1. POLUAREA SONORĂ
Activitate din cadrul proiectului rducativ:

2. Ă R H E A G O N U L M Ţ I O V I A Ţ Ă F R S C U

3. Lumea sunetelor şi a zgomotului
Poluarea sonoră reprezintă expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale căror intensităţi sunt stresante sau care afectează sistemul auditiv.
Omul trăieşte în lumea sunetelor şi a zgomotului.
Sunetul este un fenomen fizic care stimulează simţul auzului. Sunetul s-a integrat în viaţa noastră cotidiană încât rareori suntem conştienţi de toate funcţiile sale. El ne oferă momente de distracţie când ascultăm o simfonie sau cântecul păsărilor. Ne permite să comunicăm cu familia şi prietenii noştri prin intermediul vorbirii. Tot sunetul ne avertizează de apropierea unui automobil, ne atrage atenţia atunci când sună telefonul sau bate cineva la uşă, sau când sună sirena unui vapor.
Sunetul se defineşte prin vibraţiile mecanice ale mediului care se transmit la aparatul auditiv.
Sunetul reprezintă o vibraţie a particulelor unui mediu capabilă să producă o senzaţie auditivă. Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe şi nu se propagă în vid. În aer viteza de propagare este de 340 m/s.
Caracteristicile sunetului sunt:
înălţimea (exprimată în frecvenţa vibraţiei);
intensitatea (exprimată în energia vibraţiei).

4. NIVELUL APROXIMATIV DE DECIBELI AL UNOR SUNETE OBIŞNUITE
Respiraţia – 10 dB
Şoapta – 20 dB
Conversaţia – 60 dB
Traficul la orele de vârf – 80 dB
Mixerul de alimentare – 90 dB
Un tren în mişcare – 100 dB
Ferastrăul cu lanţ – 110 dB
Un avion în mişcare – 120 dB
Zgomotul produs de o puşcă – 140 dB
Sunetul se propagă din aproape în aproape sub formă de unde sonore. Propagarea sunetului se face cu viteză constantă, fiecare strat de aer vibrând cu frecvenţa egală cu cea a sursei sonore.
Sunetul se caracterizează în funcţie de trei factori:
durata,
frecvenţa ,
amplitudinea.
Durata se referă pur şi simplu la intervalul de timp în care urechea este expusă la un sunet.
Frecvenţa, sau tonalitatea, unui sunet, este exprimată în cicluri pe secundă sau hertzi. Gama de frecvenţe pentru un auz sănătos şi normal este de 20 pana la de cicluri pe secundă.
Amplitudinea, sau intensitatea, unui sunet se măsoară în decibeli (dB).
DECIBÉL ~i Unitate de măsură a intensităţii sunetelor egală cu a zecea parte dintr-un bel.

5. O particularitate a auzului este adaptarea la linişte
O particularitate a auzului este adaptarea la linişte .Sensibilitatea scade în caz de zgomot puternic şi persistent ,
instalându-se o stare de oboseală care se poate remedia prin întreruperea sursei de zgomot .
Intre tăria zgomotului şi tulburările pe care acesta le provoacă există o legătură directă
Urechea este adaptată la un regim sonor natural de care are nevoie .
Experienţele au dovedit că liniştea fizică perfectă produce nelinişte psihică .
Urechea este un mecanism fin, mic şi minunat. Cu ajutorul ei putem auzi numeroasele sunete frumoase din lumea înconjurătoare. În mod sigur, acest preţios dar al auzului merită să fie ocrotit!

6. P O L U A R E S N Ă
În domeniul poluării interesează intensitatea senzaţiei auditive produse de un sunet denumită tăria sunetului , care nu trebuie confundată cu intensitatea fizică . Intensitatea sunetelor se măsoară în decibeli. Scala decibelilor este logaritmică: o creştere a sunetului cu trei decibeli echivalează cu dublarea volumului sunetului. în sălbăticie, nivelul normal al sunetelor ar fi de 35 de decibeli. Intensitatea cu care un om vorbeşte este de 65 până la 70 de decibeli şi traficul generează sunete de până la 90 de decibeli. La intensitatea de 140 de decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umană şi poate chiar afecta sistemul auditiv.
Cea mai mare parte din poluarea fonică provine de la automobile, trenuri şi avioane. Echipamentele de construcţie şi maşinăriile din fabrici produc sunete care pot fi asurzitoare. Unele aparate casnice, instrumente muzicale şi jucării pot fi la fel de zgomotoase ca şi pocnitorile şi armele de foc.
Muzica atunci când este ascultată la volum ridicat în căşti poate afecta urechea internă.
Tăria în foni
EFECTE PSIHICE
până la 65
Nu produce suprasolicitare
peste 65
Oboseală , slăbirea atenţiei
65 – 90
Tulburări psihice şi fiziologice
peste 90
Leziuni ale organului auditiv intern
FON, foni, Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzaţia auditivă pe care o produce acesta

7. Zgomotul este sunetul puternic, necoordonat.Ă
Zgomotul este sunetul puternic, necoordonat.
Zgomotul, un sunet nedorit, constă într-un amestec de multe frecvenţe diferite într-un anumit interval; este astfel comparabil cu lumina albă, care constă într-un amestec de lumini de culori diferite. Zgomote diferite sunt distinse prin diferite distribuţii ale energiei în mai multe intervale de frecvenţă.
Zgomotul este o suprapunere dezordonată a mai multor sunete. Este produs din surse naturale dar mai ales antropice: utilaje, mijloace de transport, aparate, oameni.
Ca orice unde elastice, sunetele se caracterizează prin frecvenţă definită ca număr de oscilaţii complete dintr- o unitate de timp.
Propagarea sunetelor este influenţată de:
sursa de zgomot;
atmosfera;
distanta;
obstacolele întâlnite.
Sursele de zgomot sunt : industria, oraşele, mijloacele de transport.
Ele produc zgomote de diferite intensităţi şi pot fi staţionare sau mobile. Atmosfera poluată şi ceaţa atenuează zgomotele. Obstacolele atenuează intensitatea sonoră, fiind utilizate la reducerea zgomotelor.

10. SURSE DE SUNETE ŞI DE ZGOMOTE
Zgomotul este apanajul vieţii civilizate, al începutului de mileniu III, al celor care trăiesc în aglomeraţiile urbane, într-o permanentă poluare sonoră, care vine de la traficul rutier, de la activitatea industrială, de la vecinii de bloc, etc. Efectele nocive ale zgomotelor, se cumulează cu cele produse de acţiunea altor factori poluanţi(fizici, chimici, biologici, alimentari).
Zgomotele se grupează în două categorii:
~ surse interioare(din spaţiul locuit);
~ surse exterioare(din afara lui).
Sursele interioare generează zgomote chiar în interiorul locuinţei(aspiratorul de praf, maşina de spălat rufe, radioul, televizorul etc ) cărora li se adaugă zgomotele din clădire(instalaţiile de apă, de canalizare şi de încălzire, ascensorul, ghena de gunoi, etc). Zgomotele interioare variază ca intensitate după sursă, chiar în cadrul aceleiaşi surse(vorbirea, aparatele de radio, televizoarele, plânsetele, ţipetele/jocul copiilor, mersul ascensorului) iar la creşterea nivelului lor, contribuind chiar omul.
Sursele exterioare de zgomot, se clasifică în:
surse fixe(reprezentate de întreprinderile industriale, de unităţile din comerţ, de construcţie, de servire a populaţiei etc.);
surse mobile : sunt mijloacele de transport, intensitatea variind şi după trafic, viteza de circulaţie, starea de întreţinere a vehiculelor şi a drumurilor etc.
Zgomotul exterior prezintă două componente:
~ una cu existenţă continuă(zgomotul de fond, produs mai ales de sursele fixe, din întreprinderile industriale),de intensitate mai redusă şi frecvenţă mai joasă, manifestată ca o rumoare continuă nediferenţiată
~ alta reprezentată de zgomote, ce se produc brusc, cu durată scurtă, de intensitate mare şi frecvenţă înaltă (produse adesea de mijloacele de circulaţie). În jurul aeroporturilor cu trafic intens, zgomotul produs la decolarea avioanelor supersonice este nociv prin caracterul său brusc, exploziv şi intensitatea foarte mare( dB; decibelul: dB este unitate de măsură a intensităţii sunetului)

11. Efectele poluării sonore pot fi:
·                    Infrasunetele1) care pot apărea la automobile cu viteză mare, la elicoptere, la apropierea furtunii, explozii, cutremure, în timpul zborului avioanelor supersonice. Infrasunetele sunt foarte greu absorbite, deci se atenuează puţin cu distanţa. Infrasunetele ca şi ultrasunetele sunt percepute de sugari, animale şi păsări. La adulţi infrasunetele produc ameţeala, voma, un fals efect de euforie, sau chiar efecte cumulate.
·                    Ultrasunetele2) au frecvenţe de 20000Hz - 1 miliard Hz3). Sunt produse în natură, în industrie sau în aparatura electrocasnică. Animalele recepţioneaz ă ultrasunetele iar liliecii utilizează ultrasunetele emise de ei pentru orientarea în timpul nopţii. La om ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge, apar migrene, greaţa sau chiar pierderea echilibrului. Ultrasunetele distrug bacteriile, viruşii cum ar fi: bacilul tuberculozei, virusul gripei, al tifosului...
·                    Zgomotul acţionează asupra întregului organism, deoarece senzaţia auditivă ajunge la sistemul nervos central, prin intermediul căruia influentează alte organe. Efectele resimţite de om sunt: - reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci creşte riscul producerii accidentelor; - instalarea oboselii auditive care poate dispărea o dată cu dispariţia zgomotului; - traumatisme, ca urmare a expunerii la zgomote intense un timp scurt. Aceste traume pot fi ameţeli, dureri, lezarea aparatului auditiv şi chiar ruperea timpanului; - scăderi în greutate, nervozitate, tahicardie, tulburări ale somnului, deficienţă în recunoaşterea culorilor; - surditate la perceperea sunetelor de înaltă frecvenţă.
Zgomotele de intensitate foarte mare pot provoca deteriorări ale clădirilor, aparatelor, instrumentelor.
1) INFRASÚNET: Sunet cu o frecvenţă mai mică decât frecvenţele auditive, neputând fi auzit cu urechea.
2) ULTRASÚNET: Vibraţie mecanică a unui mediu, a cărei frecvenţă depăşeşte frecvenţa maximă
corespunzătoare unui sunet, neputând fi percepută cu urechea .
3) HERTZ : Unitate de măsură pentru frecvenţă.

12. Influenţa zgomotului asupra organismului
se realizează în funcţie de:
- caracteristicile sale(intensitate, frecvenţă, caracter, etc);
de particularităţile organismului receptor(vârstă, stare de sănătate,
activitate, sensibilitate, obişnuinţă etc.
Se consideră că perceperea sunetelor de către aparatul auditiv, se realizează între două limite:
~ una inferioară(zero dB), numită prag de percepţie,
~ una superioară(130 – 140 dB), numită prag dureros.
Scădere auzului diferă la bărbaţi/femei.
Acţiunea zgomotelor asupra organismului se manifestă, în primul rând asupra sistemului nervos central, apar astfel modificări şi în activitatea altor aparate şi sisteme:
asupra aparatului cardiovascular, prin accelerarea pulsului şi
creşterea tensiunii arteriale;
modificări ale frecvenţei şi amplitudinii mişcărilor respiratorii;
prin creşterea consumului de oxigen;
modificări secretorii şi de motilitate ale stomacului şi intestinelor;
modificări în activitatea glandelor endocrine, interpretate ca reacţii
de apărare ale organismului, în cazul dezechilibrului produs de
zgomot asupra sistemului nervos central(scoarţa cerebrală
reacţionează printr-o stare de iritabilitate, prin scăderea atenţiei şi a
memoriei, prin apariţia oboselii, deci scade capacitatea de muncă
fizică, mai ales intelectuală, şi o serie de tulburări comportamentale).

13. Influenţa îndelungată a zgomotului poate depăşi stadiul unor tulburări
Intensitatea tulburărilor produse de zgomot, se relaţionează cu factori
subiectivi: obişnuinţa/deprinderea cu zgomotul (în timpul somnului, zgomotul este
mai supărător, chiar dacă nu are o intensitate prea mare; perioada de somn profund
scade proporţional cu intensitatea zgomotului din timpul somnului şi se traduce prin
oboseală la trezire).
Influenţa îndelungată a zgomotului poate depăşi stadiul unor tulburări
funcţionale şi favoriza apariţia unor boli: astenie, hipertensiune arterială, gastrită,
ulcer gastric sau duodenal, colită, diabet, hipertiroidism etc.
Literatura de specialitate arată că mediul fonic sănătos este de până la 30 dB.
Între dB apar primele efecte psihice.
Muzica – o formă de poluare sonoră. Ascultată în limite decente/fiziologice de
intensitate, este benefică şi plăcută, dar devine nocivă asupra auzului, dacă
acţionează timp îndelungat şi tare(cu un nr. mare de dB).
Discotecile constituie o sursă principală de poluare sonoră (muzica depăşeşte 130
dB), se mai adaugă şi lumina intermitentă. Nocivă este şi ascultarea fără măsură a
muzicii la căştile Walkman-ului, de către tineri, la peste 80 dB, nocivă este şi
ascultarea muzicii la radio/casetofon/televizor, la intensităţi crescute. Modificările
produse asupra organului auzului sunt de multe ori ireversibile.
Statisticile realizate de instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii din România, arată că a crescut îngrijorător numărul de hipo-acuzi în rândul tinerilor şi a scăzut mult limita de vârstă a celor afectaţi de noxa sonoră.

14. REALIZĂRI ŞI CARENŢE DE CONCEPŢIE TEHNICĂ
Nu trebuie să se înţeleagă că, poluarea sonoră afectează în exclusivitate lumea oraşelor. În ultimele decenii, diferenţa dintre urban şi rural, tinde să se diminueze, în această privinţă. În plus “liniştea pastorală” a dispărut, de când “zeul automobil” a pătruns în cele mai îndepărtate aşezări umane.
Reglementări urbanistice, tehnice, administrative, chiar legi speciale, un nivel cât mai ridicat de educaţie ar putea contribui la reducerea/stoparea excesului de decibeli, protejând locuitorii, în special pe copii/tineri. Elocventă , în acest sens este interzicerea claxonării în perimetrul localităţilor, introdusă cu ani în urmă.
În domeniul combaterii zgomotului s-a înţeles că in general eficienţa maximă se obţine la sursă. Elementele maşinii sunt astfel concepute încât în timpul funcţionării nivelul sonor rezultat să fie minim .
Inginerii mecanici au găsit soluţii ingenioase pentru diminuarea zgomotului produs de motoare ,cauciucurile pneumatice înlătură huruitul roţilor pe pavaj ,utilajele sunt dotate cu fundaţii şi structuri amortizoare de vibraţii .
Uzinele americane producătoare de transformatoare electrice gigant au construit o imensă “cameră surdă” unde cercetările şi măsurătorile se pot realiza pe scară reală .
Cu toate că prin natura lor unele operaţii din industrie rămân zgomotoase (ciocănirea , găurirea), ele tind să fie înlocuite cu altele mai eficiente şi mai silenţioase (presare, sudură) .
Una dintre deficienţele principale ,foarte greu de remediat , o constituie preocuparea scăzută pentru izolarea fonică .Studiourile de radio, de televiziune şi cinematografice beneficiază de o desăvârşită “separare sonoră” . Astfel de soluţii necesită însă izolaţii cu totul speciale şi costisitoare .
Un strat fonoabsorbant anti-impact sub pardoseli este cea mai sumară ameliorare, care rămâne deocamdată departe de generalizare, cu toată simplitatea evidentă .Tâmplăria, instalaţiile sanitare sunt lipsite de calităţi fonoizolante sau devin chiar surse suplimentare de zgomot: robinetele huruie, conductele şuruie, uşile şi ferestrele trosnesc. Conflictele locative sunt deseori generate de zgomote produse neintenţionat, dar încetineala în combaterea tehnică a zgomotului din blocuri persistă, încât este foarte greu de prevăzut când se va ameliora această componentă a confortului tot mai importantă pentru condiţiile actuale de viaţă .

15. Concluzii
Există, cel puţin teoretic, posibilitatea de prevenire a poluării sonore şi de reducere a excesului de decibeli, în mediul urban, prin:
folosirea în industrie, a agregatelor silenţioase;
separarea zonelor de locuit de cele industriale, între care să existe “zone verzi”;
interzicerea circulaţiei autovehiculelor pe unele artere centrale;
obligaţia ca vehiculele de mare tonaj, aflate în tranzit, să ocolească localitatea;
utilizarea de materiale de construcţii fonoizolante , etc.
În diminuarea poluării sonore, fiecare dintre noi, avem responsabilităţi, astfel:
să încercăm să reducem zgomotul ce-l producem şi care, adăugându-se zgomotului ce-l provoacă semenii noştri, contribuie la crearea, dezvoltarea şi generalizarea infernului sonor în care trăim(sursele de zgomot:radio, televizor…, trebuie să fie bine controlate, atât ziua cât şi noaptea; la volan, trebuie să te gândeşti la pietoni când ambalezi motorul şi apoi pui frânele neverificate temeinic).
poluarea sonoră mai poate fi diminuată prin plantarea arborilor pe marginea străzilor, autostrăzilor, în zonele industriale, folosirea materialelor izolate fonic pentru construcţii;
la acestea se pot adăuga eforturile noastre de a respecta orele de linişte şi de odihnă ale celorlalţi, de a asculta la o intensitate redusă muzica, de a ne izola garajul în care încercăm automobilul, eforturi care să contribuie la evitarea a ceea ce se numeşte poluarea sonoră.
Standardizarea şi normarea izolaţiilor fonice poate fi de mare utilitate cu condiţia să capete obligativitate ca şi în cazul măsurilor de protecţie a mediului .
Poluarea sonoră rămâne însă o problemă încă deschisă atât ca intensificare obiectivă cât şi ca delimitarea subiectivă căci liniştea este indispensabilă oricărei activităţi şi mai ales activităţile intelectuale

16. Utilaje şi scule

17. Nivelul Zgomotului: Instrumente de măsură a gradului de poluare fonică

18. Reducerea poluării fonice
În procesul dezvoltării sociale şi economice, o eficientă planificare urbană conţinând reguli împotriva poluării fonice este obligatorie pentru ca mediul înconjurător să fie protejat. Uniunea Europeană
a promovat multe proiecte în acest sens precum: O zi fără maşină - interzicerea unor anumite tipuri de automobile în zone şi cartiere specifice; - controlul activităţilor zgomotoase care generează disconfort şi depăşesc limitele normale; - de-a lungul autostrăzilor europene internaţionale, s-au montat ecrane protectoare speciale ce împiedică propagarea zgomotului creat de autovehicule.

20. Realizare:
profesor:
Maria Mătrescu
Grup Şcolar Industrial:
“ELIE RADU” BOTOŞANI
Sursa: