Presentation is loading. Please wait.

Presentation is loading. Please wait.

CAPITOLUL 2 DEFINIREA CIBERNETICII CA ŞTIINŢÃ. OBIECTUL CIBERNETICII ECONOMICE. RAPORTURILE CU ECONOMIA ŞI CU ALTE ŞTIINŢE 1.1 O necesară redefinire a.

Similar presentations


Presentation on theme: "CAPITOLUL 2 DEFINIREA CIBERNETICII CA ŞTIINŢÃ. OBIECTUL CIBERNETICII ECONOMICE. RAPORTURILE CU ECONOMIA ŞI CU ALTE ŞTIINŢE 1.1 O necesară redefinire a."— Presentation transcript:

1 CAPITOLUL 2 DEFINIREA CIBERNETICII CA ŞTIINŢÃ. OBIECTUL CIBERNETICII ECONOMICE. RAPORTURILE CU ECONOMIA ŞI CU ALTE ŞTIINŢE 1.1 O necesară redefinire a ciberneticii actuale 1.2 Obiectul de studiu al ciberneticii economice 1.3 Raporturile dintre Cibernetica actuală şi alte ştiinţe 1.4 Cibernetica de ordinul trei şi implicaţiile ei asupra ştiinţei economice

2 1.1 O necesară redefinire a ciberneticii actuale Definiţia lui Ampere (1834): Cibernetica = arta de a guverna sau ştiinţa guvernării. Prima definiţie a lui Norbert Wiener (1948): “Cibernetica este ştiinţa comenzii şi comunicării la fiinţe şi maşini”. Există o evoluţie a concepţiei despre cibernetică, ilustrată de diferite alte definiţii intalnite in literatură.

3 1. American Society of Cybernetics “Cibernetica urmăreşte să dezvolte teoriile generale ale comunicării în cadrul sistemelor complexe...natura sa abstractă şi, adesea, matematică face cibernetica aplicabilă în orice domeniu empiric, în care procesele de comunicare şi corelaţiile lor apar. Aplicaţiile ciberneticii sunt larg răspândite, în special în domeniul ştiinţelor informatice şi ştiinţei calculatoarelor, în domeniul ştiinţelor naturale şi sociale, în politică, educaţie şi de management.”

4 2. W. Ross Ashby ““Arta timonierului de a naviga” ’’Studiul sistemelor care sunt deschise la energie şi închise la informaţii şi control.” “Sistemele în care informaţiile sunt strâns legate.” “Cibernetica nu tratează lucruri, ci modalităţi de comportament. Nu întreabă, „Ce este acest lucru?” ci „Ce face acest lucru?”... Astfel, este în esenţă funcţională şi comportamentală...Materialitatea este irelevantă, şi aşa este şi utilizarea sau nu a legilor obişnuite ale fizicii.” “tratează toate formele de comportament, în măsura în care acestea sunt regulate, determinate, sau de reprodus“ "constă reprezentarea maşinii reale electronică, mecanică, neuronală, sau economic, la fel de mult cum geometria este reprezentarea obiectuuil real în spaţiul nostru terestru“

5 3. Gregory Bateson "o ramură a matematicii care se ocupă cu probleme de control, recursivitate, şi informaţii“ “Studiul formei şi a modelului.” “cea mai mare muşcătură dintr-un fruct al copacului cunoaşterii, pe care omenirea a luat-o de 2000 de ani.” " Este o caracteristică latentă în Cibernetică, care constă în mijloacele de a realiza o nouă perspectivă şi, probabil, mai umană, un mijloc de schimbare a filozofiei noastre de control, precum şi un mijloc de a vedea nebuniile noastre proprii într-o perspectivă mai largă.“

6 5. Ludwig von Bertalanffy "O mare varietate de sisteme din tehnologie şi natură urmează schema feedback-ului, şi este bine-cunoscut faptul ca o nouă disciplină, numită Cibernetică, a fost introdusă de Norbert Wiener să se ocupe de aceste fenomene. Teoria încearcă să arate că mecanismele de feedback sunt baza comportamentului orientat catre scop sau teleologic la maşini, precum şi în organismele vii şi în sistemele sociale. “ (General Systems Theory, Chapter 2)

7 6. Stafford Beer "Ştiinţa organizării eficiente" “... Cibernetica studiază fluxul de informaţii în jurul unui sistem, şi modul în care această informaţie este folosită de către sistem ca un mijloc de control în sine: face acest lucru pentru a anima sau nu sistemele indiferente. Cibernetica este o ştiinţă interdisciplinară, prelia la fel de mult din biologie ca de la fizica, la fel de mult din studiul creierului ca de la studiul calculatoarelor, şi se preocupă de limbiajul oficial al ştiinţei pentru furnizarea de instrumente cu care poate fi descris comportamentul in toate aceste sisteme în mod obiectiv. “

8 7. Peter Cuning "Ştiinţa Ciberneticii nu este despre termostate sau maşini; această caracterizare este o caricatură. Cibernetica este despre finalitate, obiective, fluxurile de informaţii, controlul proceselor de luare a deciziilor şi feedback (definit în mod corespunzător), la toate nivelele sistemelor vii."

9 8. Jeff Dooley "Cibernetica este o ştiinţă a comportamentului orientat că tre un anumit scop. Ea ne ajută să explicăm comportamentul ca acţiune continuă a cuiva (sau ceva) în proces şi, aşa cum vom vedea, de a menţine anumite condiţii în apropierea unui obiectiv, sau scop. “ "Cel puţin (cu siguranţă este mai mult), cibernetica implică o nouă filosofie despre: (1) ceea ce putem şti, (2) cu privire la ceea ce înseamnă pentru ceva să existe, şi (3) cu privire la modul de a obţine lucruri. Cibernetica implică faptul că, cunoştinţa este construită prin intermediul proceselor eficiente în căutare de scopuri şi poate nu neapărat în nedescoperirea nesfarsitului, absolutului, atribute de lucruri, indiferent de scopurile şi nevoile noastre. “

10 10. Ernst von Glassersfeld " Cibernetica, aşa cum ştim cu toţii, poate fi descrisa in multe moduri. Cibernetica mea nu este nici matematică, nici formalizată. Modul în care am s-o descriu astăzi este aceasta:.. Cibernetica este arta de a crea echilibru într-o lume de posibilităţi şi constrângeri.“ 11. A.N. Kolmogorov [Cibernetica este] "o ştiinţă care se ocupă cu studiul sistemelor de orice natură, care sunt capabile de primirea, depozitarea, şi prelucrarea informaţiei, astfel încât să o folosească pentru control”

11 13. Humberto Maturana "Eu am propus sintagma "arta si stiinta înţelegerii umane” pentru Cibernetică. De ce? Persoana care conduce nava, comandantul, acţionează atât prin punerea în practică a know-how-ului său cât şi prin intuiţie... Astfel, timonierul acţionează ca un om de ştiinţă şi ca un artist. “ 18. Francisco Varela “Cibernetica de ordinul întâi este cibernetica sistemelor observate. Cibernetica de ordin doi este cibernetica sistemelor de observare.”

12 17. Alan Scrivener "Cibernetica este studiul sistemelor care pot fi reprezentate utilizand bucle (sau mai multe structuri complicate de bucle), în reţeaua care defineste fluxul de informaţii. Sistemele de control automate cu necesitate folosesc cel puţin o buclă feedback a fluxului de informaţii.”

13 18. WEB Dictionary of Cybernetics and Control "... o abordare interdisciplinară a organizaţiei, indiferent de realizarea materiala a unui sistem. Intrucât teoria sistemelor in general angajează holismul pe de o parte, şi un efort de a generaliza caracteristici structurale, comportamentale şi caracteristicile de dezvoltare ale organismelor vii pe de altă parte, cibernetica se angajează la o perspectivă epistemologică care vede întregul material ca putand fi analizat fără pierderi, în termenii unui set de componente, plus organizarea acestora. 19. New Encyclopaedia Britanica “Teoria Controlul aşa cum este ea aplicată sistemelor complexe”

14 „ Cibernetica este ştiinţa care studiază adaptarea sistemelor complexe la medii (sisteme) complexe”.

15 1.2 Obiectul de studiu al ciberneticii economice: Sistemul Adaptiv Complex 1. Joel Moses in “Complexity and Flexibility”: Un sistem este complicat când este compus din multe părţi componente interconectate în moduri complicate. Putem defini complexitatea unui system simplu ca numărul de interconexiuni dintre părţi. 2.Peter Senge in “The Fifth Discipline”: “…mijloace sophisticate de previziune şi analiză a afacerilor… de regulă eşuează în a produce schimbări dramatice în conducerea unei afgaceri. Ele sunt toate proiectate pentru a opera cu un tip de complexitate în care există multe variabile: complexitatea de detaliu. Dar există două tipuri de complexitate. Al doilea tip este complexitatea dinamică, situaţie în care cauza şi efectul sunt subtile şi în care efectele în timp ale intervenţiilor nu sunt evidente.” “Când aceeaşi acţiune are efecte diferite pe termen scurt şi pe termen lung, spunem că avem complexitate dinamică. Când o acţiune are o multitudine de consecinţe locale şi o mulţime diferită de consecinţe în altă parte a sistemului, există complexitate dinamică. Când intervenţii evidente produc consecinţe care nu sunt evidente există complexitate dinamică.”

16 3. J. Sussman, “The New Transportation Faculty: The Evolution to Engineering Systems” (1999),: Un sistem este complex când este compus dintr-un grup de unităţi legate între ele (subsisteme), pentru care gradul şi natura relaţiilor sunt imperfect cunoscute. Comportamentul emergent general al acestui sistem este greu de prevăzut, chiar dacă comportamentul subsistemelor este previzibil. Scalele temporale ale diferitelor subsisteme pot fi foarte diferite. Comportamentul pe termen lung şi pe termen scurt pot fi foarte diferite şi mici schimbări în intrări sau paramnetri pot produce schimbări majore ale comportamentului. 4. Mark Maier si E. Richetin in “The Art of System Architecting” (3 rd edition, 2009): “Sistem: o mulţime de elemente diferite astfel conectate sau legate între ele încât execută o funcţie unică care nu poate fi executată de elementele individuale. Complex: compus dintr-un set de părţi interconectate sau intrerdependente. Este, în general, agreat faptul că creşterea complexităţii este în centrul celor mai multe probleme dificile cu care se confruntă astăzi sistemele din arhitectură şi inginerie.” 5. Flood. R.L., Carson, E.R., Dealing with Complexity: An Introduction to the Theory and Application of Systems Science, Plenum Press, N.Y., 1990 Este dificil de stabilit legi pentru aplicarea teoriei în situaţii complexe deoarece nu există suficinte date sau datele nu sunt disponibile, astfel încât legile probabilistice să poată fi verificate. Situaţiile complexe sunt adeseori greu de definit şi încorporează sisteme de valori care sunt abundente, diferite şi extrem de dificil de observat şi măsurat. Ele pot fi reprezentate cel mai bine utilizând scale nominale sau intervale. Situaţiile complexe sunt “deschise” şi deci evoluează în timp (evoluţia poate fi înţeleasă ca încorporând o structură internă schimbătoare, creştere diferenţială şi adaptare determinată de mediul înconjurător).

17 6. P. Coveney si R. Highfield in “Frontiers of Complexity: The Search for Order in a Chaotic World” (1996) Complexitatea (ştiinţifică) este studiul comportamentului colecţiilor microscopice de unităţi care sunt înzestrate cu potenţialul de a evolua în timp. Trebuie făcută distincţia între complexitatea matematică – definită în funcţie de numărul de operaţii matematice necesare pentru a rezolva o problemă – şi complexitatea ştiinţifică care este definită mai sus. Complexitatea matematică este un fel de complexitate ştiinţifică aplicată în ştiinţa calculatoarelor. 7. Edward O. Wilson in “Consilience: The Unity of Knowledge” (1999) Cea mai mare provocare astăzi, nu numai pentru biologia celulară dar şi pentru toate celelalte ştiinţe, este descrierea precisă şi completă a sistemelor complexe Oamenii de ştiinţă au dezasamblat multe tipuri de sisteme. Ei cred că în acest fel pot cunoaşte elementele şi forţele din cadrul acestora. Următoarea sarcină este să le reasambleze, cel puţin în modele matematice care surprind proprietăţile cheie prin puterea cercetătorilor de a prezice fenomenele emergente când trec de la general la nivele de organizare mai specifice. Putem atunci defini teoria complexităţii ca o căutare a algoritmilor utilizaţi în natură pentru a reprezenta caracteristici comune mai multor tipuri de nivele de organizare.

18 8. John H. Holland in “Hidden Order: How Adaptation Builds Complexity” (1996) John H. Holland External Professor, Santa Fe Institute Professor, University of Michigan, AnnArbor, Computer Science/Engineering/Psychology Holland defineşte mai întâi “elementele de bază”: agenţii, meta-agenţii şi adaptarea şi introduce idea de CAS (Complex Adaptive System). Modalitatea sa de a introduce CAS se bazează pe biologia evoluţionistă, deşi utilizează exemple şi din alte domenii, cum ar fi cele din urbanism sau economie. El defineşte patru proprietăţi – agregarea, neliniaritatea, fluxurile şi diversitatea – şi descrie două mecanisme de adaptare, cel al urmăririi modelului intern şi cel al blocurilor constitutive. El dezvoltă idea agenţilor adaptive, regulilor şi emergenţei şi dă în fuinal un program soft, denumit ECHO, bazat pe situri, resurse şi stringuri pe care îl utilizează pentru a introduce cazuri simple în care organizaţia emerge. Un concept fundamental introdus de el este că sistemele adaptabile devin complexe.

19 9. David Levy in “Applications and Limitations of Complexity Theory in Organizational Theory and Strategy” si “Chaos Theory and Strategy: Theory, Application, Management Implications” Comparând Teoria haosului şi Teoria compexităţii cnostatăm că amândouă încearcă să reconcilieze impredictibilitatea esenţială a sistemelor neliniare dinamice cu un anumit sens al ordinii şi structurii interne. Există, totuşi, anumite diferenţe semnificative între cele două teorii: Teoria haosului lucrează cu un număr mic de funcţii matematice deterministe ce descriu un sistem, de exemplu in modelele populaţiei funcţiile care reprezintă fluctuaţii ale numărului de specii într-un ecosistem. Teoria reţelelor este puţin preocupată de simplitatea intrinsecă; ea tinde să se bazeze pe puterea de calcul pentru a modela un număr mare de noduri conectate prin reguli logice simple. Teoria reţelelor este mai interesată de ordinea emergentă şi modelele de comportament din sistemele complexe decât de a găsi un “motor” matematic simplu în sistem. Modelele reţelelor adeseori încearcă să surprindă esenţa interacţiunilor dintre multitudinea de agenţi dintr-un sistem, în timp ce teoria haosului în general încearcă să modeleze unele variabile rezultative, cum ar fi preţurile sau investiţiile. Paradigma complexităţii respinge unele ipoteze cheie ale economiei neoclasice tradiţionale, cum ar fi informaţia perfectă, profitul descrescător şi, implicit, existenţa unui singur agent raţional acţionând în cadrul unei organizaţii pentru a-şi maximiza o anumită funcţie obiectiv.

20 10. R. Stacey, D. Parker in “Chaos, Management and Economics”,(1995) Neliniaritatea şi buclele feedback pozitive sunt proprietăţile fundamentale al organizaţiilor complexe. Multe dintre aspectele privind organizaţiile industriale se referă la modul în care firmele interacţionează una cu alta şi cu alţi actori din mediul lor înconjurător cum ar fi consumatorii, munca, guvernul şi instituţiile financiare. Aceste interacţiuni sunt strategice în sensul în care deciziile unui actor iau în considerare reacţiile anticipate ale celorlalţi şi deci reflectă o recunoaştere a interdependenţei… Cum a subliniat Porter (1990), evoluţia industriilor este dinamică şi dependentă de capacităţile corporaţiei (la nivel de economie) achiziţionată în cursul episoadelor competitive anterioare privite în contextul viitoarelor bătălii competitive. Mai mult, acumularea de avantaj competitiv poate fi auto- întăritoare, prin procesele legate de setările standard şi economiile de scală, sugerând surse importante de ne-liniaritate....sistemele fizice sunt influenţate de legi naturale neschimbătoare, în timp ce sistemele sociale sunt supuse intervenţiei agenţilor conştienţi, al căror comportament este nepredictibil la nivel individual. Studiul seriilor de timp economice de către teoria haosului presupune că relaţiile dintre actorii economici sunt stabile în timp.

21 11. W. Brian Arthur, “On the Evolution of Complexity” – in volumul lui G. A. Cowen, D. Pines, & D. Meltzer (Eds.), “Complexity: Metaphors, models, and reality” (1994): B. Arthur vorbeşte despre trei moduri în care sistemele devin mai complexe pe măsură ce ele evoluează. Întâi, el vorbeşte despre „ecosisteme“ (care pot fi organizaţionale, ca şi biologice ca natură) în care indivizii găsesc nişe în cadrul unui complex de conexiuni pentru a se integra. El utilizează exemplul industriei transporturilor pre şi post automobil. În prima perioadă, atelierele producătoare de şarete au exploatat o nişă, apoi a fost inventat automobilul şi aceasta la început a simplificat sistemul de transport însă, pe măsură ce timpul a trecut, acesta a devenit tot mai complex. În sistemele evolutive, explozia de simplitate adeseori este înlocuită de creşterea complexităţii şi stabilirea de noi baze pentru ca complexitatea să crească din nou. În al doilea rând, Arthur discută despre “dependenţa structurală”, observând că pentru a îmbunătăţi performanţele, noi subsisteme sunt adăugate unui anumit sistem mai simplu la început. Acest lucru se referă la indivizi (şi nu la ecosisteme) care devin tot mai complexe. Proiectul original de automobil avea doar partea mobilă (transformarea combustiei benzinei în mişcarea cilindrilor şi de aici în mişcarea roţilor). Apoi s-au adăugat noi sisteme, ceea ce a determinat creşterea complexităţii întregului sistem al automobilului. În al treilea rând, el discută despre complexitate şi evoluţie prin „capturarea software-ului“ cum ar fi electricitatea sau matematica utilizată pe pieţele financiare.

22 12. John D. Sterman, “Business Dynamics” (2000): Sterman discută în cartea sa despre “multi-bucle, multi-stări, caracterul neliniar al sistemelor feedback în care trăim”. El spune”sistemele naturale şi umane au un grad înalt de complexitate dinamică”. El accentuează faptul că această complexitate nu este determinată, pur şi simplu, de “numărul de componente dintr-un sistem sau de numărul de combinaţii pe care cineva trebuie să le ia în considerare atunci când ia decizii”. Ultima este complexitatea combinatorială, ce presupune găsirea soluţiei optime dintr- un număr foarte, foarte mare de posibilităţi. Dar complexitatea dinamică poate apare şi în sisteme mai simple, cu o complexitate combinatorială mică, datorită “interacţiunilor agenţilor în decursul timpului”. Întărzierile în timp dintre luarea unei decizii şi efectele acesteia asupra stării unui sistem sunt obişnuite şi destul de supărătoare. Mai obişnuit, întârzierile reduc numărul de perioade în care cineva ciclează în cadrul unei bucle de învăţare, încetinind abilitatea de a acumula experienţă, a testa ipoteze şi a îmbunătăţi comportamentul întregului sistem. Complexitatea dinamică nu numai că încetineşte ciclul din cadrul buclei de învăţare, ea reduce căştigul obţinut la fiecare ciclu. Mai frecvent, este pur şi simplu imposibil să conduci experimente controlate. Sistemele complexe sunt la dezechilibru şi evoluează. Multe acţiuni produc consecinţe ireversibile. Trecutul nu poate fi comparat în mod corect cu circumstanţele actuale. Existenţa buclelor feedback multiple interdependente creşte dificultatea de a considera alte aspecte ale sistemului ca fiind constante pentru a izola efectul variabilei de interes, ca urmare a modificării simultane a multor variabile, confundându-se interpretarea schimbărilor din comportamentul sistemului şi reducând eficienţa fiecărui ciclu de parcurgere a buclei de învăţare. Întârzierile creează, de asemenea, instabilitate în sistemele dinamice. Adăugând întârzieri de timp la buclele feedback negative creşte tendinţă sistemului de a oscila.

23 13. Stuart Kauffman, At Home in the Universe: The Search for the Laws of Self-Organization and Complexity. Stuart Kaufmann este unul dintre liderii Şcolii de la Santa Fe. Lucrările sale sunt în primul rând în domeniul biologiei. După opinia sa, concepţia lui Ch. Darwin privind schimbarea şi gradualismul nu sunt suficiente pentru a explica adaptarea şi evoluţia. El crede că sistemele cu auto-organizare sunt cele care completează această concepţie, explicând multe dintre misterele teoriei evoluţioniste. Deci la mecanismul selecţiei naturale, descris în mod magistral de Darwin, Kaufmann adaugă şi mecanismul auto- organizării ca fiind determinant în evoluţia speciilor. “… Voi prezenta probe pentru idea că motivul pentru care sistemele complexe există şi funcţionează la limita haosului constă în faptul că acolo are loc, de fapt, evoluţia. În timp ce reţelele autocatalitice apar spontan şi natural datorită legilor complexităţii, probabil selecţia naturală este cea care reglează parametrii acesteia până ce se ajunge din nou la funcţionarea în regim ordonat aproape de limita haosului – regiunea de tranziţie dintre ordine şi haos unde formele de comportament complex abundă. “… sistemele capabile de comportament compex au un avantaj decisiv în ceea ce priveşte supravieţuirea şi selecţia naturală îşi joacă rolul de În regim haotic, stări iniţiale similare tind să devină în mod progresiv mai puţin similare, şi deci să diveargă din ce în ce mai departe în spaţiul stărilor, la fiecare trecere de-a lungul traiectoriei. Aceasta este exact efectul de fluture şi senzitivitatea la condiţiile iniţiale. Perturbaţiile mici se amplifică. Invers, în regimul ordonat, stări iniţiale similare tind să devină şi mai asemănătoare, deci converg din ce în ce mai mult una către alta de-a lungul traiectoriilor lor. Aceasta este o altă expresie a homeostazei. Perturbaţiile către stări apropiate „se amortizează”.

24 14. Eve Mitleton-Kelly, “Ten Principles of Complexity & Enabling Infrastructures” (2003): Complexitatea dinamică apare deoarece sistemele sunt: 1) Dinamice: Heraclit spune că “Totul este schimbare”. Ce apare a fi neschimbat este, după o perioadă suficientă de timp, supus schimbării. Schimbarea în sisteme apare la mai multe scale ale timpului şi aceste scale diferite uneori interacţionează.... 2) Strâns cuplate: Actorii din system interacţioează strâns unul cu celălalt şi cu lumea naturală. Orice este conectat la orice altceva…The actors in the system interact strongly with one another and with the natural world. Everything is connected to everything else. … 3) Guvernate de feedback: Datorită cuplării dintre actori, acţiunile noastre se transformă în feedback. Deciziile noastre schimbă starea lumii, determinând schimbări în natură şi determinând pe alţii să acţioneze, deci dând naştere la o nouă situaţie care apoi influenţează următoarea noastră decizie. Dinamicile apar din aceste feedback-uri. 4) Neliniare: Efectul este rareori proporţional cu cauza, şi ceea ce se întâmplă la nivel local într-un sistem (în apropierea punctului current de funcţionare) adeseori nu se aplică în regiunile aflate la distanţă (alte stări ale sistemului)…. Neliniaritatea apare, de asemenea, datorită faptului că factori multipli interacţionează în luarea deciziilor. …

25 5) Istoric dependente: Evoluţia sistemului complex pe o anumită traiectorie este determinată de evoluţiile sale anterioare (dependenţa de traiectorie). Multe acţiuni sunt ireversibile. … 6) Auto-organizatoare: Dinamica sistemului apare endogen şi spontan din cadrul structurii acestuia. Adeseori, mici perturbaţii sunt amplificate şi modulatew de structura feedback, generând forme în spaţiu şi timp şi creind dependenţă de traiectorie…. 7) Adaptive: Capacităţile şi regulile de decizie ale agenţilor din cadrul sistemelor complexe se modifică în timp. Evoluţia conduce la selectarea şi proliferarea anumitor agenţi în timp ce alţi agenţi dispar. Adaptarea apare de asemenea atunci când oamenii învaţă din experienţă, în special când ei învaţă noi modalităţi de a-şi atinge scopurile în funcţie de obstacole. Învăţarea nu este, însă, întotdeauna benefică în procesul de adaptare….

26 8) Contraintuitive: În sistemele complexe cauza şi efectul sunt distanţate în timp, în timp ce noi încercăm să descoperim cauza în apropierea efectului pe care încercăm să-l explicăm. Politicile din cadrul sistemelor complexe nu sunt întotdeauna evidente. 9) Politic Rezistente: Complexitatea sistemului în care suntem implicaţi reduce abilitatea noastră de a-l înţelege. Rezultă mai multe soluţii ale problemelor care pot fi greşite sau chiar înrăutăţi situaţia…. 10) Caracterizate de echilibru: Întârzierile în timp în lanţurile feedback presupun că răspunsurile pe termen lung ale unui sistem la o intervenţie este adeseori diferit de răspunsul pe termen scurt. Acest lucru face ca să apară situaţii de funcţionare

27 Sinteza concepţiilor actuale asupra obiectului ciberneticii - Sistemului Adaptiv Complex- sistemele complexe sunt compuse din agenţi individuali; agenţii au interpretări şi desfăşoară acţiuni bazate pe propriile lor modele mentale; agenţii pot avea, fiecare, propriul său model mental sau îl pot împărtăşi cu ceilalţi agenţi; modelele mentale se pot schimba; drept urmare, învăţarea, adaptarea şi co-evoluţia sunt posibile în aceste sisteme; interacţiunile dintre agenţi şi dintre sisteme pot fi încorporate altor sisteme; comportamentul sistemului în ansamblul său emerge din interacţiunile dintre agenţi; acţiunile unui agent schimbă contextul altor agenţi; sistemul poate învăţa noi comportamente; sistemul este neliniar - adică mici modificări pot conduce la schimbări majore în sistem; comportamentul sistemului este, în general, impredictibil la nivel de detaliu;

28 predicţiile pe termen scurt asupra comportamentului sistemului sunt, uneori, posibile; ordinea este o proprietate inerentă sistemului şi nu trebuie impusă din afară; creativitatea şi noutatea emerg din comportamentul de ansamblu al sistemului; sistemele sunt capabile de auto-organizare.

29 2.4 Cibernetica de ordinul trei şi implicaţiile ei asupra ştiinţei economice Într-o lucrare a grupului de la Santa Fe, Arthur, Durlauf şi Lane (1997) sintetizează cel puţin şase motive pentru care teoria economică actuală ar trebui schimbată. Aceste motive sunt formulate în mod pozitiv, în sensul că ele reprezintă proprietăţi ale sistemelor economice care nu sunt luate în considerare de teoria economică actuală, dar care ar putea fi încorporate, în condiţiile fundamentării acesteia pe principiile ciberneticii de ordinul trei si a sistemelor adaptive complexe.

30 1) Comportamentul economiei este determinat de interacţiunea şi conectivitatea dintre o multitudine de agenţi distribuiţi şi eterogeni (gospodării, firme, bănci, agenţii ale statului ş.a.); 2) Economia nu are un organism de control global, ci este controlată prin mecanismele de competiţie şi cooperare care se creează între agenţi; 3) Economia are o organizare de tip ierarhic încrucişat şi chiar recursiv. Unităţile (elementele) de la un nivel includ agenţi şi interacţiuni care sunt componente (unităţi) ale nivelului următor; 4) Economia se află într-o stare de continuă adaptare, agenţii modificându-şi permanent comportamentul şi produsele;

31 5) Există o noutate permanentă determinată de apariţia de noi pieţe, tehnologii, comportamente şi instituţii; 6) Aceşti factori produc dinamici departe-de- echilibru, datorită cărora economia nu se află niciodată la echilibru sau într-un optim global. Noi îmbunătăţiri şi oportunităţi sunt întotdeauna prezente.


Download ppt "CAPITOLUL 2 DEFINIREA CIBERNETICII CA ŞTIINŢÃ. OBIECTUL CIBERNETICII ECONOMICE. RAPORTURILE CU ECONOMIA ŞI CU ALTE ŞTIINŢE 1.1 O necesară redefinire a."

Similar presentations


Ads by Google