1. POLITICA DE SECURITATE ŞI APĂRARE COMUNĂ (PSAC)
Locotenent-colonel ABAGIU Gigel
DIRECŢIA POLITICI DE APĂRARE

2. Agenda PESA/PSAC – SCURT ISTORIC CADRUL INSTITUŢIONAL AL PSAC
CAPABILITĂŢI
OPERAŢII SUB EGIDA PSAC
PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PSAC
În timpul alocat, mi-am propus să abordez succint problematica enunţată potrivit agendei proiectate

3. SCURT ISTORIC 1948 – Tratatul de la Brussels - UEO
Tratatul de la Washington - NATO
1950 – Comunitatea Europeană de Apărare
1954 – proiectul este respins de Adunarea Naţională a Franţei
1954 – modificarea Tratatului de la Brussels (GE şi IT)
1970 – Cooperarea Politică Europeană
1991 – Tratatul de la Maastricht
1992 – Misiunile Petersberg (misiuni umanitare şi de salvare, de menţinere a păcii şi misiuni ale forţelor combatante pe timpul derulării unor operaţii de management al crizelor)
Tratatul de la Amsterdam; SG/ÎR PESC; Misiunile Petersberg
1998 – Summit-ul FR / UK de la St. Malo
Organizaţia Tratatului de la Bruxelles a fost înfiinţată în 1948, prin semnarea la 17 martie, de către Belgia, Franţa, Olanda şi Marea Britanie a Tratatului de Cooperare Culturală, Socială, Economică şi de Apărare Colectivă. A fost conceput în mare măsură, ca un răspuns la tendinţele expansioniste ale Uniunii Sovietice.
La 4 aprilie 1949, la Washington, a fost semnat Tratatul Nord-Atlantic, instrument care a permis formalizarea angajamentului SUA şi Canadei în susţinerea şi consolidarea securităţii europene, ceea ce a permis crearea Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic (NATO), care va deveni elementul central al sistemului de securitate euro-atlantic
Necesitatea integrării Republicii Federale Germania în cadrul sistemului de securitate vest-european a stat la baza propunerii lansate de Franţa, în octombrie 1950, vizând crearea unei Armate Europene. Acest demers a condus la semnarea, în mai 1952, a Tratatului de constituire a Comunităţii Europene de Apărare (EDC) în cadrul căreia urmau să participe Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Republica Federală Germania. Proiectul a fost respins de către Parlamentul francez. Conferinţa special convocată, în septembrie 1954, de către statele semnatare ale Tratatului de la Bruxelles, RFG şi Italia au fost invitate să adere la Tratatul de la Bruxelles. Concluziile acestei conferinţe au fost formalizate prin intermediul Acordurilor de la Paris, semnate în luna octombrie a aceluiaşi an, care amenda Tratatul de la Bruxelles.
În iunie 1970 a fost lansat proiectul de dezvoltare, pe baze interguvernamentale, a Cooperării Politice Europene (CPE), iniţiativă care viza crearea, la nivelul CEE, a unui mecanism de lucru, prin implicarea miniştrilor de externe care să genereze elementele de suţinere pentru acţiunile comune în plan extern ale statelor membre CEE.

4. SCURT ISTORIC 1999 - Helsinki – Headline Goal (HG 2003)
2002 – Sevilla – Extinderea misiunilor Petersberg
- Copenhaga – Acordurile Berlin +
2003 – Strategia de Securitate a UE
Headline Goal 2010
2008 – Civilian Headline Goal
2009 – Tratatul de la Lisabona - PSAC
Consiliul European de la Helsinki (decembrie 1999) a adoptat obiectivul global PESA – Helsinki Headline Goal (HG 2003) care viza punerea la dispoziţia UE a unui pachet de forţe şi capacităţi, care să permită derularea de către Uniune a misiunilor de tip Petersberg. Din această perspectivă, statele membre s-au angajat pentru crearea, până în 2003, a unei Forţe de Reacţie Rapidă a UE (nivel corp de armată – de oameni, dispunând de capacităţile necesare în domeniul C2, logistică, sprijin de luptă, elemente navale şi aeriene), capabilă să fie dislocată în termen de 60 de zile, putând a fi menţinută în teatru pentru cel puţin 1 an.
Extinderea Misiunilor Petersberg – Acordurile „Berlin +”
Tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 au influenţat şi modul de formulare a răspunsului UE la astfel de ameninţări. În acest sens, Consiliul European de la Sevilla (iunie 2002) a decis extinderea spectrului de misiuni Petersberg pentru a include şi combaterea terorismului. În acelaşi timp, relaţia UE-NATO a căpătat o identitate instituţionalizată prin adoptarea, în decembrie 2002, la Copenhaga, a Acordurilor NATO-UE privind accesul UE la mijloacele şi capacităţile Alianţei, altele decât cele naţionale, în vederea derulării de operaţii sub conducerea Uniunii. Cunoscute sub numele de Acordurile „Berlin +” acestea prevedeau:
garantarea accesului UE la capacităţile de planificare NATO, în vederea derulării unei operaţii;
prezumpţia de disponibilitate pentru UE a capacităţilor şi mijloacelor colective ale Alianţei;
identificarea opţiunilor europene de comandă pentru DSACEUR pe timpul derulării unei operaţii UE cu recurs la mijloacele şi capacităţile NATO.
2003 – Strategia de Securitate a UE
Summit-ul din decembrie 2003 a marcat o nouă etapă a procesului de dezvoltare a identităţii europene în domeniul securităţii şi apărării. Principalul eveniment ce a marcat desfăşurarea reuniunii şefilor de state şi de guverne l-a reprezentat adoptarea Strategiei de Securitate a Uniunii Europene (A Secure Europe in A Better World)
Headline Goal 2010
Conform mandatului transmis prin intermediul Strategiei de Securitate, statele membre au decis, la Consiliul European din iunie 2004, adoptarea unei noi abordări în ceea ce priveşte procesul de dezvoltare a capacităţilor europene în domeniul securităţii şi apărării. Din această perspectivă, a fost adoptat noul Obiectiv Global al UE (Headline Goal 2010 – HG 2010) care vizează focalizarea demersurilor UE asupra îmbunătăţirii calitative a capacităţilor de apărare, precum şi adaptarea acestora la cerinţele formulate prin intermediul Strategiei de Securitate. În mod concret, HG 2010 vizează:
creşterea interoperabilităţii forţelor puse la dispoziţia UE, precum şi consolidarea capacităţilor de dislocare şi sprijin ale acestora;
extinderea spectrului de misiuni pe care UE le va îndeplini, în spiritul prevederilor Strategiei de Securitate prin includerea unor tipuri noi de operaţii precum: dezarmare, asistenţă pentru state terţe în combaterea terorismului, reforma sectorului de securitate;
dezvoltarea capacităţilor de reacţie rapidă ale UE, atât pe palierul decizional (obiectivul fiind ca decizia privind lansarea unei operaţii să poată fi luată în termen de 5 zile), cât şi în ceea ce priveşte dislocarea în teatru (maxim 10 zile de la adoptarea deciziei).
Civilian Headline Goal 2008 – Componenta civilă a PESA
După ce în iunie 2000 Consiliul European de la Feira stabilea zonele prioritare de dezvoltare a componentei civile a Politicii Europene de Securitate şi Apărare (poliţie, stat de drept, administraţie civilă, protecţie civilă), în continuare a fost adoptat un Plan de acţiune care defineşte priorităţile şi calendarul privind sporirea şi consolidarea capacităţilor civile ale UE.

5. Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC)
CONSILIUL EUROPEAN
Înalt Reprezentant/Vicepreşedinte Comisie
CONSILIUL
Serviciu European de Acţiune Externă
Preşedinţia
Experţi servicii naţionale
COREPER
Direcţia Planif.
Manag. Crizelor
DG E VIII & IX
Celula CIV- MIL/EUMS
RELEX/
COMISIE
EUMS
Comitetul
Politic şi de Securitate
În cadrul UNiunii Europenesunt următoarele organisme responsabile de gestionarea PSAC:
Consiliul European – (instituţie a UE) oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative. Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi
din preşedintele său şi preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Preşedintele Consiliului European (ales pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate) asigură, la nivelul său şi în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.
ÎR are o poziţie cheie la nivelul Uniunii Europene, prin faptul că va prezida Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe şi va reprezenta poziţia (unitară) a UE pe plan extern, fiind, de asemenea, şi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. În activitatea sa va fi sprijinit de un corp diplomatic, format din funcţionari din departamentele relevante din cadrul Secretariatului General al Consiliului, Comisie şi diplomaţi detaşaţi ai statelor membre. COPS - rol cheie în structura instituţională a PESA. Gestionează toate aspectele referitoare la PESC/PESA şi are o poziţie centrală în elaborarea răspunsului UE la crize (cf. TEU Art. 25). Este responsabil de evaluarea mediului internaţional de securitate, de definirea politicilor UE şi de monitorizarea implementării acestora, precum şi de direcţionarea politică în domeniul dezvoltării capabilităţilor militare. COPS primeşte recomandări privind aspectele militare ale crizelor de la EUMC şi civile de la CIVCOM. Grupul Politico Militar pregăteşte lucrăririle COPS.
Consiliul UE- Această instituţie, constituită din reprezentanţii statelor membre la nivel ministerial, rămâne principalul organ de adoptare a deciziilor, alături de Parlamentul European. Tratatul de la Lisabona prevede câteva modificări organizatorice importante şi anume, restructurarea sistemului de exercitare a preşedinţiei Consiliului; practica rotaţiei semestriale între statele membre este menţinută, elementul de noutate fiind acela că un grup de trei state va putea asigura, în comun, pe o perioadă de 18 luni, îndeplinirea unor funcţii ale Preşedinţiei; acestea vor putea partaja preşedinţia unor formaţiuni / organizări ale Consiliului pentru perioade mai lungi decât cele semestriale.
Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), reprezintă structura de lucru a Înaltului reprezentant, formată din funcţionari din departamentele relevante din cadrul Secretariatului General al Consiliului, Comisie şi diplomaţi detaşaţi ai statelor membre. Componenţa noului Serviciu va urmări convergenţa politicilor externe ale statelor membre, precum şi crearea unei culturi comune a statelor în domeniul extern. Organizarea şi funcţionarea SEAE vor face obiectul unei decizii a Consiliului, decizie care va fi adoptată ulterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în baza unei propuneri a Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi obţinerea aprobării Comisiei Europene. Consiliul European din octombrie 2009 a indicat că este avută în vedere adoptarea acestei decizii de către Consiliu cel târziu până la sfârşitul lunii aprilie Indicaţiile preliminare privind încadrarea acestui serviciu propun un raport de 2/3 la 1/3 între experţii structurilor comunitare şi cei naţionali (detaşaţi din capitale).
COPS - rol cheie în structura instituţională a PSAC. Gestionează toate aspectele referitoare la PESC/PESA şi are o poziţie centrală în elaborarea răspunsului UE la crize. Este responsabil de evaluarea mediului internaţional de securitate, de definirea politicilor UE şi de monitorizarea implementării acestora, precum şi de direcţionarea politică în domeniul dezvoltării capabilităţilor militare. COPS primeşte recomandări privind aspectele militare ale crizelor de la EUMC şi civile de la CIVCOM. Grupul Politico Militar pregăteşte lucrăririle COPS.
EUMC este cea mai înaltă autoritate militară constituită la nivelul Consiliului UE. Membrii Comitetului Militar sunt şefii de stat major din statele membre sau reprezentaţii acestora în Bruxelles. EUMC oferă consiliere militară şi adresează recomandări COPS, evaluări de risc ale potenţialelor crize, precum şi elaborarea, evaluarea şi revizuirea obiectivelor în domeniul dezvoltării capabilităţilor militare.
EUMS este parte a SG al Consiliului, este compus din experţi militari secondaţi din statele membre. Obiective: avertizarea timpurie, evaluare situaţională şi planificarea strategică pentru întreaga gamă de misiuni militare ale UE, cu sau fără recurs la resursele şi capacităţile NATO, respectiv misiuni de menţinere a păcii, misiuni cu forţe combatante în managementul crizelor (incluzând misiuni de impunere a păcii), precum şi misiunile definite de Strategia Europeană de Securitate (operaţiuni de dezarmare, sprijinul statelor terţe în combaterea terorismului şi SSR).
Comitetului privind Aspectele Civile în Managementul Crizelor (CIVCOM), CIVCOM reprezintă echivalentul civil al Comitetului Militar, având responsabilitatea furnizării de recomandări privind aspectele politice în managementul crizelor non-militare şi prevenirii conflictelor
Unitate Politică
Reprez. Speciali
Reprez. Pers. ÎR
Centru Satelitar (EUSC)
Comitet
Militar (EUMC)
Grupul
pol-mil
EDA
Centru Situaţii
Colegiul Eur.Sec.Ap.
Capacitate Planif.Civilă
CIVCOM
Alte
Servicii
Stat Major (EUMS)
Grup Lucru
EUMCWG + HTF
Alte
Grupuri de Lucru
Celula UE/SHAPE
Echipa legătură NATO

6. Agenţii PSAC Centrul Satelitar Institutul pentru Studii de Securitate
Colegiul European de Securitate şi Apărare
Agenţia Europeană de Apărare
Centrul satelitar: A fost creat de UEO în 1993 şi preluat de către Uniunea Europeană din 2001, devenind Centrul Satelitar al Uniunii Europene, cu sediul la Torrejon de Ardoz, în Spania. Funcţiile SATCEN vizează acoperirea nevoilor UE şi statelor membre de imagini şi analize bazate pe fotografii din satelit.
ISS: Agenţie a UEO, preluată de UE în Misiunea Institutului este de a contribui la dezvoltarea PESC/PESA prin cercetare academică şi elaborarea de analize în domeniile relevante. Scopul ISS este crearea unei culturi de securitate comune la nivel european şi de promovare sistematică a intereselor Uniunii.
Colegiul European de Securitate şi Apărare
Colegiul European de Securitate şi Apărare (European Security and Defence College - ESDC) a fost creat în iulie 2005, în baza deciziei Consiliului European de la Thessaloniki, din iunie Colegiul vizează dezvoltarea unei culturi de securitate şi apărare comune între statele membre prin punerea în comun a resurselor pe care acestea le au deja în domeniu (i.e. expertiză academică, învăţământul de specialitate, institutele de cercetare).
Agenţia Europeană de Apărare a fost creată prin acţiunea comună a Consiliului UE din 12 iulie 2004.

7. INOVAŢII TR. LISABONA Consiliul European – Preşedinte Consiliu
Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate/Vicepreşedinte Comisie UE
Cooperarea Structurată Permanentă
Statele membre ale iniţiativei:
deţin capacităţi ce corespund celor mai exigente criterii
au subscris unor angajamente mai stricte în materie
urmăresc realizarea celor mai solicitante misiuni
EDA
“În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să-i acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite.”
Consiliul European (instituţie a UE) oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative. Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi
din preşedintele său şi preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Preşedintele Consiliului European (ales pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate) asigură, la nivelul său şi în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care prezidează
Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe şi de securitate
Comune (PESC) şi asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European şi Consiliu.
ÎR reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la PESC, desfăşoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terţii şi exprimă poziţia
Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale. În exercitarea mandatului său, ÎR este susținut de un serviciu european pentru acţiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei, precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale.
Cooperarea structurată permanentă reprezintă un mecanism introdus de Tratatul de la Lisabona, prin care se deschide posibilitatea ca statele membre cele mai angajate în domeniul PESA (capacităţi şi operaţii) să avanseze şi să conducă procesele de cooperare şi dezvoltare a „apărării europene”. Discuţiile iniţiale pe subiect, din prima parte a anului 2008 (înainte de referendumul din Irlanda), au conturat „Grupul celor şase state”, compus din Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania şi UK, care urmau să formeze nucleul de generare a CSP.
Tratatul de la Lisabona prevede că „statele membre care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris unor angajamente mai stricte în materie, în vederea realizării celor mai solicitante misiuni stabilesc o cooperare militară structurată permanentă în cadrul Uniunii”. Statele care vor să se angajeze într-o astfel de cooperare vor avea obligaţia să informeze în prealabil Consiliul şi Înaltul Reprezentant asupra intenţiei lor.
Preşedinţia spaniolă consideră importantă demararea activităţii privind mecanismul CSP, subiectul fiind introdus pe agendele reuniunii directorilor politici (Madrid, ), RIMAP ( ). Principalele aspecte puse în discuţie se referă la: criteriile pentru accederea la CSP, angajamentele statelor membre participante, modul de operare şi guvernanţa CSP.
Conform prevederilor Tratatului, realizarea progresivă a apărării comune la nivelul UE trebuie să se deruleze în armonie cu angajamentele asumate de unele state membre UE la nivelul NATO. De asemenea, este menţionat faptul că această prevedere nu trebuie să vină în contradicţie cu angajamentele asumate de unele state membre UE la nivelul NATO (pentru acestea NATO rămânând forumul esenţial pentru apărarea colectivă).

8. Misiuni şi Operaţii UE Misiunile de tip Petersberg:
misiuni umanitare şi de salvare, de menţinere a păcii, ale forţelor luptătoare în gestionarea crizelor, inclusiv misiuni de impunere a păcii
au fost EXTINSE în acord cu Strategia de Securitate Europeană:
operaţii privind dezarmarea
sprijin acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului
misiuni de consiliere şi de asistenţă în probleme militare
Continuând trendul ascendent al dezvoltărilor europene din domeniu, Tratatul de la Lisabona reconfirmă angajamentele de la Amsterdam, referitoare la apărarea comună, extinzând, în acelaşi timp, amploarea şi paleta misiunilor de tip Petersberg. Dacă Tratatul UE, care a introdus „misiunile Petersberg”, la Amsterdam, includea „misiuni umanitare şi de salvare, de menţinere a păcii, ale forţelor luptătoare în gestionarea crizelor, inclusiv misiuni de impunere a păcii”, extinderea lor, în acord cu Strategia de securitate europeană a vizat „operaţii întrunite de dezarmare, sprijin acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului şi reforma în sectorul de securitate”.
La toate acestea, Tratatul de la Lisabona adaugă, conform art. 28 B, „consiliere militară şi asistenţă, stabilizare post-conflict”, precizând că „toate aceste misiuni pot contribui la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora”. Acelaşi articol (28 B) reiterează că aceste misiuni specifice trebuie să fie definite şi lansate la decizia Consiliului European, sub supravegherea Înaltului Reprezentant, care va asigura coordonarea instrumentelor civile şi militare implicate.

9. EUFOR ALTHEA

10. EUFOR ALTHEA Lansată în 2004
Cea mai mare operaţie militară condusă de UE: iniţial
Se desfăşoară pe baza Acordurilor Berlin +
Misiune: mediu de securitate stabil în BiH
Reconfigurată în 2007: 2.500
Contribuţia curentă a României: 48
2010 – includere sarcini ne-executive pe linia instruirii în actualul mandat executiv
Evoluţia operaţiei ALTHEA este decisiv determinată de contextul politic din Bosnia Herţegovina (BiH). Transformarea operaţiei dintr-o misiune executivă întruna ne-executivă, de asistenţă şi sprijin în reforma şi pregătirea Forţelor Armate ale BiH (Opţiunea 3) este strâns legată de închiderea Biroului Înaltului Reprezentant (OHR) al comunităţii internaţionale şi trecerea la un rol consolidat al UE în BiH, respectiv un nou mandat pentru Reprezentantul Special al UE în BiH (EUSR).
Mandatul executiv al Operaţiei Althea continuă în conformitate cu rezoluţia CS ONU 1895 (2009) până în noiembrie 2010.
La reuniunea Consiliului Afaceri Externe, din 25 ianuarie 2010, s-a luat decizia ca Uniunea să înceapă să asigure sprijin prin includerea, în cadrul operaţiei curente Althea, de misiuni ne-executive pentru instruirea forţelor armate bosniace şi consolidarea instituţională.  
În prezent, Planul Operaţiei Althea este în curs de revizuire şi aprobare, acesta incluzând pe lângă misiunile executive şi cele non-executive, în special pe linia instruirii.
Intenţionăm să participăm cu 2 echipe mobile de instruire (forţe terestre şi navale).

11. EU NAVFOR ATALANTA

12. EUNAVFOR ATALANTA Prima operaţie maritimă PESA/PSAC
Lansată în 2008, extinsă în 2010
Aria de responsabilitate: Golful Aden & coastele somaleze
Misiune: lupta împotriva pirateriei
Comandamentul Operaţional (OHQ) : Northwood (UK)
Comandamentul Forţei: pe nava de comandament ETNA/Italia
Participare MApN: 1 ofiţer stat major (OHQ) şi 1 ofiţer pe logistică (Djibouti – aprilie 2010)
ATALANTA reprezintă prima operaţie maritimă PESA condusă de UE; obiectivul politico-militar se focalizează, în principal, pe descurajarea actelor de piraterie maritimă şi traficul de armament, precum şi securizarea rutelor maritime. Cu ocazia reuniunii Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe în format miniştrii apărării din noiembrie 2008, s-a aprobat desfăşurarea operaţiei, iar lansarea acesteia a avut loc pe 8 decembrie În data de , Consiliul UE a decis extinderea operaţiei cu încă un an, până la
În prezent, succesul operaţiei poate fi apreciat pe mai multe coordonate: îndeplinirea misiunilor de patrulare şi escortare în zona de operaţii; coordonarea şi cooperarea cu actori cheie în zona de operaţii (Organizaţia Maritimă Internaţională, NATO, forţele de coaliţie, Rusia, China, Japonia, India etc.), acordurile încheiate cu statele din regiune (SOFA, acordurile pentru transferul şi judecarea piraţilor – Kenya şi Seychelles în perspectivă), participarea unor state terţe în cadrul EUNAVFOR (Norvegia, Croaţia şi altele în perspectivă).
Continuarea şi extinderea misiunilor operaţiei după terminarea actualului mandat (12 decembrie 2010) cu eventuale noi misiuni se încadrează în contextul abordării regionale multidimensionale la nivelul UE („Documentul comun de opţiuni pentru Somalia” cu referire la creşterea capacităţii maritime regionale, întărirea sprijinului pentru Uniunea Africană în Somalia, susţinerea reformei sectorului de securitate în Somalia, o strategie de asistenţă pe termen lung pentru Somalia, dezvoltarea unui cadru juridic internaţional pentru scăderea riscurilor de piraterie în regiune). În acest context, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe din , s-a luat decizia de lansare a unei misiuni PESA destinată instruirii forţelor de securitate somaleze (EUTM Somalia).
Se prefigurează o prelungire a mandatului operaţiei dincolo de anul 2010, o decizie privind lansarea procesului de planificare ar trebui luată în această primăvară.
Preocupările actuale se concentrează pe lărgirea cadrului juridic de urmărire penală a suspecţilor de piraterie, reţinuţi în cadrul operaţiei Atalanta. La 16 februarie, COPS a agreat o listă de 5 state (Mozambic, Mauriţiu, Tanzania, Africa de Sud, Uganda), cu care să fie antamate negocierile oficiale pentru încheierea de acorduri de transfer. Alte două state propuse anterior, Egiptul şi Etiopia, nu au întrunit consensul statelor membre pentru a fi incluse în listă, din considerente privind drepturile omului şi existenţei pedepsei cu moartea în jurisdicţia naţională.
Şeful misiunii: contraamiralul Peter HUDSON (Marea Britanie) – din , având Comandamentul Operaţional (OHQ) la Northwood; Contraamiralul Giovanni GUMIERO/Italia a preluat funcţia de Comandant al Forţei/F.Cdr. ( ), iar comandamentul forţei (FHQ) este ambarcat pe nava auxiliară de comandament ETNA/Italia ( ). Pentru perioada aprilie-august 2010 Suedia a nominalizat pe contraamiralul Jan THORNQVIST în funcţia de F.Cdr., iar FHQ va fi ambarcat pe fregata CARLSKRONA/Suedia. Comandantul Forţei (FCdr) se stabileşte prin rotaţie.
Mandatul misiunii este de 12 luni, misiunea fiind extinsă până în Rotaţia forţelor se face la 4 luni. România participă cu un ofiţer în cadrul Comandamentului Operaţiei (decembrie 2009 – iunie 2010) şi un ofiţer de logistică în perioada aprilie-septembrie

13. EUMM GEORGIA EUPOL AFGANISTAN
Lansată: 2008
Obiectiv: de a contribui la stabilitatea Georgiei
Misiuni: monitorizarea şi analizarea situaţiei procesului de stabilizare; reintegrarea persoanelor refugiate
Participare: aprox. 250 persoane
23 România (7 MApN)
Lansată: iunie 2007, pt. 3 ani
Obiectiv: de a dezvolta o capacitate de poliţie eficientă şi sustenabilă sub conducere afgană
Misiuni: consilierea, monitorizarea şi pregătirea poliţiei naţionale afgane; asistenţă în structuri centrale, regionale şi provinciale
Participare: 274 experţi internaţionali şi 90 naţionali
12 ofiţeri poliţie România
EUMM Georgia - în septembrie 2008, în urma concluziilor Consiliului European Extraordinar desfăşurat la 1 septembrie 2008, UE a decis lansarea unei misiuni civile autonome de monitorizare în Georgia. Misiunea UE din Georgia este o misiune civilă de monitorizare autonomă şi complementară misiunilor ONU şi OSCE, plasată sub egida Politicii Europene de Securitate şi Apărare. A fost lansată în urma încheierii Acordului de încetare a focului între UE, Georgia şi Rusia (8 septembrie 2008). Misiunea a fost planificată iniţial pentru 4 luni, dar documentul privind conceptul operaţiei prevede planificarea mandatului pentru 1 an cu posibilitatea revizuirii la 6 luni. Continuarea sau încheierea misiunii depinde de stabilitatea în zonă precum şi de stadiul implementării Acordului de încetare a focului.
Misiunea se plasează într-un context mai larg, acela al eforturilor comunităţii internaţionale pentru asigurarea stabilităţii în Georgia, fiind complementară şi în coordonare cu celelalte eforturi ale comunităţii internaţionale.
Ministerul Apărării Naţionale a pus la dispoziţie 4 ofiţeri monitori şi 3 şoferi (subofiţeri) precum şi 3 vehicule blindate tip URO VAMTAC.
Obiectivele misiunii EUPOL Afganistan sunt: consilierea, monitorizarea şi pregătirea poliţiei naţionale afgane la nivel strategic; asistenţă în structuri centrale, regionale şi provinciale; coordonarea contribuţiilor bilaterale de echipamente pentru dotarea poliţiei; asigurarea legăturii cu autorităţile juridice afgane în domeniul contracarării activităţilor criminale.Misiunea a fost lansată oficial la data de , cu un mandat de 3 ani şi cuprinde în prezent 274 de experţi internaţionali (ofiţeri de poliţie şi experţi civili) şi 90 de experţi naţionali, fiind coordonată de Germania.
- Bugetul misiunii este de 64 milioane de Euro (până în luna noiembrie 2009).
- În cadrul Conferinţei donatorilor din , Secretarul General şi Înalt Reprezentant pentru PESC, J. Solana a subliniat sprijinul pe care UE îl oferă Afganistanului în procesul de reconstrucţie şi a reamintit angajamentul de a dubla efectivele EUPOL Afganistan.
- Pentru asigurarea securităţii personalului dislocat se cooperează cu NATO şi ISAF. La , s-a încheiat faza a 3-a din cadrul procesului de transfer al responsabilităţilor în domeniul securităţii între ISAF şi Forţa de Securitate Naţională Afgană în districtele din sudul oraşului Kabul.

14. DEZVOLTAREA CAPABILITĂŢILOR DE APĂRARE
- Summit-ul franco-britanic de la St. Malo – 1998 – lansarea de facto a PESA
Consiliul European din dec – adoptarea Obiectivului Global/Helsinki Headline Goal 2003
Abordarea cantitativă
Consilul European din iunie 2004 – lansare Obiectivului Global/Headline Goal 2010
Abordare calitativă
Problema capacităţilor militare s-a aflat în centrul dezvoltării Politicii Europene de Securitate şi Apărare din primele faze ale lansării acesteia, după Summit-ul franco-britanic din 3-4 decembrie Perioada ulterioară a fost marcată de eforturi în direcţia dotării Uniunii cu capacităţile militare şi civile necesare pentru a răspunde în mod rapid şi eficient riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii Europei.
Prima etapă în abordarea problematicii dezvoltării capacităţilor de apărare a vizat remedierea deficienţelor cantitative. „Obiectivul Global” de la Helsinki (Helsinki Headline Goal – HHG sau HG 2003) a definit, în acest sens, nevoile europene în domeniu, fixând şi termenele până la care obiectivele identificate să fie atinse. La Helsinki (1999), liderii europeni au agreat ca până în 2003, statele membre să fie capabile să disloce până la de militari, în maximum 60 de zile, să menţină această forţă în teatru pentru cel puţin 1 an, şi să poată îndeplini întreaga gamă a misiunilor de tip Petersberg.

15. Capabilităţi militare
Mecanismul privind Dezvoltarea Capabilităţilor: Catalogul de Cerinţe, Catalogul de Forţe, Catalogul Progreselor
Ipoteze de planificare strategică +
Scenariile ilustrative
Opţiuni militare
Lista necesar de capabilităţi
Pachete forţe
CATALOGUL CE
RINŢ ELOR
Contribuţiile statelor membre
Proiecte & Iniţiative
Catalog forţe
Chestionarul
Obiectivului Global
Cadrul de planificare
Identificare deficienţe şi
Implicaţi pentru operaţiunile UE
Catalog
Progrese
Management
deficienţe
Dezvoltarea
Forţei UE
„Mecanismul privind Dezvoltarea Capabilităţilor” are la bază principiul autonomiei decizionale a Uniunii şi al naturii voluntare a contribuţiilor statelor membre. Consiliul European defineşte obiectivele politice ale Uniunii în domeniul dezvoltării capabilităţilor militare iar miniştrii apărării joacă un rol central în procesul dezvoltării acestora. Comitetul Militar (EUMC) elaborează Catalogul de Cerinţe, avizat de Comitetul Politic şi de Securitate (PSC) şi mai departe la nivelul Consiliului UE. Catalogul de Cerinţe defineşte scenariile ilustrative şi ipotezele de planificare strategică, care să conducă la identificarea capacităţilor militare necesare acţiunii UE. Statele membre angajează voluntar forţe şi capabilităţi militare pentru Catalogul de Forţe al UE. Aceste oferte sunt comparate cu solicitările din Catalogul de Cerinţe şi este elaborat Catalogul de Progrese şi, la finalul fiecărei preşedinţii, Raportul Unic privind Progresele.

16. PROCESUL DE DEZVOLTARE A CAPABILITĂŢILOR UE
ESS
CARE ESTE ROLUL EUROPEI ÎN LUME
CARE ESTE NIVELUL DE AMBIŢIE MILITAR?
COUNCIL
CE CAPABILITĂŢI DE APĂRARE SUNT NECESARE ?
EVOLUŢIA MEDIULUI GLOBAL?
HLG 2010
CE CAPABILITĂŢI ARE EUROPA?
CE CAPABILITĂŢI SUNT PLANIFICATE?
CARE SUNT DEFICITELE/ CE DEFICITE VOR FI?
CUM AFECTEAZĂ ACESTEA OBIECTIVELE
COUNCIL
EUMC / EUMS
RC 05
SCRUTINIZARE
FC 07
EUMC
EDA
ANALIZĂ
EVALUARE
PC 07
CARE SUNT POSIBILELE SOLUŢII ?
CARE SUNT SOLUŢIILE CELE MAI VIABILE ?
CE ESTE NECESAR PENTRU A OFERI SOLUŢII ?
PLANUL
DE DEZVOLTARE A
CAPABILITĂŢILOR - CDP
STATELE
MEMBRE
PROIECŢIA ÎN PROGRAMELE NAŢIONALE
ANGAJAREA CAPABILITĂŢILOR
CINE VA DECIDE ŞI CINE VA ALOCA RESURSELE ?

17. Planul de Dezvoltare a Capacitatilor
Capability Development Plan - CDP UE
EUMC
Tendinţele viitoare din domeniul capabilităţilor de apărare
EUMC / EDA A B
Imagine a capabilităţilor militare întrunite – cerinţe şi necesităţi pentru îndeplinirea obiectivelor politice asumate de către PESA - prezentând provocările curente şi viitoare ale unui mediu de securitate în schimbare
Acţiuni prioritare C
Momentul aderării României la UE a coincis cu cel de-al doilea ciclu de planificare al Obiectivului Global (Headline Goal 2010 – HLG 2010), gestionat de Statul Major Militar al UE (EUMS). Aceasta a însemnat o schimbare importantă concentrându-se mai ales asupra obiectivelor cantitative, decât asupra celor calitative. România s-a implicat activ în acest proces participând la elaborarea Catalogului de Forţe şi a Catalogului de Progrese.
Contribuţia României la Catalogul de Forţe al UE reflectă participarea noastră în cadrul Alianţei Nord Atlantice conform principiului unui pachet de forţe destinat atât NATO cât şi UE.
Elaborarea PC 07 a presupus o etapă de analiză în care s-au identificat deficitele şi surplusurile de capabilităţi şi o etapă de evaluare în care au fost determinate riscurile operaţionale generate de deficitele de capabilităţi. În final acest document prezintă şi recomandările militare pentru gestionarea deficitelor de capabilităţi.
În vederea acoperirii deficitelor curente rezultate în urma procesului HLG precum şi a celor viitoare, statele membre UE, împreună cu Statul Major Militar al UE, sub autoritatea Agenţiei Europene de Apărare au început să elaboreze Planul de Dezvoltare a Capacităţilor (CDP). Planul de dezvoltarea capacităţilor oferă statelor membre imaginea generală de care acestea trebuie să ţină cont atunci când planifică viitoarele capacităţi de apărare, pentru a realiza un echilibru corect între nivelul de ambiţie şi resursele avute la dispoziţie D
EUMC
EDA
Învăţăminte desprinse din operaţiile de gestionare a crizelor
Programele de apărare
ale statelor membre

18. Evoluţia PSAC ROMÂNIA ÎN ECUAŢIA DE SECURITATE EUROPEANĂ
Reconfigurarea rolului UE în gestionarea securităţii globale
Strategia de Securitate Europeană
Instrumente politico-militare
Profil global în arhitectura de securitate internaţională
Evoluţia PSAC
Capabilităţi proprii
În continuare, aş dori să prezint câteva elemente ale participării României la securitatea europeană. Procesul de dezvoltare a dimensiunii de securitate şi apărare a Uniunii Europene (UE) a cunoscut în ultimii ani o evoluţie spectaculoasă, fiind una dintre cele mai dinamice zone ale proiectului European. Ambiţia Uniunii de a deveni un “actor” global in arena mondială, are implicaţii directe atât asupra politicilor de securitate si apărare ale statelor membre, cat si in planul mai general al relaţiilor transatlantice, între UE, NATO si SUA.
În prezent, UE este pe deplin angajată în dezvoltarea unui profil global în arhitectura de securitate internaţională, beneficiind de o viziune strategică integrată în propria Strategie de Securitate şi de instrumentele necesare asumării unui rol operaţional în domeniul managementului crizelor.
După o jumătate de secol de dependenta strategică a Europei faţă de America si de garantare a securităţii europene preponderent prin intermediul NATO, dezvoltările recente din cadrul PESA semnalează o tendinţă de emancipare si de asumare a unei identităţi proprii pe dimensiunea militară si de securitate
Toate aceste evoluţii reprezintă etape majore ale unui amplu proces de reconfigurare a rolului pe care UE îl are în gestionarea securităţii globale. (Next slide…)
Operaţii civile şi militare

19. ROMÂNIA ÎN ECUAŢIA DE SECURITATE EUROPEANĂ
Semnarea tratatului de aderare
25 aprilie 2005
statut de observator
participă la dialog
familiarizarea cu procedurile UE
apr dec. 2006
membru EU
01 ianuarie 2007
România a participat la dezvoltarea procesului de afirmare a rolului UE în planul securităţii globale încă din momentul lansării sale, atât prin contribuţii cu forţe şi capabilităţi militare, cât şi prin angajamentele efective în operaţiile conduse de UE.
Semnarea de către România a Tratatului de Aderare la UE, în aprilie 2005, a marcat o nouă etapă în cadrul procesului de conectare la aceste evoluţii, orientat spre conturarea profilului strategic al României ca viitor membru al UE. Astfel perioada de preaderare, în care România a participat ca observator la activităţile structurilor politico-militare ale UE, a oferit oportunităţi semnificative pentru familiarizarea cu procedurile şi filozofia de lucru a UE.
Eforturile României au demonstrat că este un participant activ la dialogul politico-militar în cadrul structurilor militare ale UE.
Obţinerea calităţii de stat membru al Uniunii Europene, a confirmat faptul că România este inevitabil conectată la valorile democraţiei europene, că a îndeplinit criteriile de aderare stabilite de Uniune şi generează noi oportunităţi pentru participarea Armatei României la dezvoltarea capacităţilor militare europene. (Next slide…)

20. ANGAJAMENTE ASUMATE DE ROMÂNIA LA PSAC
dimensiunea
PSAC
capacităţile
de apărare ale UE
operaţii militare
sub egida UE
În acest context, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de Politica Comună de Securitate şi Apărare a UE:
Efortul în cadrul procesului de angajare al României la PCSA a fost concentrat pe trei direcţii principale, astfel:
Dezvoltarea dimensiunii politico-strategice şi instituţionale prin participarea specialiştilor militari în cadrul grupurilor de lucru ale Statului Major şi Comitetului Militar al UE (EUMS şi EUMC) pentru elaborarea, definitivarea, adoptarea şi implementarea documentelor programatice de planificare (strategii, metodologii), care ghidează deja procesul de operaţionalizare a PCSA;
Dezvoltarea capacităţilor de apărare ale UE prin stabilirea ofertei de forţe destinată UE, în baza Catalogului de Cerinţe RC-05, elaborat de EUMS, participarea la Grupurile Tactice de Luptă ale UE, la dezvoltarea şi implementarea planului de dezvoltare a capacităţilor de apărare ale UE (CDP) sub egida Agenţiei Europene de Apărare;
Dezvoltarea dimensiunii operaţionale prin participarea cu forţe şi capabilităţi militare în cadrul unor misiuni şi operaţii conduse de UE, atât la nivel regional, cât şi global. (Next slide…)

21. INIŢIATIVE DE CONSTITUIRE A CAPACITĂŢII DE APĂRARE A UE
Procesul HLG 2010
Nivelul de ambiţie a UE
Catalogul de Progrese
Obiectivul Global
C D M
Identificarea deficitelor şi a surplusurilor
Evaluarea deficitelor
Prioritizare/
recomandări
PC 07
HLG 2010
Evaluare
Analiză
Catalogul de Forţe
Catalogul de cerinţe
S A E
Scrutinizare
RC 05
Momentul aderării României la UE a coincis cu cel de-al doilea ciclu de planificare al Obiectivului Global (Headline Goal 2010 – HLG 2010), gestionat de Statul Major Militar al UE (EUMS). Aceasta a însemnat o schimbare importantă concentrându-se mai ales asupra obiectivelor cantitative, decât asupra celor calitative. România s-a implicat activ în acest proces participând la elaborarea Catalogului de Forţe şi a Catalogului de Progrese.
Contribuţia României la Catalogul de Forţe al UE reflectă participarea noastră în cadrul Alianţei Nord Atlantice conform principiului unui pachet de forţe destinat atât NATO cât şi UE.
Elaborarea PC 07 a presupus o etapă de analiză în care s-au identificat deficitele şi surplusurile de capabilităţi şi o etapă de evaluare în care au fost determinate riscurile operaţionale generate de deficitele de capabilităţi. În final acest document prezintă şi recomandările militare pentru gestionarea deficitelor de capabilităţi.
În vederea acoperirii deficitelor curente rezultate în urma procesului HLG precum şi a celor viitoare, statele membre UE, împreună cu Statul Major Militar al UE, sub autoritatea Agenţiei Europene de Apărare au început să elaboreze Planul de Dezvoltare a Capacităţilor (CDP). Planul de dezvoltarea capacităţilor oferă statelor membre imaginea generală de care acestea trebuie să ţină cont atunci când planifică viitoarele capacităţi de apărare, pentru a realiza un echilibru corect între nivelul de ambiţie şi resursele avute la dispoziţie. (Next slide…)
FC 07
Contribuţia voluntară a statelor membre
Definirea cerinţelor militare ale UE în termen de capabilităţi
CDP

22. INIŢIATIVE DE CONSTITUIRE A CAPACITĂŢII DE APĂRARE A UE
Contribuţia la Agenţia Europeană de Apărare - EDA:
Dezvoltarea capacităţilor de apărare în domeniul gestionării situaţiilor de criză
“de a sprijini Consiliul şi statele membre în efortul lor de a îmbunătăţii capacităţile de apărare ale UE în domeniul gestionării situaţiilor de criză şi de a susţine Politica de Securitate şi Apărare Comună (PCSA)”
Promovarea şi îmbunătăţirea cooperării europene în domeniul armamentelor
Creşterea eficienţei cercetării şi tehnologiei (R & T) europene în domeniul apărării
În acest domeniu, România contează foarte mult pe rolul de facilitator al Agenţiei Europene de Apărare (EDA). Ca un nou stat membru participant la activităţile Agenţiei, sprijinim implicarea EDA în dezvoltarea capacităţilor de apărare, ceea ce va conduce la realizarea pachetelor de capacităţi, necesare pentru operaţii de gestiune a crizelor. Rolul EDA este de a sprijini statele membre în procesul de realizare a capabilităţilor de apărare. Agenţia nu prejudiciază competenţele statelor membre în domeniul apărării, ci facilitează şi dezvoltă cooperarea acestora în ceea ce priveşte dezvoltările multinaţionale în planul realizării capabilităţilor de apărare.
Obiective principale:
dezvoltarea capacităţilor de apărare pentru managementul crizelor;
promovarea şi creşterea cooperării europene în domeniul armamentelor şi tehnologiilor de apărare;
identificarea şi implementarea masurilor de întărire a bazei tehnologice şi industriale europene; sprijinirea creării unei pieţe de echipamente de apărare europeana, competitiva pe plan mondial;
promovarea cercetării în scopul îndeplinirii cerinţelor capacităţilor de apărare
Pentru îndeplinirea acestor obiective, Agenţia cooperează şi utilizează experienţa şi competentele Comitetului Militar (EUMC) şi ale Statului Major Militar al UE (EUMS) în domeniul dezvoltării capabilităţilor militare. (Next slide…)
Consolidarea Bazei Industriale şi Tehnologice Europene de Apărare (DTIB) pentru crearea unei pieţe europene a echipamentelor de apărare

23. PACHETUL DE FORŢE DESTINAT UE
PACHET UNIC DE FORŢE
NATO/UE
Forţe Terestre
Forţe Aeriene
Forţe Maritime
Începând cu anul 2008, România contribuie cu un pachet unic de forţe destinat atât NATO cât UE care cuprinde forţe terestre, aeriene şi navale. (Next slide…)

24. (Rapid Response Elements)
GRUPURILE DE LUPTĂ
STRATEGIA
EUROPEANĂ DE
SECURITATE
HEADLINE GOAL 2010
(Rapid Response Elements)
GRUPURILE DE LUPTĂ
FORŢE
FLEXIBILE,
DISLOCABILE
Una din principalele deficienţe înregistrate în cadrul procesului de îndeplinire a Obiectivului Global a fost lipsa forţelor mobile şi înalt specializate, cu grad ridicat de mobilizare şi capabile să desfăşoare acţiune în condiţii dificile. În acest sens, în februarie 2004, Franţa, Germania şi Marea Britanie au prezentat iniţiativa privind crearea Grupurilor de Luptă, transformată rapid în proiect al Uniunii Europene
CONCEPTUL
GRUPURILOR DE LUPTĂ

25. SPRIJIN OPERAŢIONAL ŞI STRATEGIC
Grupurile de luptă
Caracteristici şi Structură
Com. Op. - OHQ
Sprijin de luptă
BAT. INFANTERIE
Sprijin logistic
GRUPUL DE LUPTĂ
Aerian
Maritim
Logistic
SPRIJIN OPERAŢIONAL ŞI STRATEGIC
Forţe speciale
Com. For- FHQ
Un Grup de Luptă are la bază forţe de dimensiuni reduse, dar credibile din punct de vedere al eficienţei militare. Este rapid dislocabil, capabil de acţiuni independente sau ca forţă de prim impact în faza iniţială a unei operaţii militare extinse. Are dimensiunea unui batalion, consolidat cu elemente de sprijin de luptă şi unităţi logistice, precum şi capacităţile necesare de transport aerian şi naval. Are la bază principiul multinaţionalităţii. Poate fi constituit atât pe principiul „naţiune cadru”, cât şi ca o coaliţie multinaţională de state membre, dar cu respectarea condiţiilor de interoperabilitate şi eficienţă militară. De asemenea, pot participa state în curs de aderare, candidate sau state terţe. Un Grup de Luptă trebuie să fie asociat, în prealabil, cu un comandament al forţei. Trebuie să fie capabil să se autosusţină în teatru pentru 30 de zile, cu extensie până la 120 de zile.
Tipuri de misiuni
Proces decizional
Proces de generare

26. Participarea României la BGs
România participă la operaţionalizarea a două Grupuri de Luptă, astfel:
Grecia-Bulgaria-România-Cipru:
în “stand by” - sem. II 2007 şi sem. I 2009;
sem II/2011 – 1 companie suport sprijin luptă cu 1 Pluton de Decontaminare NBC, 2 Echipe Tactice PSYOPS, 1 Pluton CIMIC, ofiţeri de stat major şi elementul naţional de sprijin logistic (68 militari).
Italia – România – Turcia:
sem. II/2010 – 1 Companie de Infanterie, 1 Pluton CIMIC, 1 Echipă Tactică PSYOPS şi ofiţeri de stat major (171 militari).
România este puternic interesată de evoluţia şi rezultatele dezbaterilor, prin prisma participării la două BGs: unul cu Grecia naţiune cadru şi celălalt cu Italia naţiune cadru. Posedă deja o experienţă consistentă în activităţile de pregătire şi din starea operaţională de „standby” (în sem. II 2007 şi sem. I 2009), concretizată în lecţii învăţate.
În viitor, România participă la operaţionalizarea a două Grupuri de Luptă, astfel:
Grecia-Bulgaria-România-Cipru: sem II/2011 – 1 companie suport sprijin luptă cu 1 Pluton de Decontaminare NBC, 2 Echipe Tactice PSYOPS, 1 Pluton CIMIC, ofiţeri de stat major şi elementul naţional de sprijin logistic (68 militari).
Italia – România – Turcia: sem. II/2010 – 1 Companie de Infanterie, 1 Pluton CIMIC, 1 Echipă Tactică PSYOPS şi ofiţeri de stat major (171 militari).

27. CONCLUZII
Contribuţia României la provocările viitoare = sprijin pentru dezvoltarea principalelor programelor de capabilităţi
Romania – în procesul de integrare ca un important contributor la dezvoltarea PSAC
Sprijină întărirea poziţiei UE ca actor global pe scena internaţională
Participare reală la misiunile şi operaţiile PSAC
Accentuând participarea la proiectele şi iniţiativele EDA
Dezvoltarea cooperării în domeniile de dezvoltare a capabilităţilor şi participării la operaţii
În concluzie, doresc să subliniez faptul că:
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, confirmă trendul ascendent al dezvoltărilor comunitare în domeniul acţiunii externe, de securitate şi apărare, şi va conduce la creşterea coerenţei şi eficienţei acţiunilor Uniunii în aceste domenii. Fundamentele instituţionale create de Tratat pot avea un impact pozitiv asupra capacităţii UE de a influenţa evoluţiile internaţionale, dat fiind faptul că în 2020 Uniunea încă se va baza pe cadrul instituţional stabilit de acest document
În domeniul apărării, modificările aduse de Tratat vizează promovarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare de o manieră susţinută, ce poate conduce, în timp, la apariţia progresivă a unei apărări comune, în cazul existenţei consensului pe această dimensiune, la nivelul Consiliului European. Conform prevederilor Tratatului, realizarea progresivă a apărării comune la nivelul UE trebuie să se deruleze în armonie cu angajamentele asumate de statele membre UE şi ale NATO, la nivelul Alianţei.
Statuarea rolului EDA şi a responsabilităţilor specifice Agenţiei în gestionarea procesului de dezvoltare a capacităţilor de apărare europene, precum şi mecanismul cooperării structurate permanente constituie indicatori ai evoluţiei spre o asumare a coordonării eforturilor statelor membre în acest domeniu, inclusiv prin accentuarea dezvoltărilor de tip top-down, plecând de la deciziile politice care vor direcţiona evoluţia Europei apărării în viitorul pe termen mediu şi lung.
Din perspectiva UE, Romania se află pe drumul cel bun pentru a deveni un contributor important la procesul de dezvoltare al PESA, deplin conştientă de responsabilitatea asociată noului statut, atât la nivel regional, cât şi la nivel global.
Astfel, contribuim activ, sprijinind în acelaşi timp, rolul activ al UE în planul securităţii internaţionale.
În perspectiva viitorului apropiat, simţim nevoia de a ne focusa asupra intensificării implicării noastre înspre dezvoltarea capabilităţilor de apărare ale UE, inclusiv prin abordarea directă a oportunităţilor deschise de către noul Tratat de la Lisabona.

28. Cooperarea Permanent Structurată
PERSPECTIVE
Cooperarea Permanent Structurată
Apărare comună?

29. Întrebări ?
Considerând că nu am abuzat de răbdarea dumneavoastră, închei mulţumindu-vă pentru atenţia acordată şi sunt gata să răspund la eventualele întrebări.