Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions

Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions
DIABETES INSIPIDUS Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions

Neuhyophisis Is derived from nervous tissue and forms a complex with anterior hypothalamus. Hypothalamus: a. supraoptic and paraventricular nuclei that are formed of neurons which produce vasopressin and oxitocin. b. Supraoptico hypophiseal tract on which those two hormones are transported linked to their specific transporter proteins: neurophysin 1 and neurophysin 2. Both hormones are also found in the central nervous system where they are functioning as neuromodulators of different behaviors (memory, sexual behavior. Vasopressin also controls stress-related ACTH secretion

Figure 1. Anatomy of neurohypophisis and its connections
Figure 1. Anatomy of neurohypophisis and its connections

Specific stimuli increase mRNA for hormones synthesis.
Hormones’ structure Vasopressine and oxitocine are small peptides with 9 amino acids produced by neurons of the anterior hypothalamus and stored in the posterior pituitary from where they are liberated under specific stimuli. Specific stimuli increase mRNA for hormones synthesis. Vasopressin stored within posterior pituitary is enough for a regular liberation for day or for intense liberation for 5-10 days

Biologia moleculară a vasopresinei şi oxitocinei
Suportul genetic pentru vasopresina –neurofizină şi oxitocină-neurofizină Genele pentru VP si OC sunt situate la om în tandem pe cromoyomul 20. Fiecare genă are 3 exoni şi codifică un precursor cu moleculă mare care contine: Molecula semnal care este VP sau OC O zonă moleculară situată în zona medie a moleculei denumită neurofizina. Neurofizina 1 este legată de OC şi neurofizina II de VP şi O zonă terminală denumită co- pepptin

Organizarea structurală a complexului VP-neurohipofozina II
Organizarea structurală a complexului VP-neurohipofozina II

Reglarea expresiei genei pentru vasopresină se efectuează la nivelul transcripţional promoterului genei. Stimularea expresiei genei se realizează de către AP1, AP2 şi CREB Exprsia genei este inhibată de receptorul pentru glucocorticoizi Expresia genei pentru VP poate fi reglată la nivel posttranscriţional. Lungimea cozii poli A a ARN mesager pentru VP creşte răspunsul VP la deprivarea hidrică şi stabilitatea ARN pentru VP.

Sinteza eliberarera si metabolismul Vasopresinei
Sinteza vasopresinei are loc la nivleul neuronilor magnoscelulalri din nucleul paraventricular. După sinteza hormonului nativ partea carboxiterminală este glicozilată şi impachetată în vezicule secretorii Veziculele migrează pe axonii neuronilor magnocelulari unde are loc clivarea prohormonului prin endopeptidaze si stabilizarea hormonului matur împreună cu neurofizina II VP şi neurofizina II formează granule secretorii care sunt depozitate în neurohipofiza. Rezerva de VP a neurohipofizei este de de zile pentru eliberarea în ritm normal şi la 5-10 zile pentru eliberarea în cantităţi mari Pentre elibererea hormonului în circulaţie intervine impusul secretor dat de nucleul supraoptic, impula care creşte influxul intrecelular de Ca în celulele de stocare ale neurohipofizei , granulele secretorii fuziionează cu memebrana axonului neuronal şi granulele de secreţie sunt eliberate în circulaţie

Modificările care preced eliberarea de VP şi neurofizina II din granulele secretorii stocate la nivelul hipofizei posterioare

Structura şi caracteristicile chimice ale vasopresine si oxitocinei.
Structura şi caracteristicile chimice ale vasopresine si oxitocinei.

Fiziologia vasopresinei
VP este element cheie in reglarea balanţei hisro-electrolitice prin efectele sale renale directe, dar are şi efecte indirecte cardio-vasculare Receptorii de vasopresină Există trei subtipuri de receptori de vasopresină Toţi au o structură apropiată, cu 7 domenii transmembranare şi sunt cuplaţi cu proteina G Gena pentru receptorul V2 este situată pe cromozomul Xq.28

Receptorul V2 de vasopresină

Receptorul de vasopresină V2

Receptor de vasipresină
. Subtipuri de receptori de VP si funcţiile Receptor de vasipresină V1a V1b V2 Expresie Vascular smooth muscle Liver Platelets CNS Celulele Corticotrope hipofizare unde reglează elibersrea de ACTH Membrana baso-laterală a nefronului ditsal Structura în amino acizi 418 amino acizi (om) 424 amino acizi (om) 370 amino acizi (om) Mesager secund phospholipase C mediată de Gq/11 cu u activarea Ca2+, inositol triphosphate şimobilizarea diacyl glycerol Ca şi V1 a Efectul este mediat de adenilat ciclază, AMP ciclcic şi activarea protein kinazei A Efecte fiziologice Contracţia musculaturii netede Stimularea glicogenolizei creşterea adeziunii plachetare Funcţie de neurotransmisie şi neuromodulare Creşterea eliberării de ACTH Creşterea producţiei şi acţiunii aquaporinei 2

Vasopresina si controlul apei
VS prin receptorii specifici şi prin intermediul aquaporinelor permit crecerea apei libere de la nivelul tubului colector care conţine urină hipoosmolară către medulara renală în care este menţinut un mediu hipertonic prin reabsorbţia electroliţilor . Reabsorrbţia este permisă de aquaporine. Sunt descrise 13 aquaporine dintre care 8 sunt localizate la nivel renal la om. (AQP1-4, AQP6-8) AQ sunt trasnportori pasivi si sunt divizate în canale care sunt pori de trasposrt pasiv pentru apă şi aquagliceroporine care pot transporta alte molecule mici: glicerol şi uree. Toate aquaporinele formează tetraheterdimeri fiecare dintre aceştia acţionând ca transportori independenţi pentru apă.

Vasopresina si controlul apei
AQP1 este exprimată la nivelul membranei baso-laterale a tubului proximal şi părţii descendente a ansei lui Henle şi facilitează reabsorbţia izotonică a apei. Mutaţia AQP1 determină imposibilitatea de conservare a apei. AQP2 este exprimată pe supafaţa luminală a tubului colector şi determină transportul activ al apei libere mediată de VP prin receptorii VP2. Diureza maximă apare când nivelul VP ste de 0.5 pmol/L . Pe măsură ce nivelul VP creşte există o relaţie care poate fi exprimată printr-o curbă sigmoidală între nivelul VP şi osmolalitatea plasmatică cu maxim de osmolalitate urinară care corespunde unei concentraţii de VP de 3-4 pmol/L Ulterior chiar dacă nivelul VP creşte nu se obţine o antidiureză continuă datorită regării joase a nivelului receptorilor VP şi a aquaporinei 2 VP are şi alte efecte asupra nefronului: reducerea fluxului sanguin în medulară, stimularea transportului activ al ureii în tubul colector , stimularea concnetraţiei de sodiu în interstiţiu cu menţinerea hipertonicităţii medularei.

Relaţia sigmoidiană între nivelul VP şi osmolalitatea urinară
Relaţia sigmoidiană între nivelul VP şi osmolalitatea urinară

Reglarea secreţiei de VP
Reglarea osmotică. Osmoreceptorii sunt situaţi la nivelul nucleului circumvalar, iar neuronii secretori de VP au propriii lor osmoreceptori Osmolalitatea plasmatică este cel mai puternic reglator al secreţiei de VP. Meacanimsul setei şi secreţai de VP deetrmină menţinerea osmolalităţii în limite normale : 284 to 295 mOsmol/kg Relaţia dintre osmolalitate şi secreţia de VP are 3 caracteristici: există un prag sau “set point” pentru secreţia de VP relaţia dintre osmolalitatea plasmatică şi VP este liniară peste o osmolalitate prad de 284 mosm/L VP începe să crească Există variaţii individuale între pragul osmotic de eliberare a VP şi variaţii ale sensibilităţii la VP Situaţii în care relaţia liniară între VP şi osmolalitate nu mai funcţionează: ingestia de lichide suprimă rapid secreţia de VP prin reflexe cu punct de plecare în orofarine sarcina este asociată cu reducerea pragului pentru elibererea de VP nivelul plasmatic al VP creşte cu cârsta, ca şi răspunsul la VP la nivel renal. Vârstnicii prezintă o modificare a senzaţiei de sete, reducerea aportului de lichide, incapacitatea de excreţie a apei libere şi reducerea capacităţii de concentrare a urinii Modificările legate de vîrstă predispun la aparişia hipo sau hipernatremiei

Reglarea secreţiei de VP
Baroreglarea vasopresinei Reducerea volumului de lichid circulant determină eliberarea de VP prin activarea unor mecanisme neuronale cu punct de plecare la nivelul atriului drept şi venelor mari. Hipotensiunea determină eliberarea de VP prin reflexe pornite de la arcul aortic şi sinusul carotidian (nervii IX şi X - nucleul tractusului solitar- nucleii supraoptic şi paraventricular). O scădere cu 5-10 % a presiunii arteriale set necesară pentru activarea eliberării de VP. Eliberarea VP prin mecanismul baroreceptorilor este exponenţială, spre deosebire de cea determinată de osmoreceptori. Atrial natriuretic peptide (ANP) inhibă, şi norepinephrine creşte eliberarea de VP determinată de baroreceptori Eliberarea de VP poate fi determinată de senzaţia de greaţă şi manipularea viscerelor

Relaţia dintre hipertonicitatea plasmatică şi concentraţia de VP.
Relaţia dintre hipertonicitatea plasmatică şi concentraţia de VP.

Alte efecte ale VP Efecte cardio-vasculare
Este mediat prin receptorii V1. si important pentru menţinerea presiunii artriale în condiţiile reducerii volumului plasmatic. Efectul cel mai important este acela de a regla presiunea regională, în anumite zone Efectele vasoconstrictoare sunt selective: se produce vasococnstricţia în patul vascular renal cu redistribuţia singelui spre zone de maximă importnaţă fiziologică. Vasociatrictia mai apare şi la nivelul patului vascular splanhnic . Efecte asupra hipifizei VP este secretagogog pentru ACTH acţionând prin receptorii V1b-Rs şi acţionează sinergic cu CRH. Sunt neuroni în care VP şi CRH sunt colacalizaţi. Nivelul VP şi CRH este invers proporţional cu cel al glucocorticoizilor sugerând un fenome de feed-beck

Setea Mecanismul de ingestie hidrică menţine balanţa hidroelectrolitică. Setea este reglată de osmoreceptori care sunt situaţo la nivelul organului circumvalar, regiunea AV3N din hipotalamus Pragul mediu pentru apariţia senzaţiei de sete este de 281 mosm/L si este similar cu cel care determină descărcarea de VP Pragul apariţiei senzaţiei de sete are variabilitate individuală. Situaţii care perturbă mecanismul setei: ingstia de lichide reduce senzaţia de sete depleţia volumului extracelular detrmină stimularea etei prin mecanisme dependente de baro receptorii cardiaci care stimulează producţia intracerebrală de angiotensina II care ste puternic dipsogenă ovulaţia si superovulaţia determină reducerea pragului dipsogen sebzaţia de sete poate fi modificată la vârstnici

Diabetul insipid Clasificare
Diabetul insipid (DI) este caracterizat prin producţia excesivă a unei urini diluate peste 3 l/ 24 de ore (>40 ml/kg/24 ore la adulţi, >100 ml/kg/24 orela copii). Poate apare prin următoarele mecanisme Deficit de VP: diabetul insipid hipotalamic (HDI). Rezistenţa renală la vasopresină: diabetul insipid nefrogenic Excesul de aport hidric: diabetul insipid dipsogen (DDI). Unele clasificări adaugă diabetul insipid din timpul sarcinii prin exces placentar de vasopresinază

A. Diabetul insipid hipotalamic
Primar Genetic familial 5 % DIDMOAD (Wolfram) syndrome Autosomal dominant Autosomal recesiv Tulburări de dezvoltare a SNC Septo-optic dysplasia Idiopatic The Wolfram (WS) sau DIDMOAD autosomal recesiv, degenerescenţă neuronală progresivă diabetes mellitus, optic atrophy surditate senzorială bilaterală. Asociază atrofie gonadală progresivă şi ataxie.Cromozomul 4p16, codifică o glico- proteină cu 890 amino-acizi glycoprotein (Wolframin) a cărei expresie este retritionată în reticulul endoplasmatic, Gena mutantă permite expresia . DI hipotalamic autosomal dominant este determinat de mutaţia recesivă in exonul 1 a genei pentru VP. Apare în copilărie si este variabil ca intensitate. Si se ascoaiză cu tulburări de creştere. Poate să se remită la maturitate

Secondary/ acquired Traumă Trauma craniană acut 22 %, defintiv -5% postchirurgical .transcranial, transfenoidal) Tumoră Craniopfaringiom , tmoră cu celule germinale, teratoame Metastase , Macroadenoame pituitare Inflamaţii Granulonuloame, Sarcoidoză, Histiocitoză Infecţii, ,Infundibulo- neurohipofizită , sindrom Guillaine-Barre Autoimun (anticorpi anti-VP neuron) Vascular Anevrism Infarct sindrom Sheehan's siclemia Sarcină ( asociată cu vasopresinază)

Diabet insipid nefrogen
Primar Secundar Genetic X-linked recesiv (V2-R defect) Autosomal recesiv (AQP2 defect) Autosomal dominant (AQP2 defect) Idiopatic Boala renală cronică Rinichi polichistic Uropatie obstructivă Boli metabolice Hipercalcemia Hipokaliemia Indusă prin droguri Litium Demeclociclina Diureză osmotică Glucoză Manitol Boli sistemice Amiloidoză Mielomatoză Sarcină

Craniofaringiom la un copil cu diabet insipid – la 3 luni după excizia leziunii, afecţiunea persistă

Diabetul insipid dipsogenic
Aport compulsiv de apă Asociat cu dezordini afective Indusă prin droguri? Boli hipotalamo/hipofizare Sarcoidoză tumori hipotalamice Traume ale craniului Meningita tuberculoasă

Investigatii Rolul investigaţiilor . Să confirme boala
Să clasifcie boala: hipotalamic, nefrogen, dipsomanie Să stabilească etiologia Dupa identificarea poliuriei si excluderea hipocalcemiei, hipokaliemiei se trece la investigarea DI Determinarea directă a vasopresinei in conditii bazale si de stimulare prin administrarea de solutii hiperosmolare sau deprivare hidrică este in principiu o metodă excelentă dar greu aplicabilă în pracică.Direct measurement of plasma VP in response to osmotic stimulation differentiates DI hipotalamic: osmolalitate urinară sub 300mOsm/kg şi osmolalitate plasmatică peste 290 mOsm/kg după deshidratare; Osmolalitatea urinară trebuie să crească peste 750 mOsm/kg după desmopressin (DDAVP). DI nefrogen: incapacitatea de a creşte osmolalitatea urinară peste 300 mOsm/kg după deshidratare , lipsa răspunsului la DDAVP. Diabetul insipid dipsogenic : cresterea osmolalitătii urinare, fără obţinerea unei creşteri a osmolalităţii plasmatice

Protocolul de investigaţie prin deprivare hidricăşi test la vasopresină
preparare acces liber la ingestia hidrică in timpul nopţii care precedă testul interzis accesul la cofeină sau fumatul 0750h cântărirea pacientului Faza de deshidratare 0800 osmolalitatea plasmatic, urinară, volum urinar Restricţie de flude pentru 8 ore Pacientul se cântăreşte la interval de 2 ore Determinarea volumului urinar, osmolalităţii urinare şi plasmatice la interval de 2 ore Opriţi dacă pacietnul pierde 5 % din greutate sau nu tolerează continuarea probei Pacientul va fi urmărit cu atenţie pentru a nu se hidrata in timpul probei Faza de adminsitrare a DDAVP 1mcg desmopressin i .m. Pacientul va fi lăsat să mînânce şi să bea de 1,5 -2 ori volumul de lichide cu care s-a deshidratat în timpul probei de restricţie hidrică Se determină volumul urinar, osmolalitatea urinară şi plasmatică la ora 8 p.m. Osmolalitatea plasmatică şi sodiul a doua zi la ora 9

Relaţia dintre nivelul VP şi presiuena osmotică in timpul perfuziei cu soluţie salină hipertonă. . Testul face cel mai bine diagnosticul diferenţial între dianetul insipid hipotalamic, nefrogen sau dipsogen

Investigatii inagistice – in formele hipotalamice
Pierderea aspectului de “punct strălucitor” la un subeict cu DI hipotalamic

Efectul cel mai sever poate fi hiponatremia de dluţie
Tratament DI hipotalamic: analog de VP- DDAVP ( mcg daily); sau oral ( mcg zi), în doze divizate. Exiată variaţii individuale în doza care poate permite controlul poliuriei Efectul cel mai sever poate fi hiponatremia de dluţie

Tratament diabetul insipid nefrogen
In formele câştigate se îndepărtează cauza dacă ste posibil. Alte tratamente reduc cu greu poliuria cu până la 50 % In unele forme poate fi tentată administrarea unei doze mari de DDAVP (4 mcg im. De 2 ori pe zi.) Diuretice tiazidicee: hidrochlorotiazida 25 mg/24 ore Anti imflamatorii nonsteroide: ibuprofen 200 mg/24 hours. Reducerea aportului de sare. Toate reduc filtrarea glomerulară şi capacitatea de diluţie a nefronului distal. 3. Dipsogenic Diabetes Insipidus (DDI)

Tratament diabetul insipid nefrogen
3. Diabetul insipid dipsogenic (DDI) Sindrom poliuric determinat de excesul de aport hidric care poate fi senul unei maladii psihice sau secundar efectului unor droguri. Poate fi asociat cu anomalii ale percepţiei senzaţiei de sete Prag osmotic scăzut pentru sete. Răspuns exagerat prin sete la cresterea presiunii osmotice Incapacitatea de a frena senzaţia de sete la o osmolalitate normală 20 % dintre pacienţii cu schozofrenie au polidipsie prin proces neclarificat

HIPONATREMIA . Cauzele hiponatremiei pseudohiponatremia
Clearence renal de apă redus Hipe rglicemie hiperlipoproteinemie Alţi osmoliti in concentraţii nefiziologice hipovolemie Insuf.cardiacă Sindrom nefrotic Hipotiroidism Hipoadrenalism SIAD Sindroame nefrogene de antidiureză droguri Insuf, renală Hipertensiune portală & ascită Hipoalbuminemia Sepsis & si sindroame de pierdre vasculară Sechestrarea vasculară Hiponatremia - sodiu sub 130 mmol/l apare la 15 % dintre cei spitalizaţi. Ar etiologie multifactorială Depletia de sodiu Pierderi renale diuretice Nefropatia cu pierdere de sare hipoadrenalism Pierdere de sare centrală Pierderi extrarenale Pierderi intestinale Exces de aport hidric DI dipsogenic clisme cu solutii fără sodiu formule de lapte fără sodiu suficient Hioonatremia indusa prin exerciţiu

SIADH Clasificarea SIAD Caracteristici Prevalenţă SIAD Tip A
Caracteristici Prevalenţă SIAD Tip A Fluctuaţii mari ale VP inepndent de osmolalitatea plasmatică 35% SIAD Tip B pragul osmotic pentru eliberarea de VP prea scăzut set poit anormal pentru osmolalitatea care determină secreţia vasopresinei 30% SIAD Tip C Incapacitatea hipoesmolalităţii plasmatice de a supresa secreţia de VP Răspuns normal la stimularea osmotică SIAD Tip D Osmoreglare normală pentru eliberarea VP Incapacitatea de a excreta încărcarea hidrică <10%

SIADH Cauze de SIAD Neopalzii Alte boli pulmonare
Carcinom (bronşic, duoden, pancreas, vezical , ureteral, prostată) Timom Mesoteliom Limfoma, leucemia Ewing's sarcoma Carcinoid Adenom bronşic Pneumonia Tuberculoză Empiem Cistic fibrosis Pneumotorax Aspergiloză

SIADH Boli neurologice Droguri Traume craniene, neurochirurgie
Anscse sau tumori cerebrale Meningită, encefalită sindrom Guillain-Barre Hemoragie cerebrală Tromboza sinusului cavernos Hidrocefalie atrofie cerebrală sau cerebeloasă Shy-Drager syndrome neuropatie periferică convulsii Hematom subdural sevrajul de alcool Sulphoniluree Opiacee agenti alkilanţi & Vinca alkaloide tiazide şi diuretice de ansă Antagonisşti de dopamină 25 %antidepresive tricicclice IMAO SSRI 3,4-MDMA ("Ecstasy") Anti-convulsante carbamazepina -40 % Diferite Idiopathic Psihoze porfiria Chirurgie abdominală

SIADH Mecanisme ale hiponatremiei induse prin droguri
Reducerea clearence-ului apei libere Depleţie de sodiu SIAD Antagonişti de dopamină Antidepresive tricicclice IMAO SSRI Venlafaxine Opiacee Carbamazepina Oxcarbazipina Sodium valproata 3,4-MDMA ('ecstasy') Clofibrat Ciclofosphamida Sulfonyluree Diuretice Spironolactona Tiazide diuretice de ansă Activitate VP-like DDAVP Oxitocină ACE inhibitori Angiotensin II receptor antagonişti Potenţarea acţiunii VP NSAIDS Carbamazepina Sulfonyluree Ciclophosfamida Toxicitate renală directă Ciclophosfamide Ifosfamide Cisplatina Carboplatina Vincristina Vinblastina

SIADH Criterii de diagnostic pentru SIAD
Hiponatremie cu osmolalitate plasmatică scăzută Osmolalitate orinară > 100mOsm/Kg Excreţia renală de sodiu >20 mmol/L Absenţa hipovolemiei, hipotensiunii sau afecţiunilor asociate cu edeme Funcţie renală şi adrenală normală Determinarea excreţiei urinare de AQP2 este utilă Situaţii in care abilitatea de concentrare renală este anormală: hipopituitarism, tratament cu glucocorticoizi, expansiunea volumului central , nou născuţi, vârstnici

SIADH Protocol pentru testul de încărcare hidrică necesar pentru identificarea secreţiei inadecvate de ADH Preparare Acces liber la ingstia de apă in noaptea dinaintea testului Evitaţi cofeina şi fumatul 0730h cântăriţi pacientul Canulaţi pacientul Pacientul se odihneşte 30 minute Faza de încărcare hidrică 0800 osmolalitate plasmatică şi urinară, VP plasmatică Pacientul bea 20mL/kg apă în 15 minute Determinati excreţie urinară in fiecare oră Măsurati osmolalitata plasmatică, urinară şi VP plasmatică 4 ore Faza de revenire Sodiul plasmatic la 2 ore de la terminarea probei Sodiul plasmatic şi osmolalitatea la ora 9.a.m.a doua zi

HIPONATREMIA INDUSĂ DE EXERCIŢIU
Efortul de enduranţă reduce fluxul plasmatic renal, creste secretia de VP in timp ce atleţii se hidratează uneori ăn exces cu lichide care nu conţin sodiu si dezvoltă hiponatremie. Situaţia poate să se coplice prin hiperhidratare in cazul unui colaps la efort maxim Atleţii in această situaţie cresc in greutate in timpul efortului Atletii trebuie sfătuiţi să ingere numai cantitatea de fluide pe care o impune senzaţia de sete

Sindromul nefrogenic de antidiureză inadecvată
Mutaţia cu pierderea funcţiei receptorului V2 renal pentru VP determină diabetul insipid nefrogenic x-linked Recenta a fost descrisă mutaţia activanţă constitutivă a receptorului V2 pentru VP care permite activarea receptorului în absenţa ligandului cu antidiureză şi hiponatremie persistentă. - Nephrogenic syndrome of Inappropriate antidiuresis Fenotipul a fost descris iniţial la copii de sex masculin , dar ulterior s-a văzut că sindromul poate deveni evident la adult. Sindromul este deasemeni legat de cromozomul X Prevalenţa sindromului nu este cunoscută, dar de vreme ce 10 % dintre subiecţii cu tablou de secreţie inadecvată de VP au nivel nedetectabil de vasopresină, acest sindrom poate fi atribuit mutaţiei activante a receptorului de vasopresină.

Mutaţia genei pentru V2-R a fost identificată în sindromul nefrogenic de antidiureză inadecvată. NSIAD afectează deasemeni codonul 137; cu schimbarea Cysteine (C) sau Leucine (L).

Pierderea de sodiu centrală
Este o formă de antriureză primară care determină hiponatremie şi hipovolemie Nu se cunoaşte mecanismul dar nu este exclusă secreţia inadecvată de peptid natriuretic atrial Apare in diferitele situaţii neurochirurgicale Natriureza şi diureza crescută determină hipovolemie şi hipotensiune arterială posturală, cresterea ureii şi creatininei Este posibil ca modificarea perfuziei cerebrale să determine in SIADH Se caracterizează prin excreţie urinară de sodiu mai mare decât 40 mmol/l Natriureza centrală este mult mai severă decât cea din SIADH clasic Tratamentul se face ciâu soluţie de NaCl 0.9 %

Cefaleee Greţuri Vărsături Crampe musculare Letargie Desorientare
Date clinice ale hiponatremiei secundare SIADH Cefaleee Greţuri Vărsături Crampe musculare Letargie Desorientare Convulsii Coma Hernierea pontină Deces

MANGEMENTUL HIPONATREMIEI
Este critic important ca să se ajungă la natremia dorită prin creşteri lente de numai 2-4 mmol/l la 2- ore. Normalizarea sodiului nu este ţintă terapeutică. Nivelul sodiului nu trebuie să crească mai mult de 1-2 mmol/L pe oră cu o creştere totală de 8-10 mmol/L pe 24 ore. Calculul volumuluii de lichid adminsitrat pe o anumită perioadă de timp: Volume necesar = (schimbarea concentraţiei [Na+] necesară pentru perioada avută în vedere) / (schimbarea in [Na+] plasmatic produs de 1l de lichid de înlocuire) Schimbarea sodiului plasmatic adusă de 1l lichid de înlocuire se calculează după formula: Schimbarea nivelului [Na+] = concentraţia de ([Na+] din fluid – Na plasmatic / Apa totală din organism in litri + 1

MANAGEMENTUL HIPONATREMIEI
Apa totală (in litri) as a fraction of body weight (kg) Copii Bărbaţi adulţi Femei adulte Bărbaţi vârstnici Femei vârstnice O alternativă la calculele menţionate este urmărirea efec tului produs de administrarea unui bolus de 100 mL soluţia NaCl 3%. Administrarea de lichid hiperton se va opri imediat ce s-a atins ţinta de 125 mmol/L

MANAGEMENTUL SIADH PERSISTENT
Restrictia de fluide Demeclocyclina mg/zi divizata in mai multe doze Urea in doze de 30 g/day per os se utilizează pentru tratamentul hiponatremiei din SIAD pentru că ameliorează excreţeia apei libere si scade excreetia urinară de sodiu. . Chiar dacă nu este destul de eficientă poate ameliora calitatea vieţii. Antoganistii V2-R (Vaptanii) este elementul rational de tratament pentru managemenetul hiponatremiei mediată de receptorii de VP . Vaptanii pot fi yelectivi sau neselectivi dar ambii sunt eficienti in determinarea diurezei apoase şi managementul hiponatremiei asociate cu volum crescut sau normal.

ADIPSIA SI HIPODIPSIA CLASIFICAREA sindroamelor asociate cu adipsie sau hipodipsie Sindrom de adipsie sau hipodipsie Reglarea osmotică a setei Reglarea osmotică a VP Tip A (esential hipernatremia) Prag osmotic crescut Sensibilitate normală Prag osmotic crescut sensibilitate normală. Stimulare non-osmotică normală Tip B Prag osmotic normal Sensibilitate redusă Prag osmotic normal sensibilitate redusă stimulare non-osmotică normală Tip C Fără răspuns la stimularea osmotică Novele persistent reduse de VP fără răspuns la stimulul osmotic Stimularea non-osmotică normală Tip D Normal

Cauze ale adipsiei sau hipodipsiei
neoplazii (50%) Primară Craniofaringiom Pinealom Meningiom Secundară Tumoră hipofizară Carcinom bronşic Cancer de sîn Granulomatoze (20%) Histiocitoză Sarcoidoză Diferite (15%) hidrocefalie Chist ventricular Trauma Intoxicaţie cu toluen Vascular (15%) Ligatura carotidei interne Anevrism de aretră comunicantă anterioară Hemoragie hipotalamică

Management Aport dwe lichide le minimum 2 l lichide pe 24 ore. In tipul C exstă dificultăţi de management. Se poate administra DDAVP pentru a mentine o diureză fiză de 1-2 l/ 24 de ore completat cu un aport fix de lichide Monitorizarea se face prin deetrminarea greutăţii şi Na Daily fluid intake = 2L + (daily weight in Kg- target weight in Kg).

Hiponatremia cronică bine tolerată cu Na mai mare de 125 mmol/l nu impune neapărat tratament. Inetrvenţia este necesară în formele simptomatice şi mai severe Ideală este identificarea şi tratarea cauzei : identificarea SIADH cauza cea mai frecventă şi excluderea hipovolemiei moderate sau uşoare. Orice intervenţie trebuie să se ghideze după 2 principii: corecţia nu trebuie să atragă riscuri de mortalitate sau morbiditate cum ar fi demielinizarea osmotică in raport cu efectele hiponatremiei corecţia trebuie să reducă riscurile vitale ale hiponatremiei cît mai repede cu putinţă şi cît mai sidur pentru pacient identificaţi simptomele severe care sunt determinate de hiponatremie luati in considerarea timpul în care s-a dezvoltat hiponatremia focalizati interventia asupra conseinţelor aşteptate de la tratament identificati nivelul plasmatic de sodiu care trebuie atins .

Inhibition of renal cystic disease development and progression by a vasopressin V2 receptor antagonist Vincent H Gattone II1, Xiaofang Wang2, Peter C Harris2 & Vicente E Torres2 Abstract The polycystic kidney diseases (PKDs) are a group of genetic disorders causing significant renal failure and death in children and adults. There are no effective treatments. Two childhood forms, autosomal recessive PKD (ARPKD) and nephronophthisis (NPH), are characterized by collecting-duct cysts We used animal models orthologous to the human disorders to test whether a vasopressin V2 receptor (VPV2R) antagonist, OPC31260, would be effective against early or established disease. Adenosine-3',5'-cyclic monophosphate (cAMP) has a major role in cystogenesis and the VPV2R is the major cAMP agonist in the collecting duct. OPC31260 administration lowered renal cAMP, inhibited disease development and either halted progression or caused regression of established disease. These results indicate that OPC31260 may be an effective treatment for these disorders and that clinical trials should be considered.

Hipernatremia

Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions

Similar presentations

Presentation on theme: "Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions"— Presentation transcript:

Similar presentations

About project

Feedback

Log in

Auth with social network:

Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions

Similar presentations

Presentation on theme: "Vasopressine=antidiuretic hormone Synthesis and actions"— Presentation transcript:

Similar presentations

About project

Feedback