1. Curs 18: Imunopatologia: sistemul imun raspunde gresit
1. Imunopatologia datorata raspunsului imun normal
2. Alergii
3. Boli autoimune
4. Imunodeficientele primare (genetice)
5. Imunodeficientele secundare (dobandite)

2. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Recapitulare
Ambele sisteme, înnăscut și dobindit, sunt capabile să-și amintească agentii patogeni cu care au venit in contact. Memoria înnăscută a sistemul imunitar este conectata și depinde de receptorii model de recunoaștere care au evoluat pe parcursul a milioane de ani pentru a identifica agentii patogeni comuni. Acești receptori recunosc locusuri specifice, care sunt comune mai multor clase de patogeni (toate bacteriile care au LPS (lipopolizaharide), ca și componentă a peretelui celular).
Toți oamenii au memorie imnologica înnăscută. În schimb, celulele B si T ale sistemului imunitar adaptativ au amintiri "actualizabile“ in care isi pot aminti patogenii individuali cu care ne-am confruntat în timpul vieții noastre. Fiecare persoană are o memorie imunologica de adaptare diferită.
Memoria celulelor T și B persistă în organele limfoide secundare în urma unui contact cu antigenul. Celulele T de memorie centrala reacționeaza rapid la un al doilea atac cu proliferare și se maturizeaza în celule T efectoare, care pot călători la locul de invazie și distrug patogenul. Între atacuri, celulele T de memorie centrala prolifereaza lent pentru a reface numărul lor.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

3. Cursul 18 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Celulele centrale B de memorie, de asemenea, sunt produse în timpul unui contact cu antigenul. Dacă venim din nou in contact cu acelasi patogen, celulele de memorie centrala B se activeaza rapid, prolifereaza, iar cele mai multe dintre ele se matureaza în celule B plasmatice - celule care pot produce cantități mari de anticorpi specifici patogenului.
De asemenea, rămase după un primul contact cu antigenul, sunt celulele cu durată lungă de viață care locuiesc in maduva osoasa. Aceste celule produc permanent cantitati moderate de anticorpi specifici agentului patogen cu care au venit in contact, care ne dau o protecție imediată dacă venim din nou in contact cu antigenul respectiv.
Celulele cu memorie B si T sunt mai în măsură să se ocupe de un al doilea contact cu antigenul, deoarece acestea sunt mult mai numeroase decât înainte de primul contact și pentru că ele sunt mai ușor activate decât sunt celulele B si T naive. Mai mult decât atât, celulele B de memorie au receptori care au fost perfecționati prin hipermutatii somatice, iar aceste celule B de obicei schimba clasa pentru a produce tipul de moleculă de anticorp care este cel mai potrivit pentru un anumit patogen. Ca urmare a acestor imbunatatiri celulele de memorie B sunt mai eficiente.
Cursul 18 - Imunologie- Prof. Dr. Ileana Constantinescu

4. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Vaccinurile au la baza capacitatea celulelor B și T de a-și aminti patogenii recenti. O vaccinare induce un răspuns mai rapid și mai puternic in cazul unui contact real cu antigenul ce apare la un moment dat în viitor. Producția de celule B cu memorie și celule Th nu necesită infectarea celulei prezentatoare de antigen, astfel încât un vaccin "neinfectios" făcut dintr-un virus viu atenuat sau chiar o singură proteină virală poate fi folosit pentru a produce un vaccin care va provoca anticorpi de protectie.
Proiectarea unui vaccin care va produce celulele ucigase cu memorie T este mai dificil, pentru că, până în prezent, singura modalitate de a face acest lucru în mod eficient este cu un vaccin care poate infecta celulele prezentatoare de antigen.
Cei mai multi imunologi cred că un vaccin anti SIDA destinat utilizării de către publicul larg trebuie să nu aibă nici o posibilitate de a provoca boala, iar aceasta impune constrângeri severe cu privire la tipurile de vaccinuri HIV-1 care ar fi sigur de utilizat. Nu exista încă un vaccin util in SIDA.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

5. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
IMUNOPATOLOGIE
Vom analiza exemple de boli imunologice în care funcționarea normală a sistemului imunitar duce la consecințe patologice.
Alergiile sunt boli care rezulta atunci când sistemele care reglementeaza raspunsul imun nu funcționează corespunzător.
Bolile autoimune sunt cauzate de o dereglare în mecanismele prin care, in mod normal, se asigura toleranță fata de sine.
Imunodeficiențele, atât cele genetice (primare) cat și cele dobândite (secundare), reprezinta conditii imunologice grave care pun viata in pericol.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

6. Boli cu mecanism imunopatologic cauzate de un raspuns imun normal
Bacilul Koch este capabil sa-si modifice suprafața fagozomului astfel încât să nu fuzioneze cu lizozomul.
În cadrul fagozomului, bacteria este in siguranta si are acces facil la toate substantele nutritive de care are nevoie sa creasca si sa se multiplice. Într-adevăr, este ironic faptul că B. Koch petrece cea mai mare a vieții sale în interiorul unui macrofag, un apărător al sistemului imun care ar trebui să distruga violent toti agentii patogeni bacterieni.
În cele din urmă, bacteriile TB ce sunt eliberate din macrofagele pe care le distrug au capacitatea de a infecta alte macrofage din zona.
Cand macrofagele se necrozeaza, continutul de lizozomi este eliberat în tesuturile plămânilor. Acestea dauneaza plamanilor si initiaza o reactie inflamatorie care recrutează alte celule ale sistemului imun la locul de luptă (chemotaxis), provocând chiar leziuni tisulare (inflamatie cronica).
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

7. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
“Bacterie mult timp”
Procesarea agentilor patogeni de catre macrofag
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

8. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Lupta dintre macrofage și B. Koch ce duce la producția de citokine poate hiperactiva macrofagele din plamani. Odată hiperactivata, puterea de recunoastere crește, astfel încât un macrofag poate lupta mai bine cu bacteriile TB. Din păcate, unele dintre substanțele chimice emise de macrofagele hiperactivate provoaca daune suplimentare țesuturilor din plămâni.
Macrofagele activate si celulele care le recrutează uneori câștiga această bătălie și elimina bacteriile patogene. În alte cazuri rezulta o inflamatie cronica in care bacteriile sunt ținute sub control, dar macrofagele continuă să fie ucise, iar plămânii continuă să fie afectati de reacția inflamatorie. Deci, într-o infecție TB, patologia bolii rezulta din activitatea pe care macrofagele trebuie sa o faca – de a distruge patogenii și de a activa celulele sistemului imun.
In fiecare an, aproximativ de americani mor de sepsis, o alta boala care este cauzata de sistemul imunitar care incearca sa faca ceea ce trebuie.
O caracteristică importantă a răspunsului imun este că acesta este de obicei "local". În condiții normale, corpul noastru trebuie să fie apărat împotriva a numeroase atacuri mici care pot veni în orice moment de-a lungul granițelor care separă corpul noastru de lumea exterioară.
În ultimii 15 ani a crescut frecvenţa spitalizării pacienţilor cu sepsis: la un moment, pacienţii cu infecţii generalizate deţin 11% din totalul internărilor în secţiile ATI, folosesc 20% din toate zilele de tratament şi constituie peste 20% dintre decesele din aceste secţii.
Incidenţa anuală a sepsisului este de cazuri la de locuitori, înregistrând o creştere anuală cu 9%. Sepsisul deţine 2% din internările în spital, 9% din pacienţii internaţi dezvoltă sepsis sever, la 3% din cazuri acesta complicându-se cu şoc septic. Peste 80% dintre cauzele sepsisului sever sunt infecţiile pulmonare, abdominale, genitourinare şi ale sângelui.
Din acest motiv, sistemul nostru de apărare este configurat pentru a oferi răspunsuri rapide și ferme la aceste atacuri. Dacă o infectie nu este localizata,ci afectează întregul organism, activarea puternica a apărarii imune poate pune viața în pericol.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

9. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Sepsisul este un termen generic care descrie simptomele care pot rezulta dintr-o de infecție sistemică.
Sepsisul este de obicei cauzat de bacterii care intra in fluxul sanguin, atunci când barierele fizice care sunt prima noastră linie de apărare sunt încălcate. Pentru ca sepsisul să apară la un individ sănătos, trebuie să fie introdus un număr mare de bacterii. Aceasta se poate întâmpla, de exemplu, ca rezultat al evadarii bacteriene dintr-un abces sau altă infecție anterior localizata.
La pacienții cu un sistem imunitar deprimat (în timpul chimioterapiei pentru cancer), sunt necesare cantități mult mai mici de bacterii pentru aparitia sepsisului.
Deși ambele bacterii: Gram-negative și Gram-pozitive pot provoca septicemie, mai frecvent infectiile sunt cu bacterii Gram-negative, cum ar fi E. coli, care au lipopolizaharide (LPS) ca si componentă a peretelui celular.
LPS trimite un semnal de activare a macrofagelor și celulelor NK. Aceste două celule vor coopera într-o buclă de feedback pozitiv, care sporeste activarea lor.
În condiții normale, funcția acestui feedback pozitiv este de a amplifica răspunsul imun, astfel încât sistemul innascut sa poata răspunde rapid și puternic la o infecție localizată. Cu toate acestea, într-o infectie generalizata în care bacteriile transportate de sânge intra in țesuturi, se obtine un răspuns amplificat.
TNF secretat de macrofagele activate poate permeabiliza vasele de sange, astfel încât fluidul să fie eliminat din vase în țesuturile înconjurătoare.
În cazuri extreme, scăderea volumului de sânge poate provoca o scădere a tensiunii arteriale, care duce la șoc (șoc septic) și insuficiență cardiacă. Deci, sepsisul și șocul septic pot apare ca urmare a unei reactii imunologice exagerate la o infecție sistemica.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

10. Bolile imune cauzate de defecte în reglarea imuna (alergiile)
Aproximativ un sfert din populatia SUA sufera de alergii la antigene comune din mediu (alergeni), care fie sunt inhalati, fie ingerati. Febra fanului si astmul sunt cele două boli alergice cele mai frecvente ale tractului respirator.
In Romania, aproximativ 20% din populație este afectată de rinita alergică, 6% au cel puțin o alergie alimentară, iar aproape 20% au dermatite atopice.
La copiii mici prevalența este relativ scăzută, dar crește rapid, atingând un maxim la sfârșitul adolescenței și scazand constant odată cu avansarea în vârstă. Incidența  dermatitei atopice până la 7 ani a crescut dramatic în ultimele decenii, 10 până la 20% dintre copiii cu aceasta boală dezvoltă astm.
Febra fanului este cauzata de proteine care sunt derivate din sporii de mucegai sau de polen de plante. Acesti alergeni sunt prezenti în aerul exterior, de obicei, în anumite perioade ale anului. În schimb, alergenii care cauzeaza astm sunt în mare parte găsiti în interior. Acarienii, gandacii, rozatoarele, animalele de companie sunt surse majore ale acestor proteine cauzatoare de alergii. În plus față de alergiile provocate de alergeni din aerul pe care îl respirăm, alimentele pe care le mâncam pot provoca, de asemenea, alergii.
Sistemul imunitar al persoanelor care nu sunt alergice răspunde slab la acesti alergeni, și produc în principal anticorpi din clasa IgG. În contrast izbitor, persoanele alergice (numite "atopice") produc cantități mari de anticorpi IgE. Într-adevăr, concentrația de anticorpi IgE in sangele celor cu alergii poate fi de pana la de ori mai mare decât în sângele persoanelor non-atopice!
Supraproducția de anticorpi IgE ca răspuns la antigenele, de altfel inofensive, de mediu cauzează alergiile.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

11. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Am discutat interacțiunea anticorpilor IgE cu celulele albe ale sangelui, numite mastocite. Degranularea mastocitelor este un eveniment central in multe reactii alergice. Când indivizii atopici sunt expusi prima data la un alergen (polen) se produc cantitati mari de anticorpi IgE care recunosc alergenul.
Mastocitele au receptori pe suprafața lor, care se pot lega la regiunea Fc a anticorpilor IgE, astfel încât, după expunerea inițială, mastocitele vor avea un număr mare de molecule IgE alergen-specifice atașate la suprafața lor.
Alergenii sunt proteine mici, cu o structură repetitivă de care mulți anticorpi IgE se pot lega, iar la o expunere ulterioara, un alergen poate lega moleculele IgE de pe suprafața celulelor.
Această grupare de receptori legati la fragmentul Fc a IgE activeaza "degranularea“. Aceste granule sunt, în mod normal, stocate în siguranță în interiorul celulelor mastocitare, la nivelul țesuturilor de reședința.
Granulele mastocitare conțin histamină și alte substanțe chimice puternice și enzime care pot provoca simptomele cu care indivizii atopici sunt familiarizati. Interesant, deși anticorpii IgE trăiesc doar aproximativ o zi în sânge, odată ce acestia sunt atașati la receptorii celulelor mastocitare, au un timp de înjumătățire de mai multe săptămâni.
Mastocitele se pot degranula pentru o perioadă îndelungată după expunerea la un alergen.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

12. Reactia alergica imediata
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

13. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Reacțiile alergice au, în general, două faze: imediata și întârziata. Reacția imediată la un alergen este opera mastocitelor, care sunt staționate în țesuturi și bazofile, alte celule albe ale sangelui conținând granule, care pot fi recrutate din sânge prin semnalele date de celulele mastocitare care au răspuns la un alergen . Ca mastocitele, bazofilele au receptori pentru anticorpii IgE și activarea acestor receptori poate duce la degranularea bazofilelor.
Deși celulele mastocitare și bazofilele sunt responsabile pentru reacția imediată la un alergen, o a treia celulă, conținând granule albe, eozinofilul, este jucătorul proeminent în reacțiile alergice cronice (în astm). Inainte de un "atac" al unui alergen, există relativ puține eozinofile prezente în țesuturi sau care circula in sange. Cu toate acestea, odată ce o reacție alergică a început, celulele T helper secretă citokine cum ar fi IL-5, care poate recruta mai multe eozinofile din măduva osoasă. Aceste eozinofile pot, apoi, adăuga "greutatea" lor la reacția alergică. Deoarece eozinofile trebuie să fie mobilizate din măduva, contribuția lor este întârziată față de cea a bazofilelor, care pot răspunde aproape imediat.
Desigur, mastocitele, bazofilele și eozinofilele au capacitatea de a se degranula “la comanda", asigurand o apărare împotriva paraziților (viermi), care sunt prea mari pentru a fi fagocitati de către fagocitele profesionale.
Într-un sens, anticorpii IgE acționează ca un "sistem de orientare" pentru aceste celule.
Prin descărcarile lor chimice distructive direct asupra unui parazit la care anticorpii IgE s-au legat, eozinofilele pot distruge masiv.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

14. Reactia alergica intarziata
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

15. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
In răspunsul la o infecție parazitară sunt produsi anticorpi de tip IgE-parazit specifici, iar mastocitele, bazofilele, eozinofilele pot lupta cu parazitii prin recunoasterea receptorilor IgE. Prin urmare, nu este prezenta degranularea necontrolata în tot corpul. Mai degrabă, sistemului de ghidare IgE permite acestor celule activarea la nivelul parazitilor, provocând pagube colaterale relativ mici la nivelul tesuturilor noastre.
De ce unii oameni au alergii?
Este clar că anticorpii IgE sunt “elementele negative” în reacțiile alergice, dar ce determină dacă o persoană va produce anticorpi IgE sau IgG ca răspuns la un alergen? Celulele T helper pot fi influențate de mediul în care sunt stimulate să secrete citokine diverse, iar profilurile lor de citokine poate fi polarizat spre producerea unui subset de citokine Th1 sau Th2.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

16. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Tipuri de celule T helper
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

17. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
La rândul lor, celulele B care au suferit o schimbare de clasă fiind influențate sa produca IgA, IgG sau IgE, în funcție de citokinele secretate de celulele T helper în centrele germinale în care are loc schimbarea clasei.
De exemplu, un centru germinal care este populat cu celule Th1, de obicei, va produce celule B, care fac anticorpi IgG, deoarece celulele Th1 secretă IFN-γ, care antrenează comutatorul de clasa IgG.
In contrast, celulele B tind să se schimbe clasa pentru producția de IgE în cazul în care clasa-comutator în centrele germinale care conține celulele Th2, care secretă IL-4 și IL-5.
Deci, decizia de a produce anticorpi IgE sau IgG ca răspuns la un alergen va depinde în mare măsură de tipul de celule T helper prezente în organul limfoid secundar care va intercepta alergenii. Într-adevăr, celulele T helper de la persoanele alergice arata o predominanta mult mai puternică a tipului Th2 decat celulele de la oamenii non-atopici.
Persoanele atopice produc anticorpi IgE, deoarece celulele lor Th, specifice alergenului, tind să fie de tip Th2.
Un fetus moștenește aproximativ jumătate din materialul genetic de la mama si jumatate de la tata. Ca urmare, fatul este de fapt un "transplant", care exprimă mai multe antigene paterne la care sistemul imunitar al mamei nu este tolerant.
Deoarece placenta este interfața între mamă și făt, trebuie luate măsuri pentru a evita celulele materne CTL și NK care ataca placenta deoarece exprimă antigene paterne. Subsetul Th1 de celule helper secreta TNF, care ajută la activarea celulelor NK și IL-2, care face ca celulele NK și CTL sa prolifereze.
Deci, ar fi avantajos pentru supraviețuirea fătului recunoasterea celulelor Th materne tinand cont de profilul de citokine Th1. Într-adevăr, celulele placentei produc cantități relativ mari de IL-4 și IL-10, citokine care influențează celulele T helper materne pentru a deveni celule Th2.
Cu toate acestea, aceleași citokine placentare, de asemenea, au o influență puternică asupra celulelor T helper fetale. Ca urmare, majoritatea oamenilor se nasc cu celule T helper, care sunt puternic influențate spre a face citokine Th2.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

18. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Evident, acest lucru nu durează o viață întreagă și în cele din urmă cei mai mulți oameni ajung cu o populație mai echilibrată a celulelor Th1 și Th2. Un eveniment care, probabil, ajută la stabilirea acestui echilibru este o infecție la o vârstă fragedă cu microbi (virusuri sau bacterii), care în mod normal obțin un răspuns Th1. Într-adevăr, este suspectat că infecțiile microbiene precoce pot fi, de asemenea, importante in "reprogramarea" raspunsul imunitar, astfel încât apare un răspuns Th1 la alergeni.
Imunologii spun că, dacă o infecție microbiană puternica "deviază" răspunsul imun al unui copil mic spre un tip Th1, în același timp in care copilul întâlnește un alergen (să zicem, o proteina de la acarianul de praf), răspunsul Th la acest alergen va fi, de asemenea, deviat spre tipul Th1.
Odată ce această abatere are loc mecanismele de feedback au tendința de a bloca răspunsul Th1, iar celulele T de memorie isi aduc aminte nu numai alergenul, dar, de asemenea, răspunsul lor Th1 la acesta. Odată ce un număr mare de celule de memorie este construit, este dificil sa se inverseze această balanta, deci expunerea timpurie la bolile infecțioase poate fi importanta pentru stabilirea unui raspuns normal la alergenii din mediu.
Ideea că infecțiile microbiene anticipate ar putea fi importante în polarizarea sistemul nostru imunitar spre producerea de celule T helper Th1 ca raspuns la alergenii din mediu este numita "ipoteza igienei". Într-adevăr, în țările occidentale, în cazul în care îmbunătățirea igienei personale a dus la o scădere a infecțiilor din copilarie, incidenta alergiilor la alergenii din mediu a crescut dramatic.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

19. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
De asemenea, celulele T reglatoare pot ajuta inclinand sistemul imunitar departe de producerea de anticorpi IgE ca răspuns la alergenii din mediu. Celulele T helper din țesuturi pot fi induse pentru a deveni celule T reglatoare atunci când sunt stimulate în mod repetat. Prin urmare, se poate argumenta că, dacă o persoană este expusă în mod obișnuit la alergenii din mediu, unele dintre celulele sale T CD4 + pot fi induse pentru a deveni celule T reglatoare, care ar putea suprima răspunsul imun la acesti alergeni.
Într-adevăr, celulele T reglatoare inductibile produc IL-10 și TGF - citokine care sunt cunoscute pentru producția de anticorpi departe de IgE și spre IgG sau IgA. Mai mult decât atât, la persoanele care nu sunt atopice, celulele T reglatoare reprezintă majoritatea celulelor T CD4 +, care sunt specifice pentru alergeni comuni de mediu.
Ereditatea
În plus față de factorii de mediu (expunere precoce la boli infecțioase sau alergenii din mediu), ereditatea joaca clar un rol in sensibilitatea la alergii. Imunologii au observat că persoanele care sunt alergice la anumiti alergeni sunt mai susceptibile la moștenirea anumitor gene MHC clasa II decât sunt oamenii fara atopii, sugerând că aceste molecule MHC pot fi deosebit de eficiente la prezentarea de alergeni.
In plus, unele persoane atopice produc forme mutante ale receptorului IgE. Se presupune că acești receptori mutanti trimit un semnal neobișnuit de puternic, având ca rezultat secreția de niveluri anormal de ridicate de IL-4 prin celulele mastocitare, favorizând producerea de anticorpi IgE.
Mutațiile au fost detectate în (promotor) zona IL-4 a unor indivizi atopici, iar aceste mutații ar putea crește cantitatea de IL-4 produsă. Din păcate, gene care conferă sensibilitate la alergii au fost dificil de identificat pentru că diferă de la individ la individ.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

20. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
In rezumat: baza imunologica pentru alergii este un defect al reglării imune în care celulele T helper-alergen specifice sunt puternic polarizate spre un profil de citokine Th2, care au ca rezultat producerea de anticorpi IgE alergen-specifici. Genele unei persoane pot sa o facă mai mult sau mai puțin sensibila la alergii și expunerea la factorii de mediu, cum ar fi infecțiile microbiene pot influența persoanele sensibile sa devina atopice.
Tratamentul alergiilor
Tratamentul cu steroizi glucocorticoizi poate reduce simptomele alergice prin blocarea producției de citokine de către celulele T helper. Ca urmare, mai putine celule B sunt activate (pentru că nu primesc ajutorul de care au nevoie), iar numărul total de anticorpi efectori se reduce. Steroizii, cu toate acestea, nu sunt specifici pentru alergii, și tratament cu steroizi scade numărul de celule B activate de toate tipurile. Prin urmare, tratamentul cu steroizi glucocorticoizi pentru perioade lungi poate duce la sensibilitate crescuta la bolile infecțioase (prin scaderea imunitatii ).
Omalizumab se leaga de regiunea Fc a anticorpilor IgE și blocheaza legarea acestor anticorpi la celulele mastocitare. În studii clinice, acești anticorpi de blocare au dus la scaderea simptomelor alergice si au scazut severitatea atacurilor de astm.
Până în prezent, numai o abordare de tip "imunoterapie specifică", a avut succes în tratarea alergiilor.
Acest tratament implica injectarea de doze ce se cresc treptat de extracte brute de alergeni până cand o doză de întreținere este determinată.
Apoi, după mai mulți ani de injecții regulate, unii pacienți devin toleranti la alergen (sau alergeni). Intr-un fel, aceste injecții încurajaza celulele B-alergen specific pentru a comuta clasa lor de anticorpi IgE la una din celelalte clase de anticorpi. Într-adevăr, în timpul imunoterapiei specifice, raportul de IgG la IgE anticorpi specifici pentru alergen fiind administrat poate crește de la zece la 100 de ori. Mecanismul prin care această abatere imunitara este realizata nu este pe deplin înțeles, cu toate că cele mai recente recomandari sunt că administrarile repetate cu extracte de alergeni pot genera celule T reglatoare inductibile care produc citokine ce suprima producerea de anticorpi IgE.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

21. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Bolile autoimmune
Bolile autoimune, sunt rezultatul unei disocieri în mecanismele menite să păstreze toleranța fata de self, iar afectarea severa a acesteia poate provoca o stare patologică. Aproximativ 5% din americani sufera de o forma de boala autoimuna.
Unele cazuri de autoimunitate rezulta din defecte genetice. De exemplu, bolile autoimune sunt cele mai multe boli cronice care implica stimularea repetata a limfocitelor autoreactive. La persoanele normale, aceasta este controlată de moartea celulară indusă de activare în care celulele T stimulate cronic sunt eliminate atunci când proteinele Fas sunt legate pe suprafața lor.
Defectele genetice, fie Fas sau proteinele ligandului Fas determina o stimulare cronica a antigenelor de tip “self”. Bolile rezultate, sindromul limfoproliferativ autoimun, are ca si consecințe hipertrofia ganglionilor limfatici, producerea de anticorpi care recunosc antigenele “self”, precum și acumularea unui număr mare de celule T în organele limfoide secundare.
Deși unele boli autoimune sunt cauza unor defecte genetice, majoritatea bolilor autoimune apar atunci când mecanismele care induc toleranță nu reușesc să elimine celulele autoreactive la indivizii normali genetic.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

22. Alelele HLA si bolile autoimune asociate
Bolile cu un risc crescut
HLA B 27
Spondilita anchilozanta
Artrita post-gonococica
Uveita anterioara acuta
HLA B47
Deficienta 21-hidroxilazei
HLA-DR2
Lupus eritematos sistemic
HLA-DR3
Hepatite autoimune
Sindromul Sjogren
Diabet mellitus tip 1
HLA-DR4
Artrita reumatoida
HLA-DR3 si -DR4 combinat
HLA-DQ2 si HLA-DQ8
Boala celiaca
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

23. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Pentru ca autoimunitatea să apară, cel puțin trei condiții trebuie indeplinite:
* În primul rând, o persoană trebuie să exprime molecule MHC care prezintă în mod eficient o peptidă derivată din auto-antigenul țintă. Acest lucru înseamnă că moleculele MHC pot juca un rol major în determinarea susceptibilității la boli autoimune.
De exemplu, doar aproximativ 0,2% din populatia SUA sufera de diabet juvenil, dar pentru caucazienii americani care mostenesc doua tipuri particulare de gene clasa MHC II, probabilitatea de a contracta această boală autoimună este crescuta de aproximativ douăzeci de ori.
In Romania, numai aproximativ 10% din cazurile de diabet sunt de tip I. 
Majoritatea persoanelor cu diabet zaharat tip I fac boala înainte de 30 de ani.
* A doua conditie pentru autoimunitate este ca persoana afectata să producă celule T și, în unele cazuri, celule B care au receptori care recunosc un auto-antigen. TCR și BCR difera in functie de fiecare individ și se vor modifica în timp ce limfocitele mor și sunt înlocuite. Chiar și structurile de TCR și BCR exprimate de gemeni identici vor fi diferite.
Prin urmare, în mare măsură, din întâmplare, o persoană va produce limfocite ale căror receptori recunosc un anumit auto-antigen.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

24. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
*De asemenea, trebuie să existe factori de mediu care duc la distrugerea mecanismelor de toleranță, care sunt concepute pentru a elimina limfocitele autoreactive.
De ani de zile, medicii au observat că bolile autoimune urmeaza frecvent dupa infecții bacteriene sau virale.
Imunologii cred ca atacul microbian poate fi unul dintre factorii-cheie de mediu care declanseaza boala autoimuna.
Este totusi clar ca o infectie virala sau bacteriana singulara nu poate fi cauza unica a autoimunitatii.
In combinație cu o predispoziție genetică (tipul de molecule MHC moștenit) și limfocitele cu receptori potențial auto-reactivi, adaugarea unei infecții microbiene poate fi "ultima picătură" din lantul imunopatogenic care poate duce la aparitia bolilor autoimune.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

25. Alelele HLA asociate cu diabetul juvenil
Cea mai semnificativă asociere a moleculelor MHC de clasa II, cu susceptibilitatea la diabetul zaharat de tip 1 sunt alelele HLA DQ8
(DQB1 * 0302) și DQ2 (DQB1 * 0201) .
HLA DR3 (DRB 1 * 0301) și DR4 (DRB1 * 0401) au , de asemenea, o frecventa crescuta la pacienții cu diabet zaharat tip 1.
Dovezile epidemiologice susțin conceptul de combinații specifice de alele MHC care interacționează în mod sinergic, în cazul în care alți factori genetici și de mediu sunt prezenti pentru a induce boala
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

26. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Mimetismul molecular
Ipoteza favorită a imunologilor de a explica de ce infecțiile pot duce la o deteriorare a toleranței este"mimetismul molecular“.
Limfocitele au BCR sau TCR-uri care recunosc antigenul lor înrudit. Se pare, însă, că acest lucru nu este aproape niciodată un singur antigen. Așa cum o moleculă MHC poate prezenta un număr mare de peptide care au aceleași caracteristici generale (lungimea, motivul de legare), un TCR sau un BCR poate recunoaște ("reacționează incrucisat“) cu mai multe antigene diferite. În general, un TCR sau BCR va avea o afinitate mare pentru una sau câteva dintre aceste antigene înrudite, precum și afinități relativ mici pentru celelalte.
În timpul unei infectii microbiene, limfocitele ale căror receptori recunosc antigenele microbiene vor fi activate. Ipoteza mimetismului molecular susține că, uneori, acești receptori recunosc, de asemenea, un auto-antigen, iar dacă o fac, declanseaza o reacție autoimună care poate fi produsa de antigenul respectiv.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

27. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Se presupune că, înainte de infecția microbiană, aceste limfocite potențial auto-reactive nu au fost activate fie din cauza ca afinitatea receptorilor lor pentru antigen a fost prea mica pentru a declanșa activarea, sau pentru că limfocitele naive nu au avut contact cu antigenul în condiții care să permită activarea.
Cu toate acestea, odată activat ca raspuns la antigenul microbian - reacția încrucișată se poate produce, iar aceste limfocite autoreactive pot face pagube reale. De exemplu, se crede că bolile de inima reumatice, care sunt o complicația posibilă in urma unei infecții streptococice, rezultă atunci când receptorii de pe celulele T helper care recunosc antigenele streptococice reacționează încrucișat cu o proteină care este prezenta pe țesuturile valvei mitrale a inimii. Aceste celule Th par a conduce la un răspuns inflamator care poate afecta grav inima.
Dupa numeroase studii experimentale, s-a observat atat la modelele animale, cat și la oameni, că TCR recunoaste antigenul care reacționeaza încrucișat cu mai multe antigene de mediu.
Prin urmare, deși infecțiile virale sau bacteriene pot fi considerate declanșatoare pentru bolile autoimune, este putin probabil sa fie singurul mecanism declansator pentru bolile autoimune.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

28. Inflamatia si bolile autoimmune
Cand celulele T autoreactive care au fost activate de o mimica microbiană ajung la tesuturi, ele sunt într-o situație precară.
O celulă T care recunoaște un auto-antigen va fi distrusa la nivelul tesuturilor, deoarece un limfocit autoreactiv nu va primi co-stimularea necesara pentru supraviețuirea sa.
Sistemul innascut ofera, de obicei, "permisiune" sistemului de adaptare pentru a funcționa. O parte din această permisiune implică activarea celulelor prezentatoare de antigen prin citokine inflamatorii, cum ar fi IFN-γ și TNF care sunt secretate de celulele sistemului înnăscut.
Odata activat, APC (macrofage) exprima MHC și moleculele co-stimulatoare necesare pentru a restimula celulele T care au intrat în țesuturi să se lupte.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

29. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Când limfocitele se aventureaza in tesuturi, să se alăture unui război in care sistemul innascut este deja in luptă, poate avea loc restimularea lor.
Aceasta nu este suficient pentru un microb de a activa celulele T autoreactive. De asemenea, trebuie să existe o reacție inflamatorie în aceleași țesuturi care exprimă autoantigenul. În caz contrar, este puțin probabil ca limfocitele autoreactive sa migreze din sânge în aceste țesuturi, si dacă au făcut-o, că vor supraviețui. Aceast tip de inflamație probabil explică de ce infecțiile bacteriene (strepococul in infectiile faringiene) numai rareori duc la boli autoimune (boli de inima reumatismale).
Astfel, scenariul care favorizeaza inițierea bolii autoimune este acesta: un individ susceptibil genetic este atacat de un microb care activeaza celulele T ale căror receptori doar se întâmplă să reacționeze încrucișat cu un autoantigen. În același timp, o reacție inflamatorie are loc în țesuturile în care antigenul este exprimat. Aceasta inflamatie poate fi cauzată fie de microb, sau de o alta infecție fără legătură sau traumatisme.
Ca rezultat al acestei reacții inflamatorii, APC-urile sunt activate, pot restimula celulele T autoreactive. În plus, citokinele generate de răspunsul inflamator poate regla MHC de clasa I exprimate pe celulele normale în țesuturi, ceea ce face aceste celule sa fie distrugese de LTc auto-reactive.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

30. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Exemple de boli autoimune
Bolile autoimune, sunt împărțite în două grupe clinice: boli specifice de organ și multisistemice.
Diabetul zaharat insulino-dependent este un exemplu al unei boli autoimune organ-specifice. În această boală, obiectivele de atac autoimune sunt producatoare de insulina "celulele B" ale pancreasului. Deși anticorpii produși de celulele B autoreactive pot participa la inflamatia cronica care contribuie la patologia acestei boli, se crede că în prezent atacul inițial pe celulele B este mediat de LTc.
În mod evident, există factori genetici care ajuta la determinarea susceptibilitatii la diabet, deoarece probabilitatea ca ambii gemeni identici vor avea de suferit de aceasta boala autoimuna este de aproximativ 50% în cazul în care unul dintre ei are.
De exemplu, unele persoane au o versiune a genei pentr u CTLA-4, care este asociat cu un risc crescut de diabet zaharat tip 1. La pacienții cu această variantă ARN face mai CTLA-4 și probabil sunt mai puțin capabile să limiteze activitatea celulelor T autoreactive care recunosc antigene celulare B.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

31. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Până în prezent, nu au apărut candidați puternici pentru factorii de mediu care ar putea declanșa atacul inițial pe celulele B. Cu toate acestea, multi imunologi cred că, atunci cand celulele T reglatoare naturale, care ar trebui să ajute să păstreze LTc autoreactive sub control, nu funcționează în mod corespunzător.
În diabetul zaharat, distrugerea celulelor producatoare de insulina din pancreas începe, de obicei, cu luni sau chiar ani înainte de primele simptome ale diabetului, astfel încât această boală este uneori menționată ca un "ucigaș tăcut". Într-adevăr, în momentul simptomele, mai mult de 90% din celule B ale unui pacient, de obicei, au fost distruse.
Din fericire, anticorpii care se leagă la celulele B sunt produsi foarte devreme in boala. Ca rezultat, rudele pacientilor cu diabet zaharat pot fi testate pentru a determina dacă acestea ar putea fi în primele stadii ale diabetului. Acest lucru este important, deoarece în cazul în care un copil are un frate care a dezvoltat diabet devreme în viață, iar în cazul în care sistemul imunitar al copilului produce anticorpi care recunosc proteinele celulelor B, probabilitatea ca el sa dezvolte diabet în următorii cinci ani este de aproape 100%.
Miastenia gravis este o boală autoimună care rezultă atunci când anticorpii autoreactivi se leagă la receptorul pentru un neurotransmitator important, acetilcolina.
Când mesajul care este în mod normal purtat de acetilcolina de la nerv la mușchi nu este primit, apare slăbiciune musculară și poate duce la paralizie.
Imunologii au observat că o regiune a uneia dintre proteinele virusului polio este similară ca secvență de aminoacizi cu o parte din proteina receptor de acetilcolină, astfel încât este posibil ca o infecție polio ar putea furniza limfocite care ar putea activa receptorii in reacții încrucișate cu receptorii de acetilcolină.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

32. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Scleroza multiplă este o boală inflamatorie a sistemului nervos central, care este considerat a fi inițiată de celulele autoreactive T. În scleroza multiplă, inflamația cronică distruge teaca de mielina care este necesara pentru celulele nervoase din creier pentru a transmite semnalele electrice eficient, provocând defecte senzoriale și paralizie. Macrofagele recrutațe de citokinele secretate de celulele T joaca un rol important in producerea inflamației.
La început a existat o întrebare cu privire la modul in care celulele T ar putea ajunge in creier pentru a iniția această boală, dar în cele din urmă s-a descoperit că celulele T activate (dar nu celule T naive) pot traversa bariera hemato-encefalică. Tinta celulelor T, este o componentă majoră a tecii de mielină: proteină bazică a mielinei. Celulele T izolate de la pacienții cu scleroză multiplă pot recunoaște o peptidă derivată de la proteina bazică a mielinei, precum peptide derivate din proteine ​​codificate de virusul herpes simplex și virus Epstein-Barr (virusul care provoaca mononucleoza).
Deci, un scenariu posibil este că atunci când indivizii susceptibili genetic sunt infectati cu virusul herpes sau virusul Epstein-Barr, acestea produc celulele T care recunosc proteinele din aceste virusuri. Unele dintre aceste celule T activate pot avea receptori care reacționează încrucișat cu proteina de bază a mielinei, iar odată ce aceste celule T traversează bariera hemato-encefalică, acestea pot conduce atacul asupra tecii de mielina, provocând simptome caracteristice sclerozei multiple.
Desigur, foarte puțini oameni care au Epstein-Barr sau infecții cu herpes au scleroză multiplă. Într-adevăr, așa cum este valabil pentru cele mai multe boli autoimune, scleroza multipla are o puternica componenta genetica. Este de zece ori mai probabil ca gemenii identici vor împărtăși această boală decât este pentru gemeni non-identici. În plus, este de aproximativ douăzeci de ori mai probabil ca gemeni non-identici cu scleroză multiplă vor avea boala decat este pentru o persoană din populația generală.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

33. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Există anumite grupuri "rezistente" (hispanici, asiatici, nativ american), care au rate relativ scăzute de scleroză multiplă, probabil din cauza bagajului genetic special. Cu toate acestea, singura gena care a fost demonstrat concludent pentru a conferi o sensibilitate crescută la scleroza multipla este o anumită gena clasa II MHC.
Artrita reumatoidă este o boală sistemică autoimună care este caracterizată prin inflamație cronică a articulațiilor. Una din tintele reacției autoimune este o anumită proteină a cartilajului, iar celulele T de la pacienții cu artrită pot recunoaște atât proteina cartilajelor cat și o proteină codificată de bacteria care provoaca tuberculoza.
Mai mult decât atât, șoarecii injectați cu B.Koch sufera de inflamarea articulatiilor, sugerând, dar nu dovedind, ca o infecție bacteriana poate declanșa poliartrita reumatoida la unii pacienți.
Anticorpii IgM care se pot lega la cozile de anticorpilor IgG se găsesc în articulațiile persoanelor cu poliartrita reumatoida. Acești anticorpi pot forma complexe IgM-IgG care pot activa macrofagele care au intrat in articulații, crescând reacția inflamatorie.
Inflamatia asociata cu artrita reumatoidă este cauzată în principal de factorul de necroză tumorală (TNF) produs de macrofage care se infiltreza in articulatii sub forma de celule autoreactive T helper.
Pentru a trata artrita, mai multe medicamente sunt în prezent folosite. Un tip de medicament este un anticorp care se leagă la TNF si ii inhiba activitatea, în timp ce altul este un receptor fals pentru TNF.
Ambele strategii de blocare sunt foarte eficiente în reducerea severitatii simptomelor la pacientii cu poliartrita reumatoida.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

34. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Lupusul eritematos este o boală sistemică autoimună care afectează aproximativ de oameni din Statele Unite, aproximativ 90% dintre aceștia fiind femei.
In Romania, incidenta este intre 1-10 cazuri la 1 milion de locuitori, raportul femei : barbati este de 8 : 1, 85 % din cazuri aparand la femei in perioada fertila
Această boală poate avea mai multe manifestări, printre care o erupție roșie pe frunte și obraji (aspectul de "lup roșu" a dat denumirea bolii), inflamarea plămânilor, artrita, leziuni renale, căderea părului, paralizie si convulsii.
Lupusul este cauzat de o defecțiune a tolerantei în celulele B și T care are ca rezultat producerea unei game diverse de anticorpi IgG care recunosc o gama larga de auto-antigene, inclusiv ADN, complexele ADN-proteine, și complexele ARN-proteine. Acesti autoanticorpi pot forma complexe antigen-anticorp în intreg organismul (rinichi, articulatii, inclusiv la nivelul creierului), provocând inflamație cronică.
Gemenii non-identici au o probabilitate de 2% sa faca lupus dacă unul dintre gemeni are boala. Cu gemeni identici, această probabilitate crește de zece ori. Acest lucru indică o puternică componentă genetică a bolii, și au fost identificate gene MHC și non-MHC, fiecare par să crească probabilitatea ca o persoană sa contracteze lupus.
Chiar daca nu au infecții microbiene asociate cu inițierea acestei boli autoimune, soarecii cu absenta genelor funcționale pentru Fas sau Fas ligand prezintă simptome asemănătoare lupusului.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

35. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
HLA-ALLELES IN ROMANIAN PATIENTS WITH SYSTEMIC LUPUS ERYTHEMATOSUS AND THEIR CORRELATION WITH SERUM LEVELS OF TNF-ALFA AND SOLUBLE IL-2 RECEPTOR
Ileana Constantinescu, Ana Moise, Alexandru Harjoaba, Daniela Filofteia Nedelcu, Mihaela Sora, Maria Adela Toader Centre for Immunogenetics and Virology, Fundeni Clinical Institute, Romania
Background: autoimmune diseases are caused by a combination of genetic and environmental factors. Genes mapping in the major histocompatibility region were extensively investigated for Systemic Lupus Erythematosus association since Many studies have shown that Systemic Lupus Erythematosus is associated with HLA- DR2 and DR3 class II alleles, particularly in Caucasoid individuals. The aim of our study was to look at specific HLA markers that are associated with Systemic Lupus Erythematosus in Romanian patients and if there are any correlations between these markers, disease severity and serum levels of different cytokines during follow up.
Material and methods: histocompatibility alleles were determined in 60 patients with Systemic Lupus Erythematosus and 500 healthy honorific bone marrow and kidney donors using molecular biology methods (SSO and SSP).We also measured the patients serum levels of TNF-alpha, IL-10, IL-1beta, IL-8 and soluble IL2Receptor, using enhanced chemiluminiscence methods ( Immulite ).
Results: alleles assignment showed HLA-B*08, B*18 and HLA-DRB1*03 2 fold more common in patients with Systemic Lupus Erythematosus compared to control subjects. Moreover, 55% of patients, mostly having cutaneous and renal manifestations, had elevated levels of soluble IL2Receptor and 47% of these presented HLA-DRB1*03 allele. On the other hand, in 38.5% of patients were detected elevated levels of TNF-alpha, associated with HLA-B*18 allele (28% of cases). Alltogether these data suggest that polymorphisms in HLA alleles and significantly high levels of cytokines are relevant prognosis factor for Systemic Lupus Erythematosus.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

36. Alelele HLA asociate cu LES
S-a demonstrat că haplotipul HLA DR3-DQ2-C4AQ0 este puternic asociat cu LES la caucazieni. 
O asociere puternică cu lupusul a fost, de asemenea, determinat prin tipizarea ADN-ului pentru DQA1 * 0501 la pacienții din tarile nordice ale Europei.
 La  pacienții din Europa Centrală o asociere puternica intre alelele DRB1 * 03 și DOB1 * 0201si LES se gaseste. 
O predispoziție genetică a HLA DR2- și / sau HLA DR3 care conțin haplotipuri pentru LES, s-a descris pentru pacientii cu lupus din Germania, China.
 Studiile pe populațiile europene au identificat o posibila asociere a clasei II HLA-DRB1 (HLA-DRB1 * 08: 01, - * 03: 01, și - * 15: 01) cu LES. Două dintre aceste alele (HLA-DRB 1 * 03: 01 și - * 15: 01) au fost, de asemenea, identificate într-un studiu recent al consorțiului IMAGEN folosind tehnologia de inalta rezolutie SNP pentru tipizarea MHC.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

37. Imunodeficientele primare
O boala gravă poate fi determinata când sistemul nostru imunitar nu funcționează la putere maximă. Unele dintre aceste imunodeficiente sunt cauzate de defecte genetice care dezactivează părți ale rețelei imune. Altele sunt "achiziționate", ca o consecință a malnutriției, imunosupresie (în timpul transplantului de organe sau chimioterapie pentru cancer) sau boală (SIDA).
Defecte genetice care conduc la imunodeficiente primare
Un defect genetic, în care o singură genă a suferit mutatii, poate duce la slăbiciunea, dereglarea sistemului imunitar.
De exemplu, persoanele care se nasc cu CD40 și CD40L proteine nefunctionale sunt în imposibilitatea de a raspunde cu anticorpi dependenti de celulele T - deoarece celulele T, fie nu pot transmite semnale, fie celulele B nu pot primi acest semnal co-stimulator.
Atât comutarea clasei cat și hipermutața somatica necesită co-stimularea prin CD40L, deci un rezultat al defectului CD40-CD40L este faptul că celulele B secretă în principal, anticorpi IgM, care nu s-au maturizat.
Completare engleza
Alte deficiențe genetice afectează formarea timusului. Într-un astfel de deficit, sindromul DiGeorge, țesutul timic lipsește, și persoanele cu aceasta tulburare sunt predispuse la infectii ce pun in pericol viata din cauza lipsei celulelor T functionale.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu

38. Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu
Sindromul Imunodeficienței Combinate Severe (SCIDS) - este cazul in care nici celulele T si nici B nu functioneaza corect. Această boală a forțat un pacient să trăiască timp de doisprezece ani într-un balon de plastic.
Deși un număr de mutații diferite poate duce la SCIDS, mutația ce provoaca un defect într-o proteină care inițiază impartirea genei necesare pentru a produce maturea celulelor si receptorilor celulelor B si T este cauza bolii. Fără receptorii lor, celulele B și T sunt complet inutile.
Imunodeficiențele pot duce la defecte genetice in sistemul imun înnăscut. De exemplu, persoanele care se nasc cu defecte in proteinele importante ale complementului (C3) au ganglionii limfatici, cu o arhitectură anormală (fără centre germinale) și celule B, care produc în principal, anticorpi IgM.
De fapt, imunodeficientele mostenite afecteaza doar aproximativ 1 din de nou-nascuti. Este probabil, însă, că multe alte cazuri de imunodeficiență genetica sunt nedetectate, deoarece sistemul nostru imunitar redundant funcțional a evoluat pentru a oferi "backup", atunci când elemente ale sistemului principal sunt dezactivate.
Cursul 18 – Imunologie - Prof. Dr. Ileana Constantinescu