1. LEPRA (BOALA HANZEN)

2. DEFINIŢIE
Lepra este o maladie cronică, infecţioasă cauzată de Micobacterum leprae (bacilul Hansen), ale cărei manifestări clinice cutanate, nervoase şi viscerale sunt datorate afectării sistemului reticulo-endotelial.

3. DATE ISTORICE
Este cunoscută din antichitate ca una din cele mai cumplite boli, fiind descrisă încă în sec XV-X î.e.n. de egiptenii, indienii şi chinezii antici
Primele măsuri profilactice se referă la s.VIII-V î.Hr. care prevedeau izgonirea bolnavilor din localităţi, izolarea lor, lipsirea drepturilor de cetăţean, destituirea căsătoriei.
La fel boala este amintită în Roma şi Grecia antică.
Mai târziu prin secolele VII şi VIII boala este răspândită în rândul populaţiei langobarde (popor germanic din nordul Italiei).
Prin secolul IX şi XI boala este amintită în Würzburg, Bremen, unde a fost relatat şi despre primele colonii de leproşi (Leprosorium)
In Evul Mediu, boala atinge un apogeu în secolul XIII, cruciadele fiind considerate ca unul din factorii importanţi care au determinat răspândirea bolii, şi dispare la sfârşitul secolului al XVI-lea, lăsând bolnavii cu forma cronică de lepră.
Astfel în sec XIII au fost cunoscute cca 19 mii de leprozorii.
În secolul XIX în Norvegia a avut loc o extindere mare a bolii, atingând cifra de 2800 de leproși

4. DATE ISTORICE
În 1847, Denielssen şi Boech au separat lepra de alte maladii asemănătoare
În 1873 savantul norvegian Armauer Hansen a izolat agentul patogen.
erhard Henrik Armauer Hansen (29 July 1841 – 12 February 1912) was a Norwegian physician, remembered for his identification of the bacterium Mycobacterium leprae in 1873 as the causative agent of leprosy.[1][2]
Hansen was born in Bergen and studied medicine at the Royal Frederik's University (now the University of Oslo), gaining his degree in He served a brief internship at the National Hospital in Christiania (Oslo) and as a doctor in Lofoten. In 1868 Hansen returned to Bergen to study leprosy while working with Daniel Cornelius Danielssen, a noted expert.
Leprosy was regarded as largely hereditary or otherwise miasmic in origin. Hansen concluded on the basis of epidemiological studies that leprosy was a specific disease with a specific cause.[3] In Hansen travelled to Bonn and Vienna to gain the training necessary for him to prove his hypothesis.[4] In 1873, he announced the discovery of Mycobacterium leprae in the tissues of all sufferers, although he did not identify them as bacteria, and received little support.[4]
In 1879 he gave tissue samples to Albert Neisser who successfully stained the bacteria and announced his findings in 1880, claiming to have discovered the disease-causing organism. There was some conflict between Neisser and Hansen, Hansen as discoverer of the bacillus and Neisser as identifier of it as the etiological agent. Neisser put in some effort to downplay the assistance of Hansen. Hansen's claim was injured by his failure to produce a pure microbiological culture in an artificial medium or to prove that the rod-shaped organisms were infectious. Further Hansen had attempted to infect at least one female patient without consent and although no damage was caused, that case ended in court and Hansen lost his post at the hospital.
Hansen remained medical officer for leprosy in Norway and it was through his efforts that the leprosy acts of 1877 and 1885 were passed, leading to a steady decline of the disease in Norway from 1,800 known cases in 1875 to just 575 cases in His distinguished work was recognized at the International Leprosy Congress held at Bergen in 1909.
Hansen had suffered from syphilis since the 1860s but died of heart disease.
In Bergen, a medical museum has been designated Hansen, which is often referred to as the Leprosy Museum. The University of Bergen has also dedicated a research facility to him - Armauer Hansen Building - located at Haukeland University Hospital in Bergen. The Leprosy Archives in Bergen has been nominated by UNESCO to the list:Memory of the World.
Хансен, Герхард
[править]
Материал из Википедии — свободной энциклопедии Герхард Хансен
Gerhard Henrik Armauer Hansen
Дата рождения:
29 июля 1841
Дата смерти:
12 декабря 1912 (71 год)
Страна:
Норвегия
Научная сфера:
эпидемиология
Альма-матер:
Университет Осло
Известен как:
Первооткрыватель возбудителя лепры (проказы)
Герхард Хансен (Ганзен, Гансен, Ханзен, норв. Gerhard Henrik Armauer Hansen; 29 июля 1841 — 12 февраля 1912) — норвежский врач, известный открытием и идентификацией бактерии Mycobacterium leprae в 1873 г. как агента, вызывающего лепру (проказу)[1][2].
Хансен родился в Бергене (Норвегия) и изучал медицину в Королевском университете Фредерика (в настоящее время Университет Осло), получив в итоге учёную степень в 1866 году. Он прошёл краткую стажировку в Национальном госпитале в Христиании (Осло) и в качестве врача на Лофотенских островах.
В 1868 году Хансен вернулся в Берген для изучения лепры и приступил к работе совместно с экспертом в этой области Д. К. Даниельссеном (англ. Danielssen).
Проказа в основном рассматривалась в качестве наследственной или же имеющей миазматическое происхождение, болезни. На основе эпидемиологических исследований Хансен сделал вывод, что проказа является болезнью с конкретной причиной[3].
В 1870—1871 гг. Хансен посетил Бонн и Вену, чтобы получить профессиональную подготовку, необходимую для доказательства его гипотезы[4].
В 1873 году он объявил об обнаружении Mycobacterium leprae в тканях всех больных, хотя он не распознал их как бактерии и получил незначительную поддержку[4].
В 1879 году он дал образцы тканей Альберту Нейссеру, который успешно окрасил бактерии и объявил о своих выводах в 1880 году, заявив, что обнаружил организм, вызывающий заболевание.

5. RĂSPÂNDIREA LEPREI PE GLOB 2003
După datele OMS, la începutul anilor 80 în lume erau înregistrate aproximativ 14 mln cazuri de lepră.
Având în vedere eficacitatea tratamentului combinat, s-a decis scoaterea de la evidență a pacienților tratați timp de 6 – 24 luni (în dependență de formă).
Astfel în prezent anual sunt înregistrate cca. 1,8 mln. de cazuri în tratament și mii cazuri noi.
Numărul bolnavilor invalidizați după lepră costituie cca. 2 mln (OMS-1995)
Boala are un caracter de răspândire endemic, incluzând 91 de ţări din lume şi mai ales ţările tropicale şi subtropicale, sudul Asiei şi Extremul Orient, Africa, America Centrală.

6. ETIOLOGIE
Bacilul Hansen sau M. leprae la fel ca agentul patogen al tuberculozei face parte din familia Micobacteriaceae, genul Micobacteria.
Are lungimea de 1-7 mcm, diametrul 0,2-0,5 mcm sub formă de bastonaşe cu marginile alungite.
Este un bacil acid – alcoolo - rezistent care se colorează roşu intens după metoda Ziehl- Nielsen. Sub acţiunea medicaţiei antileproase el îşi pierde acido-alcoolo-rezistenţa şi devine cromofob, constituind cauza recidivelor bolii în absenţa unui tratament suficient de prelungit.
Are o structură antigenică complexă (Ag termolabil - polisaharid; Ag termostabil -proteic, specific) dar poate avea o reactivitate încrucişată cu alte micobacterii.
Este un agent grampozitiv, imobil cu un ciclu de replicare foarte lent (12 zile).
Este un parazit strict intracelular şi până nu demult nu a putut fi cultivat pe medii artificiale, însă actualmente s-a reuşit al cultiva pe un mediu care necesită acid hialuronic.
Rezistenţa la mediul ambiant este puţin studiată, însă se ştie că poate supravieţui până la 9 zile în secretul nazal şi ani în leproamele păstrate în glicerină de 40% la temperatura de cameră.

7. Surse naturale de M.leprae
Până nu demult se considera că M. leprae parazitează în exclusivitate omul infestat, dar sa stabilit că în natură mai există cel puţin trei specii de animale care sunt purtătorii acestui agent: cimpanzeu, mangabeii şi tatuul (astfel 10% din tatuu din Luiziana şi Texisul de Vest sunt afectaţi).

8. Dasypus novemcinctus

9. CĂILE DE CONTAMINARE
Contact direct îndelungat între purtător şi receptor:
mai frecvent aerogen, prin secreţie nazală, salivă
secreţiile plăcilor deschise, lapte, spermă, secreţie vaginală, sânge şi urină.
Contact indirect prin
veselă
praful de cameră,
pe lenjerie şi îmbrăcăminte sau alte obiecte
Poarta de intrare este pielea dezintegrată, mucoasa nazală, organele genitale, tubul digestiv.
Contactul trebuie să fie mai mulţi ani, mai receptivi fiind copiii.
Numai o mică parte de contacţi iau boala, fiind vorba şi de un teren predispozant.
Perioada de incubaţie este foarte variată fiind de la 2 până la de 20 ani.

10. CLASIFICAREA LEPREI (Ridley & Jopling)
LEPRA TUBERCULOIDA
subpolară (TTs)
LEPRA LEPROMATOASĂ
subpolară (LLs)
LEPRA “BORDERLINE” (BB)
LEPRA “BORDERLINE”-
TUBERCULOIDA (BT)
LEPRA “BORDERLINE”- LEPROMATOASĂ (BL)
LEPRA NEDETERMINATĂ
(N)
VINDECARE SPONTANĂ
polară (LLp)
polară (TTp)

11. LEPRA LEPROMATOASĂ
Este cea mai gravă formă care se supune terapiei destul de greu şi fără tratament se termină cu deces letal în 8-10 cazuri la sută
Se caracterizează prin erupţii cutanate variate,
Împlicarea precoce în proces a mucoaselor şi a organelor interne
Atingere mai tardivă a sistemului nervos periferic
In toate leziunile se depistează o cantitate mare de agenţi patogeni
Proba la lepromină (sau reacţia Mitsuda) este negativă

12. LEPRA LEPROMATOASĂ
Leziunile cutanate apar iniţial sub formă de macule eritematoase şi hipopigmentate de dimensiuni mici şi fără limite bine conturate.
Erupţiile sunt aranjate simetric cu localizare electivă pe faţă, urechi, frunte şi membrele superioare.
Treptat erupţiile devin mai infiltrate, de o culoare galben-maronie, aspect uleios şi un luciu caracteristic, graţie hiperfuncţiei glandelor sebacee.

13. LEPRA LEPROMATOASĂ

14. LEPRA LEPROMATOASĂ
La fel se notează o hipofuncţie progresivă a glandelor sudoripare şi o cădere a părului la nivelul arcadelor supraorbitale şi alte zone faciale cu excepţia scalpului.

15. LEPRA LEPROMATOASĂ
Ulterior pe zonele infiltrate apar elemente sub formă de tubercule şi nodozităţi indolore, de consistenţă dur-elastică cu diametrul de la 1-2 mm până 2-3 cm (numite leproame)

16. care realizează un aspect caracteristic de “facies leonin”, cu fruntea îngroşată mult, cu pliuri profunde, cu zona sprâncenelor proeminentă şi fără păr, cu nasul şi buzele monstruoase sau cu urechile lăţite.

17. LEPRA LEPROMATOASĂ

18. LEPRA LEPROMATOASĂ

19. Treptat leproamele se rămolesc şi exulcerează, formând ulceraţii cu fundul murdar şi marginile neregulate, care au tendinţă lentă spre cicatrizare.

20. LEPRA LEPROMATOASĂ

21. LEPRA LEPROMATOASĂ
Leziuni ale mucoaselor se manifestă prin: coriză, rinită atrofică, ulceraţii şi perforaţii nazale, înfundarea nasului, infiltrate cu ulceraţii şi distrugeri la nivelul mucoasei bucale, faringelui, laringelui şi tractului esofago-gastral.
Leziunile oculare: (cheratite, iridociclite) sunt frecvente şi grave, ducând la orbire.
Atingerile nervoase se manifestă prin tulburări de sensibilitate dureroasă şi calorică; hipertrofia nervului cubital şi a altor nervi periferice; nevralgii intense, dar mai ales tulburări trofice sub formă de ulceraţii, mal perforant, mutilaţii.
Manifestările viscerale sunt prezentate de slăbire progresivă, febră, adenopatii, orhoepididimită, splenomegalie, hepatomegalie, leziuni endocrine, renale, pulmonare, digestive ş.a.
Sistemul osos este grav afectat prin osteoporoză difuză, osteoartrite, osteoliză.

22. LEPRA LEPROMATOASĂ

23. LEPRA LEPROMATOASĂ

24. LEPRA LEPROMATOASĂ

25. LEPRA LEPROMATOASĂ

27. LEPRA TUBERCULOIDĂ
Este un tip benign de lepră, necontagios, în care sunt afectaţi, în special nervii periferici, dar este atinsă ţi pielea
Leziunile sunt lipsite de păr şi insensibile la atingere, temperatură sau durere
În leziuni nu se evidenţiază bacili
Reacţia la lepromină este intens pozitivă.

28. LEPRA TUBERCULOIDĂ
Leziunile cutanate sunt prezentate de macule şi plăci cu marginile uşor ridicate, de culoare discret eritematoasă sau hipopigmentată, puţin numeroase dispuse asimetric

29. LEPRA TUBERCULOIDĂ
Ele au o tendinţă la extensie excentrică centrifugă cu vindecare centrală

30. LEPRA TUBERCULOIDĂ

31. LEPRA TUBERCULOIDĂ

32. LEPRA TUBERCULOIDĂ

33. LEPRA TUBERCULOIDĂ

34. LEPRA TUBERCULOIDĂ

35. LEPRA TUBERCULOIDĂ (manifestări neurologice)
Inițial se dereglează sensibilitatea dolorică, termică și tactilă în focarele cutanate
În apropierea leziunilor cutanate putem observa nervi periferici îngroșați și bine palpabili.
Afectarea nervilor duce la atrofie musculară (mai ales mușchii mâinilor), contracturi ale mâinilor și picioarelor, ulcere neurotrofice plantare (mal perforant) și mutilații falangiene.
La afectarea nervului facial poate apărea lagoftalmul, cheratita și consecutiv ulcerul corneei cu orbire.

36. DIAGNOSTICUL LEPREI ANAMNEZA ENDEMICĂ ASPECTUL CLINIC
METODA MICROSCOPICĂ - DEPISTAREA B. HANZEN ÎN FROTIURI NAZALE ŞI CUTANATE DUPĂ METODA ZIEHL-NIELSEN
BIOPSIA CUTANATĂ CARE EVIDENŢIAZĂ ÎN LEPRA LEPROMATOASĂ UN INFILTRAT DERMIC CU HISTIOCITE SPUMOASE, CARACTERISTICE, CE CONŢIN BACILI HANSEN (AŞA NUMITE CELULE VIRCHOV), IAR ÎN FORMA TUBERCULOASĂ DENOTĂ GRANULOAME TUBERCULOIDE, DISPUSE ÎN CIORCHINE ÎN JURUL STRUCTURILOR NEUROVASCULARE.
TESTUL LA PILOCARPINĂ PENTRU APRECIEREA CAPACITĂŢII SUDORIFICE A LEZIUNILOR LEPROASE (0,2 ML I/ DERMAL)
TESTUL LA HISTAMINĂ. INGECTAREA ÎN PIELEA NORMALĂ A UNII SOLUŢII DE 0,1 ML I/DERMAL, DETERMINĂ ERITEM PRINTR-O DILATARE CAPILARĂ SECUNDARĂ UNUI REFLEX DE AXON. ÎN LEZIUNILE DE LEPRĂ REACŢIA NU ARE LOC.
PROBA MINOR (PRELUCRAREA PIELII CU SOLUŢIA IOD + AMIDON), LA FEL APRECIAZĂ CAPACITATEA SUDORIFICĂ A PIELII ÎN LEZIUNILE LEPROASE.

37. TESTUL LA LEPROMINĂ
TESTUL LA LEPROMINĂ (REACŢIA FERNANDES, CARE SE CITEŞTE LA 48 ORE ŞI REACŢIA MITSUDA, CARE SE CITEŞTE LA 3-4 SĂPTĂMÂNI). SUNT UTILE PENTRU CLASIFICARE ŞI PENTRU PRONOSTIC, DAR NU ŞI PENTRU DIAGNOSTIC.

38. TRATAMENTUL LEPREI
Speranţa vindecării complecte a bolnavilor de lepră a apărut numai în 1943, când medicul american Guy Henry Faget (1891–1947) a raportat despre efectul benefic al preparatelor sulfonice.
Monoterapia îndelungată a adus însă, la apariţia tulpinilor rezistente, care au făcut pronosticul terapeutic rezervat. Acest fapt a determinat tratarea pacienţilor metode de chimioterapie combinată

39. TRATAMENTUL LEPREI
Preparatele sulfone (şi anume DDS, sau diaminodifenilsulfona)
- DDS (câte mg/zi)
- rifampicina (câte mg/zi)
- clofazimina (câte 100 mg/zi).
- chinolonele şi macrolidele din ultma generaţie. (recent se află în curs de evaluarea eficacitatăţii)
Cura de tratament a leprei lepromatoase durează cel puţin 2-4 ani, dar această formă necesită tratament (cu întreruperi periodice) toată viaţa.
Tratamentul leprei tuberculoase este cu mult mai scurt şi durează aproximativ 6 luni de zile, după care este nevoie încă de 1-2 ani de tratament de siguranţă

41. REACŢII LEPROASE
În timpul tratamentului cu antibiotice la 50% din pacienţi apar reacţii de acutizare, care se numesc reacţii leproase.
Reacţia tip I- apare în timpul tratamentului bolnavilor cu lepra borderline (BB) şi se manifestă prin accentuarea manifestărilor inflamatorii: edem şi nevrita acută în zonele afectate. Se indică prednisolon mg/zi.
Reacţia tip II- care se mai numeşte Eritema nodosum leprosum, se întâlneşte la bolnavii cu lepra lepromatoasă (LL) şi se manifestă prin apariţia papulelor, preponderent pe membre, de culoare roşie, însoţite de dureri. La fel se notează. Frisoane, limfadenită, artralgii şi nevrite. Formele uşoare se tratează cu aspirină şi alte antiinflamatoare nesteroide. Formele grave se cuplează cu talidomidă 400mg/zi pe noapte, sau prednisolon mg/zi.