Înc ă de la începutul medicina a fost însoţit ă de o gândire etic ă. Profesia de medic, pe lâng ă cea de rege, de preot, era v ă zut ă ca o profesie puternic ă, care trebuia susţinut ă de o “moral ă forte”, exprimat ă la începutul medicinei prin jur ă mântul lui Hipocrate.

“Bioetica este numele ce s-ar da trecerii de la tradiţionala etic ă a sacralit ă ţii vieţii la noua etic ă a calit ă ţii vieţii.” (Maurizio Mori) Trebuie s ă privim în faţ ă realitatea. Omul a devenit un superom. Dar superomul, cu superumana sa putere, n-a ajuns şi la un nivel de superuman ă înţelepciune. Cu cât puterea sa creşte, cu atât mai s ă rac devine omul. Conştiinţele noastre nu pot s ă nu fie zguduite de constatarea c ă, cu cât creştem şi devenim superoameni, cu atât suntem mai inumani. Albert Schweitzer, laureat al premiului Nobel pentru pace (1952)

 biologia, combinat ă cu diferite forme de cunoaştere umanist ă, cu scopul de a edifica o ştiinţ ă care s ă stabileasc ă un sistem de priorit ă ţi medicale şi legate de mediu, în scopul supravieţuirii  o etic ă ecologist ă  o ştiinţ ă a supravieţuirii (“science of survival”) Am ales r ă d ă cina “bio-” pentru a reprezenta cunoaşterea biologic ă, ştiinţa sistemelor fiinţelor şi “etica” pentru a reprezenta cunoaşterea sistemului valorilor umane. V.R. Potter - Bioethics: The Science of Survival (1970) - Bioethics: Bridge to the Future (1971)

 „o nou ă disciplin ă care combin ă cunoaşterea biologic ă cu cea a sistemului de valori umane” (V.R. Potter 1971), sau  „ştiinţa supravieţuirii” dup ă titlul articolului (The science of survival) în care şi-a formulat conceptul.  Potter s-a referit la bioetic ă sau la etica vieţii şi supravieţuirii incluzând:  ecologia,  cercetarea pe animale,  problematica populaţiei - o etic ă social ă, cu izvorul în dezvoltarea evolutiv ă a umanit ă ţii.

 Studiul sistematic al conduitei umane în sfera ştiinţelor vieţii şi ale s ă n ă t ă ţii, examinat ă în lumina valorilor şi principiilor morale ( Encyclopedia of Bioethics, coord. W.T. Reich, I- XIX, Free Press, New York, 1978)  Studiul sistematic al dimensiunilor morale- inclusiv viziunea moral ă, deciziile, conduita, liniile directoare etc-. ale ştiinţelor vieţii şi ale s ă n ă t ă ţii, cu folosirea unei variet ă ţi de metodologii etice, într-o abordare interdisciplinar ă ( Encyclopedia of Bioethics, Reich, 1995)  Parte a filozofiei morale care apreciaz ă cât de licite sau ilicite sunt intervenţiile asupra omului şi, în special, acele intervenţii legate de practica şi dezvoltarea ştiinţelor medicale şi biologice (E. Sgreccia)  O disciplin ă “ menit ă s ă asiste medicii şi oamenii de ştiinţ ă în a lua decizii corecte dpv sociologic, psihologic şi istoric ” (D. Callahan)

 Constantin Maximilian ( ), genetician şi bioetician, a definit bioetica drept “un punct de întâlnire al tuturor celor care urm ă resc destinul uman supus presiunilor ştiinţei”.  Comitetul Internaţional de Bioetic ă (CIB) : un câmp de studiu sistematic, pluralist şi interdisciplinar care abordeaz ă probleme morale, teoretice şi practice, aplicabile medicinei şi ştiinţelor vieţii care afecteaz ă fiinţele umane, întreaga umanitate, inclulsiv biosfera.

Competenţele bioeticii sunt recunoscute în urm ă toarele patru domenii:  aspectele etice ale profesiunilor sanitare;  aspectele etice rezultate în cadrul cercet ă rilor pe om;  problemele sociale legate de politica sanitar ă (naţionale şi internaţionale), de medicina locurilor de munc ă şi de alte politici de planificare familial ă şi control demografic;  probleme privind intervenţia asupra vieţii altor fiinţe vii (plante, micro-organisme şi animale) şi, în general, tot ce ţine de echilibrul ecosistemului.

1. prezentarea evenimentului bioetic în consistenţa şi exactitatea sa, argumentat ştiinţific; 2. Se aprofundeaz ă semnificaţia antropologic ă, acele valori care sunt legate de viaţa, integritatea şi demnitatea persoanei umane; 3. Se identific ă valorile care trebuie s ă fie protejate şi normele care trebuie oferite decidenţilor şi agenţilor (instituţiilor şi persoanelor) pe plan individual şi social.

 SARCINI  s ă reflecteze asupra cercet ă rilor şi inov ă rilor capabile s ă amelioreze condiţia uman ă,  s ă analizeze toate aspectele conexe ale condiţiei umane  s ă ţin ă cont de dimensiunile pluriculturale şi pluridisciplinare pentru a ajunge la un consens asupra problemelor sale esenţiale.

 Dezvoltarea medicinei ştiinţifice şi a chimioterapiei au determinat transformarea spitalelor şi a facult ă ţilor de medicin ă în centre de cercetare, unde statul, ca agent de autoritate, este de regul ă implicat.  Primele directive etice au fost elaborate de Ministerul Prusac al Cultelor, Educaţiei şi S ă n ă t ă ţii în  În Germania, Ministerul de Interne elaboreaz ă în 1931 „directive asupra noilor tratamente şi experiment ă ri ştiinţifice asupra fiinţei umane”, documente care nu vor fi respectate de medici şi de reprezentanţii autorit ă ţilor naziste. Textele f ă ceau referiri la:  tratamente medicale noi,  experimentele pe om,  consimţ ă mântul informat al pacientului sau al reprezentantului legal, excepţiile fiind numai cazurile de urgenţ ă đ au incapacitatea.  Documentul preciza c ă la intrarea în practica medical ă medicul se angaja s ă respecte acele directive. În pofida acestor normative etice, atrocit ă ţile şi experimentele inumane au fost s ă vârşite de medici sau de personal medical.

 Biopolitica nazist ă a introdus progresiv şi sistematic recens ă mintele, excluderile, neutraliz ă rile şi eliminarea unor grupuri umane bazat pe argumentul inutilit ă ţii pentru poporul arian. Motivaţia a fost susţinut ă prin aşa numite argumente ştiinţifice care se refereau la eradicarea persoanelor degenerate prin selecţie şi controlul imigr ă rilor şi a populaţiilor cu risc, supravegherea natalit ă ţii şi sterilizare

 Consimţ ă mântul voluntar al participanţilor într-un experiment este esenţial.  Rezultatele care urmeaz ă s ă fie obţinute din experiment trebuie s ă fie benefice pentru societate, iar aceste rezultate un pot fi obţinute prin alte mijloace.  Studiul trebuie s ă fie fundamentat pe rezultatele obţinute din experimente pe animale şi cunoştinţele privind historia natural ă a bolii, astfel încât rezultatele obţinute de rezultatele anticipate s ă justifice desf ă şurarea experimentului.  Orice suferinţ ă sau lezare fizic ă sau psihic ă inutil ă trebuie evitat ă în timpul desf ă şur ă rii.  Niciun experiment un trebuie efectuat dac ă exist ă indicii c ă acesta ar putea duce la decesul sau lezarea participanţilor, cu excepţia situaţiilor în care cercet ă torul particip ă el însuşi ca subiect în experiment.  Gradul de risc asupra subiecţiilor un trebuie s ă dep ă şeasc ă importanţa umanitar ă a problemei cercetate în experiment.  Trebuie luate m ă suri adecvate pentru a evita lezarea sau decesul participanţilor.  Experimentele trebuiesc conduse numai de c ă tre persoane cu calificare ştiinţific ă.  Participanţii sunt liberi şi au dreptul de a decide terminarea particip ă rii într-o cercetare la orice moment dac ă ei consider ă c ă s-a atins limita rezistenţei fizice sau mentale, peste care nu mai pot continua.  Cercet ă torul care conduce experimentul trebuie s ă fie preg ă tit s ă -l încheie dac ă el consider ă continuarea experimentului ca fiind produc ă toare de leziuni, dizabilit ă ţi sau deces pentru participanţi

 În 1948 a fost adopat ă Declaraţia Universal ă a Drepturilor Omului,  în 1949 este adoptat de Asociaţia Medical ă Mondial ă, Codul Internaţional al eticii medicale, aceste documente fundamentale au deschis calea unor noi instituţii, convenţii şi legislaţii naţionale şi internaţionale privitoare la etica medical ă.  Cercetarea în domeniul medical are ca scop  obţinerea unor date şi informaţii noi, valide, generalizabile, dorindu-se în subsidiar şi diferite beneficii (terapeutice, materiale, morale, de imagine) pentru participanţii la studiu. Cu referire direct ă la subiecţii cercet ă rii, Declaraţia universal ă asupra bioeticii şi a drepturilor omului adoptat ă la Conferinţa General ă UNESCO din 2005, arat ă c ă interesele şi bun ă starea individual ă vor fi considerate mai importante decât interesul ştiinţei sau al societ ă ţii

 Se cerceteaz ă testarea eficienţei şi a efectelor secundare ale unor noi produse sau exist ă terapii bine cunoscute şi larg folosite care pot avea rezultate diferite în anumite cazuri sau se prezum ă efecte diferite; aceste experimente se vor efectua cu prudenţ ă ;  Când droguri cunoscute pentru tratamentele vechi sunt folosite pentru tratarea altor afecţiuni (ex.: aspirina ca antiagregant plachetar) sau atunci cînd inovaţiile terapiei apar ca un aspect principal al îngrijirii pacientului (ex.: injectarea unei substanţe de contrast într-o arter ă urm ă rindu-se nu opacizarea, ci embolizarea ei); similar apare necesitatea experimentului atunci cînd se fac eforturi de a îmbun ă t ă ţi o tehnic ă mai veche (ex.: trecerea de la vagotomia selectiv ă la cea supraselectiv ă ); experimentele din aceast ă categorie se practic ă mai des, reflect libertatea de acţiune a medicului şi spiritual s ă u inovativ;  Pentru afecţiuni la care nu exist ă înc ă o terapie eficient ă (Ast ă r ă stoae V., Ortansa Stoica – Genetic ă versus bioetic ă, editura Polirom 2002)

 Acest document defineşte trei principii care sunt aplicabile actului medical, dar care au constituit fundamentul etic în cercetarea pe subiecţi umani: 1. Autonomia sau respectul demnit ă ţii persoanei, aici fiind analizate şi situaţiile în care persoanele aveau diferite modific ă ri ale capacit ă ţii, de ex. la b ă trâni şi bolnavi psihici. 2. Binefacerea sau non maleficienţa, cu semnificaţia de a nu face r ă u, obligaţie precizat ă în numeroase coduri sau jur ă minte medicale înclusiv în Corpus Hipocraticus. 3. Justiţia sau echilibrul între beneficiile şi riscurile cercet ă rii.

 Beauchamp şi Childrens au pornit în formularea „tetralogiei bioeticii” de la premisa c ă pentru a analiza fapte morale particulare din domeniul biomedical este suficient un cadru pentru identificarea, precum şi pentru reflecţia asupra respectivelor probleme morale, care s ă fie constituit din principii, reguli, drepturi şi idealuri morale. Acest cadru fundamental este format din urm ă toarele principii:  - principiul respectului autonomiei format din norme pentru respectarea capacit ă ţii de a lua decizii a persoanelor cu capacitate;  - principiul binefacerii ( beneficence ) format dintr-un grup de norme pentru furnizarea de beneficii participanţilor, respectiv echilibrarea beneficiilor cu riscurile particip ă ri la studiu;  - principiul nefacerii r ă ului ( non-maleficence ) un cumul de acţiuni pentru evitarea producerii unor daune;  - principiul drept ă ţii sau justiţiei este format de un grup de norme pentru împ ă rţirea acţiunilor, beneficiilor, a riscurilor şi costurilor tuturor participanţilor la studiu într-un mod echitabil  (Christian Byk, judge, secretary general, International association of law, ethics and science, member French national commission for Unesco, 2006.)

 Respectul pentru persoane încorporeaz ă cel puţin dou ă convingeri etice fundamentale:  indivizii trebuie trataţi ca individualit ă ţi autonome  persoanele cu autonomie diminuat ă au dreptul la protecţie. Astfel principiul respectului pentru persoane se divide în dou ă cerinţe morale separate: necesitatea de a recunoaşte autonomia individual ă şi necesitatea de a-i proteja pe cei cu autonomie diminuat ă.  O persoan ă autonom ă este un individ capabil de a delibera în leg ă tur ă cu propriile obiective şi de a acţiona în aceast ă direcţie. Autonomia individual ă presupune capacitatea persoanei de autodeterminare şi de a alege liber, în acelaşi timp cu impunerea drepturilor sale şi cu obţinerea cerinţelor legitime a persoanei respective.  Noţiunea de consimţ ă mânt informat a fost creat ă în 1957 (Salgo vs Leland Stanford University Board of Trustees) şi semnific ă respectarea autonomiei pacientului, care cumuleaz ă autoguvernarea, dreptul la libertate şi intimidate, decizia individual, libertatea de a-şi urma propria voinţ ă, propriul drum şi de a fi propria persoan ă.

 trei elemente: informaţia, înţelegerea şi voluntariatul.  Informaţia.  Nevoia de informare a unui voluntar în cadrul unui proiect de cercetare poate s ă difere foarte mult de nevoia de informare a unui pacient c ă ruia îi este aplicat un tratament necesar şi consacrat clinic.  dou ă direcţii una referitoare la calite şi una referitoarela cantitatea de informaţii.  În cazul Natanson vs. Kline (1960) se precizeaz ă c ă subiectul va primi “atâta informaţie cât ă un medic apreciaz ă c ă este necesar ă s ă fie furnizat ă pacientului”, dar ulterior în cazul Canterbury vs. Spence (1972, Cobbs vs. Grant) s-a completat ar ă tându-se c ă este necesar ă atâta informaţie cât pacientul necesit ă.

 Înţelegerea.  Maniera şi contextul de informare al voluntarului este la fel de important ă ca informaţia propriu-zis ă.  Informaţia trebuie adaptat ă la:  nivelul de inteligenţ ă, raţionalitate, maturitate şi limbaj al voluntarului.  grij ă special ă în cazurile în care comunicarea cu pacientul sau capacitatea de comprehensiune a pacientului sunt limitate. Participantului la studiu i se va prezenta scopul studiului astfel încât s ă îl înţeleag ă şi s ă poat ă evalua riscurile pentru sine sua pe ntru alte persoane implicate

 Voluntariatul.  Un acord de participare la cercetare este valid doar când acesta este dat voluntar.  Nu sunt acceptabile niciun fel de condiţii de constrângere (ameninţare direct ă sau indirect ă ) sau influenţare prin diferite mijloace cum ar fi oferte de recompense necorespunz ă toare.  Condiţiile respect ă rii particip ă rii voluntare sunt şi mai stricte în cazul persoanelor vulnerabile.

 Sensurile binefacerii 1. S ă nu faci r ă u. 2. Maximizarea posibilelor beneficii şi minimizarea efectelor negative.  Claude Bernard a extins maxima hipocratic ă, "s ă nu faci r ă u", din domeniul terapeutic în domeniul cercet ă rii, afirmând c ă nu trebuie f ă cut r ă u unei persoane indiferent de beneficiile aduse altora, cu toate acestea încă nu s-a pus problema acordul de participare.

 Unii filozofi insistă pe definirea noţiunii de „bine” şi care sunt coordonatele acestuia, aducând în discuţie interogativ, care este „ bine le” sau „ r ă u l” pentru un nou- n ă scut cu multiple şi grave malformaţii: este bine s ă fie asistat sau trebuie l ă sat s ă moar ă ?. Demersul este aprofundat prin corelarea şi ierarhizarea principiul ui autonomie i cu cel al beneficienţei. Autorul consideră că principiul autonomiei trebuie subordonat celui al beneficienţei, pentru a fi garantat ă autonomia persoanelor, mai ales când pacientul nu e ste auto nom  V. Mureşan _1_teoriietice/curs12.pdfhttp:// 2009_1_teoriietice/curs12.pdf

 Principiul justiţiei distributive, de origine aristotelic ă, susţine c ă cei egali trebuie trataţi egal.  În trecut, participanţii la studii aparţineau p ă turilor defavorizate ale societ ă ţii, în timp ce beneficiile erau acordate doar celor avuţi.  Posibilit ă ţi de distribuţie ale beneficiilor: 1. fiec ă ruia o parte egal ă. 2. fiec ă ruia în funcţie de nevoia individual ă 3. fiec ă ruia în funcţie de efortul individual, 4. fiec ă ruia în funcţie de contribuţia social ă 5. fiec ă ruia în funcţie de merit.

 Jeremy Bentham şi J.S. Mill, continuatorii utilitarismului empiric promovat de D. Hume, au susţinut c ă natura uman ă pretinde satisfacerea a dou ă valori fundamentale: pl ă cere şi durere, omul tinzând spre a obţine binele, care este reprezentat de pl ă cere maxim ă pentru cât mai mult ă lume.  Ulterior Mill a ierarhizat aceste valori, considerându-le pe cele spirituale, intelectuale şi culturale superioare pl ă cerilor fizice, şi a reconsiderat fericirea ca fiind ultimul scop al fiinţei umane.  În ultimele decenii susţin ă torii neoutilitarismul, definesc trei domenii care constituie scopul urm ă rit de om:  maximizarea pl ă cerii,  minimizarea durerii  libertate personal ă deplin ă pentru un num ă r cât mai mare de persoane.

 Abordarea utilitarist ă foloseşte criterii de evaluare a beneficiilor pentru pacient a unui tratament, sau o cânt ă rire a riscurilor şi neajunsurilor faţ ă de beneficiile aşteptate s ă se produc ă pentru s ă n ă tatea pacientului.  Evaluarea are în vedere analiza:  s ă n ă tatea şi viaţa uman ă,  valorile acesteia cu costuri materiale reg ă site în metode de investigaţie, tratamente

 Apropiat de utilitarism este contractualismul, bazat pe capacitatea de a decide şi pe criteriul acordului dintre participanţii la încheierea contractului.  H.T. Engelhardt, promoveaz ă principiul permisiunii, aplicabil pentru acţiunile celorlalţi, pe care ei le promoveaz ă, în pofida absenţei informaţiilor despre binele dorit, la care subiecţii doresc s ă accead ă.  În spaţiul german, K.O. Apel şi J. Habermas, promoveaz ă teoria comunic ă rii, cu un conţinut intrinsec referitor la  veridicitate,  respectul opiniei celuilalt,  respectul libert ă ţii de opinie şi expresie, valori pe care le susţinem drept componente ale criteriilor etice ale cercet ă ri pe subiecţi umani.