1. Limba română contemporană: Stilistica. Curs 3
Limbajul popular
Limbajul familiar (colocvial)
3 decembrie 2013

2. - Opoziţia popular / cult
- Popular: limbajul necultivat, nestandardizat, spontan, non-instituţionalizat
- în cultura română: conotaţii pozitive – mai ales prin prototipul "rural", ţărănesc (limbajul culturii populare)
- de fapt, include şi: limbaje urbane (argouri); limbaj familiar (colocvial)
- abstractizare: nu ţinem cont de particularităţile dialectale, dar de fapt ele există în realizările concrete ale limbajului popular
- se realizează preponderent în oralitate – din care îi provin trăsăturile principale
- Corespondenţă Popular / cult = Oral / scris. Deşi există texte populare scrise (ex.: scrisori), şi o bună parte din cele culte – orale (ex.: conferinţă, dezbatere)
- Importanţa pentru comparaţii interlingvistice şi interculturale şi pentru traduceri!

3. Limbajul popular
(destul de omogen; totuşi oarecare diversificare internă); accepţia generală de "limbaj necultivat"
- popular (tradiţional, rural) – limbaj curent, al vieţii cotidiene
- variante "solemne", supravegheate
- limbaje "tehnice", ale meşteşugurilor tradiţionale
- limbaje artistice (mai ales în poezie)
+ diferenţe sociolingvistice (sex, vîrstă, grad de educaţie)
+ interferenţe cu limbajul cult
- familiar
- argotic
Vulgaritate şi eufemism

4. Diversificarea internă a limbajului popular
- destul de omogen
 Diferenţele în funcţie de situaţia de comunicare
- între conversaţia curentă şi situaţiile "solemne" – nu sînt foarte mari, dar există. Sfera publică / privată. În interiorul aceluiaşi mediu sau la contactul cu vorbitori din afară ("cum zicem noi")
- variaţii situaţionale: la cîrciumă / la priveghi
- evitarea limbajului vulgar, eventual (diferenţe regionale?)
 Diferenţe sociolingvistice: de sex, vârstă
Diferenţe între vorbirea bărbaţilor şi cea a femeilor? Un studiu – bazat pe proza lui Marin Preda Cf. ŞTEFAN, Ion, 1982.
- bărbaţii – mai implicaţi în viaţa publică – nr. mai mare de neologisme ("devine după facultăţi", "ocupaţiunea ta mintală")
- femeile – mai regional (ga, bia, bîtul), neologisme deformate (percitor, fonciire, primu-ntâi), vocabular rudimentar (Guica); "vorbeşte ca lumea, nu te mai fandosi"

5.  Terminologii tehnice populare
- sînt comparabile cu limbajele ştiinţifice şi tehnice din limba literară?
- nu, în măsura în care sînt relativ puţin dezvoltate, şi sînt cunoscute de aproape toţi în zona dată
- oierit, morărit, meşteşuguri (prelucrarea lemnului, olărit, ţesut), medicină populară, culinari
- S-a considerat că nu sînt "stiluri" (nu au şi trăsături sintactice); merită însă studiate; în dialectologie, în genere înregistrate
ex.: stâna, calul, portul
moara: dreve, grindei, roata cu măsele, prîsnel, piscoaie, coş, fruntar, pereţi, acoperiş, cerdac, babă, oişte, cupe, colaci, "ursoaica morii"
- surse: limbajul curent (metafore, specializări semantice: polisemii), împrumuturi, alte terminologii}

6. Permisivitatea faţă de influenţa limbii literare
- permeabilitate foarte mare; prin şcoală, mass-media, contactul cu alte instituţii publice, politice ş.a.
- în funcţie de situaţia de comunicare şi adaptarea la interlocutor: în interviu
v. Pop (Maramureş), Dumistrăcel, anchete dialectale
- mai ales lexic - cuvinte, frazeologisme
- de multe ori modificări - fonetice, semantice, sintactice.
Inclusiv prin hipercorectitudine (benoclu) şi etimologie populară (umflaţie)
v. în literatură

7. Limbajul popular (rural)
Cf. I. Coteanu, Stilistica..., 1973
- se face abstracţie de diferenţele dialectale (manifestate mai ales în fonetică, lexic); de fapt, se realizează prin variante regionale
- trăsăturile generale ale oralităţii

8. Trăsături generale I. Vocabular
1. SISTEM Vocabular redus ca întindere – compensat printr-o polisemie foarte bogată
EX. praştie (< sl.), DLR: 1. armă rudimentară. 2. funie la căruţă. 3. căpăstru; 4. împletitură de sfoară, plasă; 5. chimir; 6. unealtă în formă de prăjină – pentru cules fructe; 7 stîlp la casă; 8. băţ de undiţă; 9 fîşie de pămînt arabil; 10. loc, la rîu, în care apa e mai puţin adîncă
- a (se) face praştie? V. a împrăştia? Sau praf ?
a da – în expresii, sintagme, are sensuri pentru care limba literară foloseşte cuvinte diferite
- nu atît expresivitate, cît necesitate
a da foc (a incendia), a da pe brazdă (a adapta), a da de veste (a anunţa), a da de gol (a demasca), a da greş (a rata), a da ghes (a stimula), a-i da mîna să (a-şi permite); a da de furcă (?), a da nas (?)

9. - Impresia de mare bogăţie, de varietate lexicală e creată la nivelul sistemului – din însumarea variantelor regionale; de fapt, în fiecare zonă se folosesc elemente mult mai puţine (clişeu al puriştilor tradiţionalişti – "Limba nostră-i o comoară").
Reflectat în dicţionarele generale (DEX, DOOM):
şteamp [pt. sfărîmarea minereurilor], şteand [putină], şteap [cotor], ştează [piuă], ştempar, ştempări, ştempăriţă, ştempel [pecete], ştemplui, ştempluire, ştempluit, ştemui [a presa nituri], ştemuire, ştemuitor, ştergură [ştergar], şterţ [băţ de amestecat zerul], ştezar: 17 din 43

10. 2. SISTEM - Sinonimie redusă
DSR a economisi – a priştipi, a răgădui, a sclipui (reg.)
a mirui (Trans.); a scofeli (Olt., Munt.), a stăci (Ban.), a şporoli (Trans., Maram.), a zorobi (zone Maram.)

11. 3. SEMANTICA
- Lexicul e legat de viaţa practică; din natură, au nume doar lucrurile care interesează (utile sau nocive); în rest, termeni generici
ex.: iarbă, buruiană, gîză
- Nu sînt lexicalizate detaliile proceselor interioare, operaţiile de gîndire; caracterul afectiv se manifestă direct, prin construcţia mesajului – nu e prezentat descriptiv, analitic
- Caracter concret / abstract al termenilor: exceptând vocabularul de bază:
de exemplu verbe: - cu origine onomatopeică (şi valoare descriptivă): a bubui, a fâsâi, a pocni
NU- derivate de la instrumente: a arăci, a cosi, a cosorî; de comportament: a burlăci, a ciobăni, a haiduci, a plugări
- cu origine metaforică: a se împăuna, a pisa

12. 4. COMBINATORIA
- Caracterul concret e vizibil în expresii şi locuţiuni (multe cu origine metaforică). Frazeologia bogată (suplineşte alte mijloace - derivare, compunere)
Caracterul clişeizat, prefabricat (inventivitate - dar şi reluare şi substituire în tipare date)
 viaţă ţărănească, păstorească, viaţă curentă
a se strânge funia la par - treieratul cu cai
a-i veni apa la moară - situaţie favorabilă
a se amesteca unde nu-i fierbe oala
a nu-i fi boii acasă - a fi necăjit, indispus
la botul calului - în faţa cârciumii, fără a se aşeza la masă
a călca în străchini
 realităţi istorice
a-şi aprinde paie în cap - obicei turcesc pentru a semnala înaintarea unei petiţii
a (se) da în stambă - ngr. stamba "tipar"
a-şi da arama pe faţă - referire la monedele aurite tocite
a trage la aghioase - de la cântările bisericeşti conţinând cuvântul aghios "sfânt"
 corporalitate umană
a i se aprinde călcâiele - a nu mai sta pe loc?
a-şi lua inima în dinţi

13. 5. LEGATURA CU ALTE VARIANTE
- Arhaisme păstrate (regional)
- Neologisme – mai puţine, dar nu absente
a. Iacă, dragu tatii, fincă m-ai întrebat, să-ţ spui: mi-a vint telegramă din cutare ţară, să mă du dimpreună cu mă-ta pentru trei-patru zile la adunarea asta. Oare pentru ce suntem chiemaţi, nu putem să ştim. Şi eu mă frământ că n-am un om dă-ncredere să ne conducă-mpărăţia până când viu îndărăt!
b. A fost într-un sat, într-o ţară, un bogătaşi… Să ducea-n oraş să cumpere alemente, mîncare. «Cât costă cutare lucru?» loa banii dintr-un buzunar, cât costa-i băga-n buzunaru ălălant. Şi-aşea că iel venea complect acasă cu aceiaşi bani cu care pleca, că nu să-ndura să ia nimic.
c. Acuma, o slugă d-acolo, tăind la copac, la nuc, ia o surcică mare d-acolo şi-o azvârle-n drum. În timpu-ăsta pă drum trecea o babă, venea dă la servici.

14. LEXICO-GRAMATICAL
inventar destul de redus şi frecvenţă mai mică a adjectivelor (notă: fenomen universal). Evaluarea fundamentală (bun /rău, participiale. Mai ales în poziţie de NP. Cele relaţionale postpuse, dar şi majoritatea calificativelor. Excepţie – cele cu valoare constant diferită: mare
Ex.: Io ieream în ceată... că ieram la grîu, fârşisăm în nuaptea aia, pusasăm nişte vii aici.... TDMI 320
Adjective: odinit, ostenit, NP
“Iel, cum a pleca dă lîngă babă, d-acolea, s-a-s mai dăparte şi-a pus o nucă jos şi-a da cu bolovanu, a spar nuca-n timpu-ăsta a ieşit o zînă frumoasă din nucă. Iel, cînd a văzut, să frămînta că n-avea apă să bea, pîine n-avea, n-a mai putut. În fine-a plezni zîna!"

15. II. Sintaxă - mai simplă, uniformă - diferită de cea cultă
- există toate funcţiile sintactice, toate tipurile de coordonare şi subordonare din limba literară, dar unele sunt foarte puţin folosite
- fraza e mai scurtă, simplă, cu puţine subordonate - şi nu de multe tipuri diferite (mai ales completive directe şi indirecte). Lipseşte fraza arborescentă cultă. Extinderea - prin acumulare: juxtapunere, coordonare copulativă, incidenţă
- câteva conjuncţii foarte frecvente - că, să, de - cumulează mai multe valori circumstanţiale:
că - cauzal ("Vin, că mi-e foame"); consecutiv ("Atâta a băut, că s-a umflat")
de - final ("Mergi de adu apă"), consecutiv (inclusiv pentru a indica valoarea superlativă: "Bea de stinge") - şi atributiv ("Omu' de l-ai văzut tu ieri...")
Caracterul concret e manifestat şi prin frecvenţa circumstanţialelor de loc, timp. (?)
- care invariabil
- fenomenele specifice oralităţii: anacolut (discontinuitate)
elipsă
repetiţie - redundanţă

16. III. Fonetică
- caracterele generale ale oralităţii - accidente fonetice
- procedee afective (lungiri de sunete, intonaţie, accent frastic, pauze)
- rime, aliteraţii, asonanţe - fixate în expresiile idiomatice, în proverbe (tura-vura, harcea-parcea, a tunat şi i-a adunat)
- trăsături regionale
- tendinţe specifice: ale sistemului fonetic tradiţional - aplicate la neologisme (proces blocat în limba cultă)
- preiotarea - (din ieu, iepure) - extinsă la împrumuturi culte cu e iniţial: iepocă, ierou
- evitarea hiatului prin epenteza unei semivocale (aleie), contracţia vocalelor identice (coperativă, alcol, fin'că), sinereză (foarte răspândită în pronunţarea rapidă: atenţie)
- închiderea vocalelor neaccentuate e> i (fetili), mai puţin o > u (avucat)
- adaptarea unor sunete sau grupuri atipice din împrumuturi: birou, piuneză
- păstrarea alternanţelor neobligatorii: hăini, obsearvă, engleji

17. IV. Morfologie
- tendinţa analitică se dezvoltă în dauna celei sintetice: exprimarea relaţiilor sintactice prin cuvinte de legătură, nu prin flexiune (modificarea formei cuvântului): mai simplu (simplifică şi acordul)
la / lu
D: Scrie la un prieten. I-am dat cartea la mama. / I-am dat cartea lu mama.
G: Din cauza la o vecină. Din cauza lu vecina.
- vocativul marcat, cu terminaţii specifice: -e, -ule, -o, : Vlade, Nicule, Ioano şi feminin "nearticulat": Ioană
- omiterea acordului adjectivului, la distanţă; acordul după înţeles şi prin atracţie
Regionale, dar foarte raspândite:
- conjunctivul preferat infinitivului (diferenţe regionale): poate să facă, începe a spune
- demonstrativele ăsta, ăla, ăl (diferenţe regionale)
- formele de viitor perifrastic: a avea + conjunctiv, o (or) + conjunctiv
- adjectivul posesiv invariabil a (regional)
- forme iotacizate: ţiu, văz, spui (regional)
- extinderea omonimiei 3 sg. = 3 pl.

18. V. Pragmastilistică Caracterul afectiv, comunicarea orală directă
1. Mărci expresive, conative, fatice (interjecţii, particule adverbiale, specifice dialogului)
2. Mărci de nedeterminare, atenuare, aproximare frecvente (v...hedges) – cam, niţel, un pic
Ex.: nu ştiu ce
3. Umor, paradox, tautologie - na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o
4. Fenomene anaforice (tipice oralităţii)

19. 5. Diminutivul
- frecvenţă mare
- sens denotativ - obiect mai mic - măsuţă
- sensuri conotative - mai ales la cuvinte care nu denumesc obiecte:
a) tandreţe, simpatie, afecţiune: Vasilică, mămucă
b) depreciere, minimalizare, ironie: studenţaş, profesoraş, poezea
- valoare ironic-eufemistică: băuturică, chefuleţ
Nu sunt reguli absolute: în funcţie de obiect şi context
- nume proprii şi comune - inclusiv cele de măsură exactă, care nu pot accepta lectura "mai mic": anişori, ziulică
- adjective: frumuşel, curăţică
- adverbe: binişor, încetinel, olecuţă, călduţ
- clişeul "gingăşiei"
- diferenţe regionale
Şi categoria fixată în limbă - sens denotativ (porumbel, verişoară)
Ex.:
"o lăsăm olecuţâcă di să mai răşeşti" (TD Mold 8)
"iel tot... tot obrăznişel îi..." (TD Mold 53)
"eream... mai tinerel" (TDMunt II, 65)

20. 6. Superlativul (hiperbola)
- adverbul-morfem antepus: bun foarte (popular şi învechit); alte adverbe: tare bun (popular şi familiar), rece rău:
"ărea lumea pruastă rău!" (TDO 1)
- adverbe legate prin prepoziţii: grozav de bun
- locuţiuni adverbiale: bun din cale-afară (din cale-afară de bun); nevoie mare, peste măsură
- substantive cu valoare adverbială: "beat tun / turtă / criţă", "îngheţat bocnă", "scump foc", "gol puşcă", "ud leoarcă / ciuciulete"
- construcţii exclamative: aşa de..., atâta de..., ce (de)...!
- repetarea: bun-bun; adjective substantivizate: bunătatea bunătăţilor
- adj. substantivizat: o frumuseţe de...
- mai ales pentru verbe, acţiuni - construcţia consecutivă cu de
Tohăneanu (p. 63) "superlativ stilistic"; Coteanu (134) "termen de intensificare explicită"
- "bea de stinge", "mănâncă de rupe"
- Creangă: (şmotream) de-i merge colbul, (vă croiesc) de vă merg petecele; (cântă) de te scot din casă; (plângea) "de sărea cămeşa de pe dânsa"
- de-auzi câinii din Giurgiu; de-ţi merg fulgii; de-i sfârîie călcâiele

21. VI. Interacţiunea socială - politeţea
- pluralul modestiei (v. GA)
- adresarea inversă: mamă, tată...
- termeni de adresare (diferenţe regionale): lele, ţaţă, uică - v. Vulpe
- formule de politeţe:
- formule de salut: v. Petreanu
- pronume de politeţe - nimic; mata...

22. Limbajul literaturii populare
Trăsături generale: arhaic / şi deschis la influenţe
Trăsături ale oralităţii - în texte făcute să fie memorate şi reproduse

23. 1. dramatizare: dialog, text adresat: participare intensă a E, asociere a R: exclamaţie, imprecaţie
- interjecţii prezentative, de apel etc. (măre)
- vocative exclamative (nene, neică)
- interogative fatice, retorice, narative: ce să vezi?
Brâncuş: "interogative narative de adresare"; pregătesc o surpriză, segmentează textul; intercalate în balade
"Dar la masă cine şade?"
"Dar Ioviţă ce-mi făcea?"
- dativul etic, al participării - simpatia, interesul pentru personaj: mi ţi-l lua

24. 2. actualizare ("concretizare")
Explicaţii, referiri la situaţia actuală - "cum îi de aici până..."
- explicaţii, glosări - metadiscurs: "se bagă diavolul sub car, adică dracu, cum îi zicem noi"
3. repetitivitate
- caracter prefabricat - combinaţii, dar mai puţină inovaţie decât în literatura cultă

25.  Limbaj poetic popular
- inventar de termeni, figuri care circulă doar prin textele poeziei populare
- comparaţia: figura specifică, principala figură de stil populară
- explicită, cu doi termeni şi proprietatea comună
- cu dezvoltări, elemente corelative
- "comparaţia egocentrică" - raportată la persoana I: "cum n-am văzut de când sânt"
- Sfera semantică: fiinţa umană / lumea înconjurătoare, regn vegetal, animal, alimentar, metale, pietre preţioase, obiecte casnice, de gospodărie; abstracte
- floare (cel mai răspândit): trandafir, garoafă, crin, cicoare (cu "statut poetic")
- mura, fraga, călina; brad, măr; iarba, frunza, trestia, grâul
- păsări: cuc, păun, lebădă, porumbel
- cerul cu stelele, luna, roua, zăpada
- laptele, caşul, mierea, zahărul
- aur, argint, cleştar, mărgăritare
- cărbune, cerneală, săgeată
- gând

26. - cumul de comparaţii
Trăsăturile revelate de comparaţii: efemeritate, gingăşie, viguare, culoare, strălucire, durere, întristare etc.
Culorile: alb (strălucire, lumină: lapte, caş, nea, hârtie, var), negru (strălucire; durere: corb, mură, neghină, cărbune, pământ, cerneală); roşu (bujor, trandafir, mac, călină, măr, şânge), verde (prospeţime, tinereţe), galben. Practic inexistente: albastru, vânăt. Sistemul de bază al culorilor
Cromatismul - valori simbolice
- gust: dulce / amar
- metafore

27. contrastul relevant - paralelism negativ - metaforă infirmată - prin interogaţie retorică sau negare. Metaforă coalescentă (cu ambii termeni exprimaţi):
"Pe sub lună, pe sub stele / Merge-un cârd de rândunele / D'acelea nu-s rândunele / Ci-s gânduri de-a puicii mele"
- clişee, formule-tip (rol mnemotehnic) - "frunză verde"
- personificări (dorul, codrul)
Cuvinte-cheie (în lirică): dor, dragoste, noroc, bine, urât, jale...
Dor: durere (dolus) + dorinţă (a dori). Concretizări, personificări.
- valori simbolice ale culorilor, anotimpurilor, elementelor naturale etc.
- versificaţie (6-7, trohaic, rimă alăturată)
- conservă arhaisme, care nu mai sînt înţelese ("De-i fi rea ca o cătuşă / Noi te-om pune după uşă"; cătuşă > căpuşă; întrebată, pretinde că a spus "căpuşă") - "relicve lexicale"
- diminutive (şi pentru rimă, ca şi imperfectul)
- dativ etic
- întrebare narativă ("Da' X ce-mi făcea?")
- repetiţie, paralelism sintactic (cf. formalismul rus)
Evaluări în genere pozitive (simplitate, sinceritate, naivitate, autenticitate; caracter mitic)

28. Care e raportul cu limbajul popular al conversaţiei cotidiene?
Cf. Magdalena VULPE 1983: "Termeni dialectali şi termeni poetici în poezia populară", in "Limba Română", XXXII, n. 2, pp
- termeni care se opun uzului curent, sînt marcaţi stilistic
- de cele mai multe ori exteriori graiului local (comparabili cu neologismul în poezia cultă)
ex.: codru "Se duce în codru – se zice de ăia, de basme, a fugit în codru"; "e reţinut de la cîntecele eştea, după mine ar însemna un cuvînt de voioşie" (L recunoaşte contextul tipic, dar nu poate preciza sensul). În aria în care a ieşit din uz (Oltenia, Muntenia) e simţit ca specific basmului, poeziei
ex. bade, lele – o tânără interpretă e întrebată dacă aşa vorbeşte cu "mîndrul". R: "numai în cântece"
ex. monede vechi (zlot, creiţar), nume de plante (în formula "frunză de...") – sens vag
- funcţia poetică chiar decurge din exotismul lor în raport cu graiul local
- şi fenomenul invers: excluderea unor termeni cotidieni din limbajul poeziei (Ex.: interjecţia no, foarte frecventă în Maramureş, nu apare în poezia zonei)
- există o diferenţă stilistică poetic / non-poetic
Obs.: culegerile au fost supuse unei implicite selecţii, prelucrări (epurarea unor trăsături regionale, dar mai ales de oralitate şi de limbaj "vulgar")
Tocilescu 1900, Materiale folcloristice: purisan

29. - Şi diferenţe între specii
- limba descîntecelor: arhaizantă, creativă
- limba colindelor, baladelor, doinelor (cea mai "clasică", totuşi cu diferenţe)
- limba unor strigături, texte comice, desacralizante (anti-colindatul, cf. Petru Caraman)
 Limba descântecelor
- terminologia magică (...)
- funcţia magică a limbajului (creaţii, arhaisme de neînţeles, repetiţii obsesive, aliteraţii)
- "oala s-a olat", "Din coarne-ncornând" - repetarea radicalului, cuvinte inventate

30. Preluarea unor termeni culţi, uneori deformaţi sau cu modificări semantice
- nu e un fenomen nou; a fost mascat de purismul selecţiei culte (ex.: la G. Dem Teodorescu – "Foaie verde ş-o lalea, / Ce caţi neică pe şusea?" Vlaşca, 1867)
- moda, influenţa lăutărească: amor, amantă - v. Hasdeu
Coteanu: aranja, avansa, interes, avion, balcon, bal, minister - în basme
- amestec de situaţii: "dă nainte o telegramă s-aştiepte-mpărat, că sosă fecioru cu mnireasa, cu Mândra Lumnii" ; cei 24 de fii de împărat se întâlnesc la restaurant; Albei ca zăpada i se fac injecţii ca să învie
Ex.: "A plecat dracu liniştit, pe bază că vine copilu în iad"

31.  Limbajul prozei populare
- prezentul istoric
- dialogul în dialog - v. Bălăşoiu
- replici scurte, care nu mai au nevoie de verb dicendi
- repetarea insistentă a verbului dicendi (zice) - marcă pragmatică, automatism, cuvânt de umplutură
Ei, acuma băiatu zîce:
- Tată – zîce – an să plec să-n găses şi ieu soţia, unde-oi găsi-o p-acolo.
Ce: - Pleacă, tată, da nu ştiu dacă ai să găseşi, că prea ieji zăpăcit!
- Ei - zice – o găsesc io.

32.  Limbajul popular "stilizat"
- v. Eminescu, ...Odobescu, Ispirescu
 Cazul "folclorului nou": fals, acţiune de propagandă - exemple
- "Că lumina care spui / E raza partidului"
- "Frunză verde mure coapte / Eu cu partidu sânt frate/ (...) Şi facem noi, fraţii lui / Cinste colectivului"
- "Partidul Muncitoresc / Mă-nvaţă ca să citesc"
- "Foaie verde-o viorea / Lucrez la maşina mea / Lucrez şi eu mult doresc / Norma să o depăşesc"
- "Eu muncesc cu drag şi spor / Pentru patrie şi popor"

33. Cu cuvântu cel frumos laudesăi Isus cristos Pe o crenguţă de malin tot-de auna în Veci amin dute carte cât de iute la sora Sate sărute căsi ieu team sărutat când în Poştă team băgat dute carte prin trifoi şi Iară vină înăpoi cu răspuns de pela voi Hei tu dragă păsărea ieatu asta cărticea şi O du la sora mea şi o pune pe fereastă iea Frumos săo citească lacrămile săi pornească Pe cum mia pornit şi mie când am început Ascrie hei tu soră draga mea de când de Acasăi plecat casa pustie arămas pe mime Naud horind nici glasuri legănând vei şti Dragă soră ană căci două flori sunt cu pupi Cele din gră dinuţă de la todoră din crăceşti şi una din lădiţă cele din grădinuţă văa Fi roşie cele din lădiţă nuştiu cum a fi ţi Voi scrie după cea în flori şi a venit mărie Lui onisim de la bucureşti şi mia Dat 4 bătiste şi un bot mare de fitău în toată forma şi un ghemuţi de bumbac şi Violile sunt toate în florite şi abe nu avem Nici una numai albastre şi am 20 de sire De maieran şi la noi prunile cele albuţa sunt coapte câte una doauă şi să ştii Că după afine am fost pela camnic căpe Gutăi încă nusunt coapte frunză verde de Sănsiu măa pucai şi eu să scriu carte în Patru cornurele scrisă cu drag şi cu jele În to sară păn sărat mare dor mo apucat Mare jele macuprins şi mam apucat de Scris eu team scris carte la nor sora tea citi cu dor eu team scris carte la stele Sora tea citi cu jele şi ţam scriso tot plâng Gând şila tine tot gndind cânepa este Cum îţi place ţie sup ţire la pai aşa cum Nam avut de mult alte cele nam ce scrie Numai dor şi bucurie şi înapoi carte săm Vie îţi trimit soră prin carte voie bună Sănătate caci de tine sunt de partea
cum pără măr gic de barşon dei afla
Vişovan Mărie (1950, Breb - Maramureş)

34. Limbajul colocvial (familiar)
apropiat de standard
procent relativ mare de cuvinte culte, neologisme, împrumuturi recente
trăsăturile oralităţii (clişeizare, discontinuităţi, elemente afective, expresii vagi, mărci de apel, deictice etc.)
- caracter ludic, umor, ironie
Interacţiunea socială - politeţea
- politeţea pozitivă: pronumele de politeţe  formule de salut  formule de politeţe  termeni de adresare
tu, dumneata, matale  dumnealui, dumneaei, dumnealor  pa, salut, servus, bye, ciao, bună, neaţa...  măi, bre, mă, bă...
- asocierea politicoasă (de atenuare) “şi eu” (vreau şi eu o cafea!)
- adresarea inversă
- pluralul solidarităţii, al asocierii 

35. “Registru ironic”  Surse
cea mai importantă: arhaismele – cuvintele vechi +/- populare şi regionale (adesea indisociabile) Solemn/popular
- fenomen universal: o manieră de expresie desuetă, demodată, solemnă
- nota specifică la noi: asocierea cu popularul
- litotă, minimalizare: slujbă, şcoală, târg, uliţă, boarfe, ţoale, troace, angarale
- fenomene lexicale, dar şi gramaticale
lexical - june/jună, patalama, ţidulă, diriguitor, muzichie, politichie,
gramatical (structuri solemne, ale stilului înalt):
- antepunerea posesivului, genitivului, adjectivului
ai săi părinţi, - "cei de la Partizan şi pe a lor muzică" (EZ 2750, 2001, 16); "I-a muştruluit zdravăn pe ai noştri aleşi" (EM 48, 1992, 4); " noua subcultură de cartier cu a sa producţie muzicală" (Cotidianul 29 apr. 2002)
- dativul posesiv adnominal - "cu sarcasmu-i binecunoscut" (LAI 25, 2002)

36. - după origine:
 moşteniţi: june
 slavi (vechi şi populari, uneori religioşi) odraslă, plod, popă,
 turcă: muşteriu, daraveră, patalama
patalama: "Un incompetent care vine şi se plînge pe la instituţii că are patalama, dar nu găseşte slujbă" (EZ 2522, 2000)
 greacă: ipochimen, a se pricopsi, a catadicsi, muzichie, politichie
„parerile mele pe tarimul "politichiei" nu coincid cu ale majoritatii”
"Biserica vrea politichie" (EZ 1763, 1998, 1)
"Muzică & muzichie" (LA&I 10, 2004)
DEX (înv.) muzică (bisericească)./ (Înv.) Abilitate, isteţime, dibăcie
- suf. isi: cadorisi
 latino-romanice (împrumuturi moderne) – ieşite din uz integral sau în anumite forme:
amor, amic, naţie

37. - din literatură, discurs oficial; rolul şcolii (canonul)
 sursa intertextuală: cuvinte şi sintagme citate şi parafrazate; aluzii şi citate
- din literatură, discurs oficial; rolul şcolii (canonul)
- sursa : ironică / serioasă
- Caragiale: misie, catindat, adrisant, comersant, cestiune/cestie, docoment, rezon, boboru’
(unele sunt ale epocii, dar foarte probabil cunoscute prin textele lui Caragiale)
- Eminescu
- Blaga – mioritic
Exemple: [politicienii noştri] "au de îndeplinit misii înalte" (ACaţ 7, 1997, 1) - “ocupat cu misiile sale planetare” (fcsteaua.ro); - “misie grea pentru primărie”
- “PNL pare preocupat de gasirea unui catindat” (sorin-tudor.ro)
- “aplauzele au de fapt un alt 'adrisant'” (romanialibera.ro)
- "justeţea puzderiilor de premii acordate de puzderia de comitete şi comiţii pentru puzderie de 'rezonuri' nu întotdeauna valorice" (Cotid. 193, 1996, 6)
- "Programul guvernamental faţă cu realitatea" (RL 1424, 1994, 4)

38.  sursa populară – substandard – devierile de la normă - forme criticate, condamnate de normă – nu e vorba de lexicalizare, ci de un procedeu de “deformare”
a nemeri, praftică, a vorovi, a doftorici
dezacordul
anglicisme recente transcrise fonetic, adaptate forţat (leptoape) etc.
 limbajul copiilor – baby talk
a păpa, gigea, buba, nani, nene, tanti, Doamne-Doamne, ata ete,
 limbajul familiar-argotic – situaţie specială: cuvinte, metafore ironice (eufemistice, antifrastice), jocuri de cuvinte – foarte multe, marcate puternic (ex.: tautologia voită)
a altoi, pension, album, produs, mecanic de buzunare, ....
om cu persoană, antică şi de demult

39.  Procedee, structuri (la nivel preponderent lexical)
a) convertirea distanţei diacronice şi diastratice în marcă ironică (v. mai sus)
b) asocierea mărcilor derivării cu valoarea ironică
- diminutive - viluţă, dosărel, ingineraş (Iordan), trebuşoară, demultişor, multicel, nimicuţa
glumiţă, ţărişoară etc. “D.V., care a avut şi poate mai are în această ţărişoară firme” (AcCaţ 1, 2001); "atitudinea ministrului (...), facilă, cu glumiţe nesărate" (EZ 3363, 2003, 3)
- augmentative – viloi
- sufixul suplimentar –esc (americănesc)
- derivate cu contrast stilistic sau semantic între temă şi sufix (-ism, ist)
- substantivizarea supinului/inf. de la locuţiuni şi expresii familiare (datul la gioale)
- antonomaza (nume de persoane articulate, la pl. etc.)
* contrast între stabilitatea trăsăturii – presupusă de derivare – şi efemeritatea situaţiei

40. c) “devalorizarea” apreciativelor – mai ales în contextul unor acţiuni negative
- pozitive
bun, sănătos: “o păruială sănătoasă”, zdravăn, sfânt antepus: o sfântă indignare, vârtos
- comparative
mai breaz, mai acatării, mai de Doamne-ajută
„De ce guvernul Tariceanu nu e mai breaz ca guvernul Nastase” (catastif.com)
- loc. adv.
cu brio, cu succes... : “moţiunea a căzut cu brio” (roportal.ro); “Lazăr Comănescu a picat cu brio la examenul de comunicare publică”(antena3.ro)
"Observ, în schimb, o mârlănie a discursului care şi-a făcut timid loc pe Forum, şi a fost dezvoltată cu succes de către participanţi, până a ajuns să fie norma" (FRL )
d) sintagmatic: adăugarea unui modificator (atribut) tip
naţiei, neamului (analiştii neamului, şuţii patriei)
e) clişee-figuri: scos de la naftalină, în propria ogradă...

41.  Forme de distanţare enunţiativă
a) vagul, aproximarea
- ambiguitate ironică, neasumare, insinuare
- subliniat de contrastul semantic cu contextul
cam plecat, oarecum însurat, vag american
- accentuat de caracterul popular (şi/sau învechit)
niscaiva, oarece, oareşce, alde, fo
- „Am niscaiva dubii în privinţa carierei mele de jurnalist”; niscaiva: “se instrumentează niscaiva dosare” (RL 2456, 1998, 1); "mai e nevoie şi de niscaiva muncă" (contrast.20n.com)
- „Consilierii locali au oarece probleme cu cultura”; “mai ştim şi noi oarece”
- “îl susţine, dar are oareşice reţineri”
alde Gigi, alde Videanu
b) formule de distanţare (citaţionale):
- vezi Doamne, cică, pasămite, pesemne, chipurile, măi să fie! vorbă să fie, ei, aş!
- "Reacţia stranie a Partidului Democrat, care, vezi Doamne, nu are nimic de comentat" (EZ 1763, 1998)
- nu-i aşa?
- aşa-zis, aşa numitul, autointitulat

42. c) convertirea formulelor de politeţe
- o formă de distanţă
- instabilitate socială (dependenţa de mode)
- posibila falsitate
 termenii de politeţe
Şăineanu – deprecierea lor: “Jupân şi chir erau altă dată cele mai înalte titluri de respect, astăzi ele au ajuns o curată bătaie de joc!”
madamă, musiu, cucoană, duduie
nene, tanti
- treaptă mai avansată: folosirea ca denominative: o cucoană, o duduie, un nene
 pronumele de politeţe – proces în desfăşurare
matale, mătăluţă
dumnealui, dumneaei, dumneata
“asta e părerea lu’ matale”; “mătăluţă ce mai vrei?” “Sau mataluta te crezi cumva impartitorul justitiei pe pamant ?”
 formule: bine mersi, bravos